La ce îmi ajută horoscopul

     Există printre noi oameni cărora le plac lucrurile simple. Să nu fie ei nevoiți să-și explice lucruri și cauzele care le-au produs ci pur și simplu să aibă păreri despre ele. Acești oameni sunt aceia care iau în serios Horoscopul. Dacă vezi un om care se uită cu interes la horoscop și nu e paralizat de la gât în jos și pus în fața televizorului, atunci acela nu știe să explice mai nimic din ce îl înconjoară, lucru care, eufemistic vorbind, spune suficient de multe despre el.
 
     Iată ce cred eu despre zodiac:

     Un tip s-a uitat la stele și, văzând că unele care strălucesc mai tare descriu anumite elemente pe care le-a întâlnit pe parcursul vieții, a început să le dea nume. Cum fac doi îndrăgostiți care nu au bani de cafenele și se duc în parc să se uite la nori care se aseamănă cu chestii banale. Chinezii au zodiacul lor, cu șerpi, maimuțe, șobolani și alte vietăți imaginare, noi avem Florar, Cireșar, Brumar, în occident au Vărsători, Capricorni, Berbeci și alte malformații congenitale sinistre. Ori stelele nu se văd la fel de pe toată planeta ori, cum văd eu, zodiile descriu cam ce fac și ce mănâncă diferiți oameni într-o anumită perioadă a anului.

     Avem 12 zodii și în lume se nasc în jur de 130 de milioane de oameni pe an dar tu, care crezi în zodii, vrei să-mi spui că aproape 10 850 000 de oameni vor avea sâmbăta viitoare același noroc în dragoste, aceleași stări de spirit și vor prefera aceleași poziții sexuale iar eu nu pot să-ți spun ce cred despre tine fără să te superi.

     Nu știu alții ce sunt dispuși să creadă dar mie mi-e greu să accept faptul că un cretin care se uită la stele poate să prevadă ce se va întâmpla cu persoana mea în viitorul apropiat. Pentru că stelele sunt aceleași de miliarde de ani și noi ne naștem și murim alți oameni decât cei care au fost până acum. Plus că, dacă mă uit mai bine, eu și spațiul cosmic avem doar două lucruri comune la care putem să ne raportăm: faptul că mă apuc de treabă și mă pun să dorm în funcție de cum Soarele luminează partea de planetă pe care mă aflu și o distanță jegos de mare care nu face decât să-mi întărească opinia.

     Să nu fim cretini totuși, nu e obligatoriu să stai bine cu logica. Fiecare își cercetează împrejurimile în funcție de cât îi cere spectrul intelectual. De aceea pot să spun că horoscopul este foarte util, pentru că eu pot să-mi fac păreri despre oamenii doar văzându-i cum cred că o tipă care se uită la stele are capacitatea să le prezică chestii din viitor, cum ar fi dacă vor câștiga suficienți bani cât să-și plătească rata la plasmă, dacă vor muri virgini sau dacă li se vor usca rufele până începe telenovela.

Fotoliul

     E de ceva vreme pe Antena 1 o emisiune concurs pentru copii care face posibilă apariția unor momente ca acesta:

 

...sau acesta:

     

     Frumos!

     Formatul emisiunii este o mare varză dar acest aspect contează foarte puțin având în vedere talentul copiilor. Ideea e foarte bună în sensul că descoperim în țărișoara asta copii care se nasc cu har și la care se vede plăcerea de a cânta, de a transmite emoții pe care noi nu știm să le trăim. Câteva cadouri, câteva surprize regizate cam prost, copii timizi care se luptă cu emoțiile. Ar fi fost un show și mai frumos dacă ar fi avut un juriu mai a cătării. 

     Un juriu atât de numeros și de inutil ca senatul și camera deputaților la un loc. Plin de personalități mai mult sau mai puțin cunoscute plus o tipă, Lora, care nu e cântăreață, nu e actriță, nu e dansatoare dar, la un juriu aproape cât o echipă de fotbal era nevoie și de figuranți. 

- Pepe are carismă, se mai joacă, mai râde, are ceva experiență în spate și e destul de relevant.

- Connect-R face fețe, se miră, îi face pe copii să se simtă bine și pare a fi mai bun ca actor decât ca muzician.

- Maria Cârneci mai spune câte-un banc și se dă maestră în octave când vede o voce mai bună.

