În primul rând, pe 1 Decembrie tre' să plătesc chiria deci mă aflu departe de a simți ceva sinonim cu fericirea, de orice natură ar fi ea. Abia am scăpat de datorii după ce-am plătit chiria că acum trebuie să o plătesc iar, o chirie care pare să sfideze legile timpului.
În al doilea rând, nu sunt naționalist. Faptul că m-am născut aici nu are nici cea mai mică valoare pentru mine, din orice perspectivă aș privi universul. Naționaliștii au o mare problemă de viziune, lucru pe care tataia anterior menționat refuză să mă lase să i-l explic. Pentru că el e bătrân și are 12 nepoți și eu nu sunt și de-aia el are dreptate și eu nu am.
Naționalistul crede că țara este cea care l-a ales pe el să-i facă mentalitate de român, să fie poet și să repare chestii cu sârmă. Se urăște că nu știe decât prima strofă din imn dar nu-i bai, că o bagă pe-aia, „ca la noi, la nimenea”. El este naționalist numai când se discută chestii mișto despre țara lui, când joacă fotbal echipa națională și de 1 Decembrie. O zi care, înainte să o aleagă cineva drept zi națională, era o zi oarecare în care știai că trebuie să plătești chiria. În rest își urăște țara, că nu e civilizată și e condusă de imbecili, chiar dacă tot el e ăla care i-a votat.
Realitatea stă în felul următor: ne naștem ființe iraționale, vulnerabile și incapabile și tot ce facem este să începem să ne adaptăm mediului în care începem să ne dezvoltăm. Faptul că sarcina maică-tii a ajuns la termen fix în timp ce aceasta făcea cine știe ce în spațiul carpato-danubiano-pontic, nu influențează absolut deloc personalitatea pe care o vei dezvolta pe măsură ce vei atinge vârsta rațiunii. Nu ești român pentru că te-ai născut aici, ești român pentru că ai crescut printre alți români și le-ai preluat obiceiurile. De-aia Victor Yila cântă muzică populară cu atâta patos și nu arată mai deloc a român.
Dar să zicem că asta îți alegi să crezi, că e dreptul tău. România nici măcar nu are o istorie de care să fii mândru. Știi din ce s-a format poporul român? Din văduve de țărani daci care au plecat la luptă cu sapa lor de lemn și soldați romani care nu mai aveau la ce să se întoarcă acasă. Știi cine se duce ca soldat într-un imperiu atât de mare ca Imperiul Roman? Ăla care e mai prost decât o coadă de mătură, care nu știe nicio meserie utilă și care nu contează decât la numărătoare.
Moșu' n-a vrut să-mi asculte povestea, că doar n-am trăit eu pe timpul lui Ceaușescu să știu eu ce e aia istorie și mi-a zis că anul ăsta vrea să meargă la fii-su la Alba-Iulia că se dau sarmale de ziua lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu