Mă gândesc: deci, cât o să mai exist?

     Trăim într-o lume plină de nimicuri în care ne pierdem vremea bucurându-ne inconștienți de statutul nostru de animale raționale care se îmbracă după trend. Bineînțeles, evoluția tehnologiei a făcut în așa fel încât oamenii să se degradeze treptat, în condițiile în care astăzi mâncăm găini modificate genetic și ne organizăm viața socială în funcție de serverele lui Mark Zuckerberg. Dar esența a rămas, omul fiind la fel de distructiv și de nepăsător cu mediul în care trăiește, exact cum era cu mult înainte ca Edison să inventeze becul. Pornind de la egoismul care îl împinge să se uite numai și numai în dreptul numelui său pe tabelul cu sumele la întreținere și ajungând la nepăsarea cu care taie pădurea și o transformă în vile prin sate fără semnal pe mobil și mașini cu climă bizonică, omul își cam face de cap pe-aici, deși gaura din stratul de ozon se tot mărește.

     Am mai spus, și cred că mă repet, nu vreau să îndemn pe nimeni să nu mai mănânce pastramă de urs sau să se mute la oraș pentru a nu mai taia pădurea, pentru că astea, făcând parte din viața lor, sunt lucruri a căror schimbare nu o vor accepta niciodată și somnul meu stricat la ora asta ar fi în zadar. Sunt doar un alt tip cu net și nu pot decât să trateaz superficial niște aspecte care se găsesc la granița orizontului meu intelectual. Văd niște lucruri suspecte dar nu am capacitatea să găsesc solutii, așa cum probabil ar vrea unii feisbuciști frustrați de trecerea tot mai grea a timpului pe fondul unei plictiseli induse de lipsa de activitate a prietenilor lor virtuali.

     Eu încep să-mi fac griji... Nu știu care este originea noastră, nu știu care este rolul nostru pe-aici (dacă într-adevar avem vre-un rol) și nu știu nici cum se va sfârși binele ăsta în care ne răsfățăm. Dar sunt multe indicii care mă fac să mă întreb: Oare Terra cât mai poate să îndure destrăbălarea în care noi ne desfășurăm activitățile?

Avem soluții!!!

     Lumea în care trăim cu siguranţă nu va mai fi la fel peste câteva zeci de ani și noi știm asta dar încă nu ne pasă. Ce e mai simplu și mai comod decât să arunci ambalajul de la chips-uri și paharul de cafea pe geamul de la mașină și ce e mai enervant decât o babă în stația de autobuz care îți atrage atenția că guma aia trebuia aruncată la coș? Nu vreau să fac pe ecologistul pentru că știu că nu prea o să fiu băgat în seamă într-o țară ca asta unde, cum ziceau Paraziții  în urmă cu vre-o câțiva ani, nu-l intereseză pe individ unde aruncă o hârtie atâta timp cât nici golul din farfurie nu poate fi completat.

     Dar pentru că știu că sunt mulți frustrați, care stau în fața calculatorului cu burta plină de cola și floricele așteptând soluții asupra cărora să-și dea cu părerea, vreau să spun că am aflat și simt să împărtășesc faptul că într-adevăr există oameni cu inițiativă care au niște soluții! În acest sens se desfășoară o campanie menită să-i ofere naturii o gură mare de aer proaspăt. Colectează selectiv se numește ea și dacă ești un om care își dorește ca fiul său să se bucure de un concediu frumos la munte cu nepoții să știi că ție ți se adresează!


     Nu o să se mărească suprafața litoralului și nici nu o să se nască mai multe capre negre dar ăsta e un pas mare catre o lume mai curată pe care trebuie să fim conștienți că încă o împărțim cu natura. Așadar suntem cu toții invitați să dăm dovadă de respect pentru natură, să ne alăturam prietenilor noștri și să colectăm selectiv. În plus, cei care se vor prezenta la centrele de colectare cu cel puțin zece deşeuri de ambalaje primesc un tichet răzuibil cu un cod care după ce va fi trimis chiar aici organizatorului, le poate aduce un premiu frumos sau un Ford Ka dacă aceștia sunt niște ecologoști norocoși.

     Oricât de mare ar fi factura la curent, oricare ar fi prețul benzinei sau cursul valutar, natura asta a căror resurse le consumăm insistent va ajunge la un sfârșit! Hai să amânăm un pic inevitabilul și să  colectăm selectiv!

Putem mai mult de-atât!