- Vasile Muraru are noroc cu fața lui la fel de expresivă ca un borcan de castraveți că nu se prinde nimeni când îi fug ochii la picioarele Lorei.

- Lora. Nimeni nu știe cine este Lora. Cântă și ea pe Youtube și la Festivaluri ale berii niște piese gen Cleo Stratan dar, până să apară la emisiunea asta, nimeni nu avea habar de existența ei. Aș fi vrut să o văd mai serioasă, să-mi dea impresia că este membru în juriu datorită faptului că e inteligentă. Dar nu e și de-aia face niște fețe de ți-e milă de ea când o vezi arătându-și fascinația ce o cuprinde când aude voci cu dinți de lapte care o surclasează profesional. 

     Eu cred că Lora are punctul G în timpane și a plătit o șpagă consistentă ca să stea pe fotoliul ăla, că alt raționament care să-i explice prezența acolo eu nu găsesc.

Întrebări pe care le pune lumea

     Deși am spus mereu că eu sunt un ignorant și nu mă interesează să-mi dau cu părerea, așa cum fac ceilalți oameni, despre chestii care nu mă afectează, mă aflu uneori în situația în care trebuie să găsesc răspunsuri la întrebări pe care nu mi le-am pus niciodată. Gen situația Roșia Montană. Ca să am idee cum e să ai un lac de cianură lângă grădina cu zarzavat, trebuie să ai un lac de cianură lângă grădina de zarzavat, altfel răspunsul tău nu are nici o relevanță. Ca și cum l-ai întreba pe Bendeac ce părere are despre vopseaua de păr. Eu nu vreau să-i spun omului că își pune întrebări fără sens pentru că s-ar putea să se fi gândit mult la ele și n-aș vrea să se simtă jignit așa că îi răspund. Iată o astfel de întrebare.

     Ce crezi despre faptul că posturile TV din România nu au programe de calitate?

     Eu sunt un om care își vede de treaba lui și nu m-a interesat niciodată de ce se uită alt om la televizor. Pentru că nu are nici un sens. Iată de ce:

     „Românii sunt niște inculți pentru că se uită la Capatos”. Ai gândit asta vreodată, e imposibil. Dacă te uiți la audiențe, Capatos are în medie un rating în jur de 2.2, și aproape 230 000 de români care îl privesc cu mai mult sau mai puțin interes. România are în 2013 o populație estimată de 21 790 479 locuitori ceea ce înseamnă că tu ești un cretin. Că, dacă tu poți să să-ți faci o părere despre un popor pe baza a ce fac 1,055% dintre aceștia într-o oră din timpul liber, eu nu găsesc alte cuvinte să te descriu.

      Da, mass-media e un stâlp de bază al societății dar să nu confundăm informarea cu divertismentul. Avem în România presă care se face cu simț de răspundere, nu vă mai văicăriți. Omul vine de la servici, face și el un duș, se mai uită la apometru sau ce mai face el, se pune în pat și vrea să facă ceva care nu îi solicită memoria. „Vor să-ți distragă atenția de la problemele reale”. Serios? Și care ar fi problemele astea reale? O problemă reală e aia că vine apa caldă 3 milioane dar eu n-am văzut pe cineva concentrat atât de tare pe ce-a văzut la televizor încât a scăpat din vedere acest aspect.

     Dar nu acesta este răspunsul la întrebare. De fapt nu există programe de calitate slabă și programe bune. Există însă programe realizate pentru anumite categorii de public. O categorie de oameni se uită la o dezbatere pentru că vrea să afle cât mai e barilul de petrol, altă categorie se uită la Știri apoi deschide o carte iar alta așteaptă să se termine știrile ca să se uite la Capatos. Dar noi ce facem? Ne uităm la tinerii ăștia debusolați, la țara asta fără viitor și găsim o scuză pentru ce ni se întâmplă. „Da, buei, îi prostește televizorul!”.

     Când vom învăța să ne punem corect întrebările, atunci vom găsi răspunsurile pe care le căutăm.



Foto: ziar.asii.ro

Iată de ce sunt comunist

     Azi m-a întrebat cineva de ce nu sunt naționalist. Cum de faptul că m-am născut în aceeași țară cu Eminescu și alți tipi care au inventat chestii mișto nu-mi trezește nici o emoție? Pentru că dacă stai în bloc cu Mihai Trăistariu nu înseamnă că poți să atingi 5 octave, DE-AIA, și din cauză că autoritățile fac gafe cum ar fi poza de mai jos. Singurele lucruri pe care le am eu în comun cu Eminescu sunt faptul că pe ștampilele de pe facturile noastre scrie undeva „România”, plus alte câteva chestii mai neînsemnate la care nu m-am gândit din lipsă de interes.

