Cum am făcut un pas în față

     Scrisul pe blog a devenit o ocupație atât de notorie încât orice idiot cu calculator o poate practica. Toată lumea a auzit de blog și de cât de bine dă să ai și tu unul. Plecând de la ideea ca au auzit ei cum că ar exista unii care câștigă niște mii de euro pe lună dintr-un blog, aceștia se apucă încet și sigur de scris. Acest fenomen are ca efect suprapopularea mediului online de tot felul de țăcăniți care prind curaj și își dau cu părerea pe bloguri populare, convinși fiind de rude și colegi că au potențial.

     Până nu demult eram un membru imun la critici ce alcătuia curajos colectivului mai sus menționat. Asta până când am parcurs câteva bloguri și am citit câteva comentarii jalnice venite din partea unor persoane ce se autoproclamă scriitori. Sau oameni care trăiesc din scris. Sau oameni pe care îi invidiam și care se ocupă cu aceeași îndeletnicire pe care eu visez să o stăpânesc pe viitor.

     Aceste experiențe m-au adus inevitabil la următoarea concluzie: Scrisul pe blog e la fel ca și condusul! Nu e suficient să ai permis, tre' să ai experiență și să fii și meseriaș, altfel mai rău încurci lumea!

Să trecem la treabă!

    Trecerea timpului face în așa fel încât să ajungi la o vârstă la care să te preocupe mai profund prețul benzinei și economia la energie electrică. Dacă ești conștient că nu vei găsi frigiderul plin dacă îți pierzi timpul aiurea ajungi imediat la concluzia că îți trebuie un job sau orice alt tip de activitate economică.

     Acuma, posibilitățile sunt infinite. Totul depinde de ce vrei de la viață și de cât de mult ești ancorat în realitate. La fel cum o casă se începe de la temelie, ai nevoie de o fundație solidă care să îți susțină toate planurile. Aceasta începe cu cei 7 ani de-acasă, se continuă cu școala și este limitată de aspirații și de ambiția fiecăruia. În continuare totul depinde de cât de hotărât este individul să avanseze în societate și din ce vad eu cei mai mulți au obiceiul de a se mulțumi cu puțin. Dăm vina pe o țară pe care tot noi o alcătuim și o dominăm (deci ce se întâmlă în ea sunt exclusiv consecințe ale faptelor noastre), nu ne place să recunoaștem unde am greșit (ceea ce nu ne dă posibilitatea să invățăm ceva), suntem invidioși pe succesul altora, fără să ne întrebăm care sunt sacrificiile pe care respectivul le-a făcut, etc. Lista poate continua dar nu are rost, ideea e aceeași: teama de insucces ne face să găsim scuze, care nu sunt decât niște ziduri amorfe ce se opun progresului nostru în societate!

     Nu stau în țara mea pentru că am făcut o facultate și statul nu mă respectă? Atunci să mă duc sclav muncitor necalificat în Spania sau în Italia? Acolo sunt respectat?  Hai să fim serioși...