     Mă uitam aseară la televizor, căci trăind la țară de-aici mă informez, și am văzut o doamnă învățătoare care își dorește  cu ardoare să schimbe România! Acum doi ani aceasta a decis de bunăvoie să nu mai mănânce câteva săptămâni și, din moment ce nimeni nu a auzit de vre-o schimbare în bine, probabil ca nu a reușit să impresioneze decât câțiva ziariști care stateau cu microfoanele pornite la ușa salonului așteptându-și rândul la interviu (căci protestul a continuat la spital din motive care se subînțeleg).

     Acum că și-a revenit puțin, simțul civic nu poate să o lase pasivă la atrocitățile ce se tot petrec în învățămant și a decis să facă din nou economie la mestecat de această dată dorindu-și să impresioneze ceva lume cu putere de decizie din Europa. Faptul că acest protest se suprapune campaniei electorale nu cred să fie întâmplător, la fel cum reclamele la pastile de ficat nu apar decât de Paște și de Crăciun. Doamna în cauză simte ceva atenție căzută asupra țării noastre și cred că a ajuns la concluzia că așa va reuși să se facă auzită. Ipotetic ar avea dreptate.

     Însă eu aș fi zis că în loc să țină ocupat un pat de spital și să irosească niște perfuzii care ar fi folositoare cuiva care are o urgență, doamna învățătoare ar putea să iasă în evidență arătându-ne niște rezultate remarcabile care să dovedească munca asiduă care dumneaei susține că nu este plătită suficient: niște olimpici, niște elevi cu 10 pe linie sau măcar un program artistic. Nu vreau să cred că am ajuns să ne placă să ne comportăm ca niște victime ale unui sistem și că știm să rezlvăm ceva doar plângându-ne de milă...PUTEM MAI MULT DE-ATÂT!

Eu și Revista presei

     Tocmai mă pregăteam să deschid ziarul la rubrica „Oferte angajare” când am vazut pe prima pagina scris „Alegeri pe 29 iulie”. Auzisem ceva de la un vecin despre nuș' ce suspendare și că Dan Diaconescu ar fi mai bun „că dă cate 20 de mii de Euro de român” dar la acel moment nu ştiam exact ce vreau să fac: să calculez cât face 20 de mii înmulțit la 22 de milioane de români, să mă gândesc dacă eu mai însemn ceva pentru lumea politică, aparent distrasă de manevrele insistente de a se denigra sau suspenda reciproc sau dacă întradevar, având în vedere situația în care ne aflăm, alegerile astea sunt ultimele chestii care ne mai lipseau.

     Însă răsfoind mai departe ziarul căutând ultimele pagini am văzut cum doar 44 și ceva  la suta din elevii de-a 12-a au promovat BAC-ul, lucru care nu m-a surprins deloc. Cunosc persoane care au lenevit toți cei patru ani cu nădejdea că după Paște vor începe cu chef de treabă ședințele intensive de pregătire în particular, la domniciliul profesorului, între timp fiind preocupate cu mersul în magazine deși nu aveau intenția să cumere ceva, piscine, terase, poze în parc, Facebook și multe alte îndeletniciri contemporane. Toată lumea se plânge că e greu la BAC, dorindu-și parcă să obțină o diplomă care dovedește că deții niște competențe...fără să deții acele competențe, ceea ce e absurd și se traduce prin cei 44 %. Eu am luat BAC-ul dar acest examen m-a preocupat din clasa a 10-a, în schimb unii din ceilalți 56 % din Promoiția 2012 deja consideră acest tip de comportament ca fiind unul total ieșit din comun.

     Pe aceeași pagină aflu stupefiat că nici elevii de clasa a 8-a nu au excelat la dovedirea competențelor acumulate în anii precedenți de studiu dar în ciuda acestui fapt ei au fost admiși cu brio la liceele la care și-au depus cererile de înscriere. Pe langă faptul că acest lucru pune la îndoială utilitatea Testelor Naționale, mă face și pe mine să mă gandesc, cu o ușoară îngrijorare: Ce valoare va avea peste patru ani acest 44%, și-așa destul de necăjit?

     De frică să nu-mi umplu capul de alte astfel de gânduri, nu tocmai constructive, întorc ziarul și deschid fix pagina pe care o căutam. Eu, care am luat BAC-ul și am absolvit și o facultate, concep că nu o să am probleme să-mi găsesc ceva de muncă așa că încep să studiez oferta de pe piața muncii din presa locală. Acum dilemele mele capătă urmatoarele forme: Ce sa mă fac? Ce mi se potrivește? Maseuza? Ospatar? Faianțar?