sâmbătă, 24 martie 2012

Afacerea secolului!

Televiziunea Mileniului III a devenit nimic altceva decât o industrie din care orice gură spartă cu dinți perfecți și tupeu poate să scoată profit din nimicuri contra unui salariu generos. Mereu se găsește câte ceva de pus pe sticlă. Divorțuri, vedete surprinse în timp ce se scărpinau în diferite ipostaze, certuri, scandaluri regizate de un nene talentat în așa fel încât să fie cât mai incitante, toate aceste banale activități cotidiene, care dacă sunt făcute de un om obijnuit nu sunt observate de nimeni, sunt instrumentele prin care mass-media își hrănește intensiv publicul cu gandire simpla.
Fotbalul, care în esență nu își găsește nicio utilitate în viața noastră cea de toate zilele, este de asemenea un alt factor aducător de audiență, pentru că din circa 60 de canale cate au ăștia de la cablu cel putin 10 sunt de sport, și asta e dovada clara ca oamenii cer astfel de programe, altfel nu s-ar chinui nimeni sa le administreze. La manifestațiile anti-băsiste de la începutul anului, când toți eram de accord că un protest ar avea șanse să ne schimbe viața în bine, nu puteam găsi mai multe de 10-15 pensionari sau bugetari (aduși de șefi în piață după program pentru a le face pe plac altor șefi mai mari) dar dacă s-ar califica vre-o echipă de fotbal undeva, oriunde, s-ar umple străzile de tineri entuziasmați. O fi și asta o pasiune dar, pe bune, mai bine colecționez timbre sau capace de bere decât să urlu ca nebunul pe străzi și să risc să umplu un pat de spital din cauza unei borduri zburătoare care a prins viață din mâinile iuți ale unui individ cu glugă și fular pe figură. Privind totuși situația fotbalului românesc, nu pot decât să mă bucur pentru siguranța mea, si pentru liniștea bulevardelor patriei, care se datorează lipsei acute de rezultate notabile a fotbaliștilor români, ceea ce influențează în mod direct, și cât se poate de util, instinctul de socializare al microbiștilor in spații publice.
Ideea e că în timp ce unii se injură de mamă și își adresează reciproc invitații la orgii orale greu de imaginat de un om cu capul pe umeri, alții își freacă palmele adaugând zerouri la conturile lor, și-așa supraponderale.

Concluzia: exploatarea prostiei omenești este cea mai bună afacere!