Foto: alexandratataru.wordpress.com

     Nu sunt naționalist dar sunt „comunist”. E în ghilimele pentru că dacă naționalistul își iubește națiunea, eu îmi iubesc comuna. Nereju este localitatea în care am crescut și unde am căzut prima dată de pe bicicletă și dacă e să iubesc un loc, ăsta ar fi. Nu e satul meu natal, că nu m-am născut aici. Cea mai apropiată unitate medicală cu apă curentă și dotări de bun simț era la Vidra, 9 lei la autobuz mai spre Focșani, și acolo s-a dus mama din lipsă de opțiuni. Se numea „spital” pentru că avea două etaje și drept ambulanță un TV Rocar ca ăsta care pornea cu feștila, dar pe mine nu m-a deranjat. Copilăria mea a fost foarte frumoasă. Mă certam mereu cu sor-mea că nu voia să joace fotbal cu mine pentru că nu câștiga niciodată dar per total ne-am înțeles perfect.

     Nereju e o localitate care s-a dezvoltat foarte mult datorită unei combinații reușite între proximitatea față de un munte plin de pădure și o legislație defectuoasă și permisivă ce a făcut ca un salariu mediu să depășească 1200 de lei. Mulți tineri și-au întemeiat familii aici și duc un trai decent. Cei mai mulți oameni muncesc ca să-și trimită copii la facultate, ca aceștia să plece apoi în orașe și să-i lase singuri. Nu pare cea mai inspirată afacere dar, dacă îi întrebi pe fiecare în parte, îți vor răspunde: „Las' să-și facă un rost în viață, să nu stea în noroaie cum stau eu. Pentru ei muncesc!” și asta e principalul motiv pentru care iubesc Nereju. Oamenii de aici au viziune și tot ce fac e pentru copii lor, să aibă un viitor mai bun. Munca la pădure e foarte grea. În fiecare an moare câte cineva încercând să pună o pâine pe masă. Poate vă închipuiți că acești oameni sunt niște nemernici ignoranță care distrug natura dar, în timp ce tu vezi un om care taie un copac, eu văd un om care se agață de singura opțiune pe care o are ca să poată să-și țină copii la liceu. Dacă ai ști că există riscul să nu te mai întorci întreg de la biroul tău călduros nu-i așa că te-ai gândi să-ți cauți de muncă? Ei bine, oamenii ăștia nu au opțiunea asta. Și pentru asta pot spune că sunt mândru de satul meu, sunt mândru că m-am născut aici!

     Aș fi vrut să fac un studiu pe teren ca să nu mint, dar cred că în 90% din casele din Nereju găsești un calculator și cam 60-70% din populație folosește frecvent internetul. Cei mai mulți tineri trăiesc în orașe, unde studiază, dar, cu toate astea, aici încă se mai păstrează câteva tradiții transmise din generație în generație. Ce mă fascinează pe mine nu este actul în sine, că niște tineri își pun măști în cap și urlă pe la casele oamenilor, ci faptul că încă se respectă etapele care se parcurgeau și acum câteva sute de ani, cu excepția faptului că nu mai sunt mulți aceea convinși că alungă strigoi beliți. Aceste tradiții reprezintă o explozie de culoare ce îi ține pe oameni în mișcare, eveniment ce este absolut necesar. Spun asta pentru că multe evenimente sociale nu prea se petrec aici, în afară de nunți. Nunțile în Nereju sunt una din principalele metode prin care oamenii se eliberează de stres. Deși mulți iau parte la acestea în ideea „a fost și el la mine, mă duc și eu la el” lumea se simte foarte bine. Nunta este singurul eveniment în care valoarea clasei sociale este egală cu zero. Toată lumea dansează și se distrează formând un tot unitar și cred că, atunci când renunți, ca întreprinzător, la aroganța pe care ți-o poate da banul, și te distrezi cot la cot cu un simplu muncitor, trebuie să dai dovadă de o formă supremă de bun simț și omenie și eu de-aia sunt mândru că sunt nerejean!