Există printre noi oameni cărora le plac lucrurile simple. Să nu fie ei nevoiți să-și explice lucruri și cauzele care le-au produs ci pur și simplu să aibă păreri despre ele. Acești oameni sunt aceia care iau în serios Horoscopul. Dacă vezi un om care se uită cu interes la horoscop și nu e paralizat de la gât în jos și pus în fața televizorului, atunci acela nu știe să explice mai nimic din ce îl înconjoară, lucru care, eufemistic vorbind, spune suficient de multe despre el.
Iată ce cred eu despre zodiac:
Un tip s-a uitat la stele și, văzând că unele care strălucesc mai tare descriu anumite elemente pe care le-a întâlnit pe parcursul vieții, a început să le dea nume. Cum fac doi îndrăgostiți care nu au bani de cafenele și se duc în parc să se uite la nori care se aseamănă cu chestii banale. Chinezii au zodiacul lor, cu șerpi, maimuțe, șobolani și alte vietăți imaginare, noi avem Florar, Cireșar, Brumar, în occident au Vărsători, Capricorni, Berbeci și alte malformații congenitale sinistre. Ori stelele nu se văd la fel de pe toată planeta ori, cum văd eu, zodiile descriu cam ce fac și ce mănâncă diferiți oameni într-o anumită perioadă a anului.
Avem 12 zodii și în lume se nasc în jur de 130 de milioane de oameni pe an dar tu, care crezi în zodii, vrei să-mi spui că aproape 10 850 000 de oameni vor avea sâmbăta viitoare același noroc în dragoste, aceleași stări de spirit și vor prefera aceleași poziții sexuale iar eu nu pot să-ți spun ce cred despre tine fără să te superi.
Nu știu alții ce sunt dispuși să creadă dar mie mi-e greu să accept faptul că un cretin care se uită la stele poate să prevadă ce se va întâmpla cu persoana mea în viitorul apropiat. Pentru că stelele sunt aceleași de miliarde de ani și noi ne naștem și murim alți oameni decât cei care au fost până acum. Plus că, dacă mă uit mai bine, eu și spațiul cosmic avem doar două lucruri comune la care putem să ne raportăm: faptul că mă apuc de treabă și mă pun să dorm în funcție de cum Soarele luminează partea de planetă pe care mă aflu și o distanță jegos de mare care nu face decât să-mi întărească opinia.
Să nu fim cretini totuși, nu e obligatoriu să stai bine cu logica. Fiecare își cercetează împrejurimile în funcție de cât îi cere spectrul intelectual. De aceea pot să spun că horoscopul este foarte util, pentru că eu pot să-mi fac păreri despre oamenii doar văzându-i cum cred că o tipă care se uită la stele are capacitatea să le prezică chestii din viitor, cum ar fi dacă vor câștiga suficienți bani cât să-și plătească rata la plasmă, dacă vor muri virgini sau dacă li se vor usca rufele până începe telenovela.
sâmbătă, 7 decembrie 2013
marți, 3 decembrie 2013
Fotoliul
E de ceva vreme pe Antena 1 o emisiune concurs pentru copii care face posibilă apariția unor momente ca acesta:
...sau acesta:
Frumos!
Formatul emisiunii este o mare varză dar acest aspect contează foarte puțin având în vedere talentul copiilor. Ideea e foarte bună în sensul că descoperim în țărișoara asta copii care se nasc cu har și la care se vede plăcerea de a cânta, de a transmite emoții pe care noi nu știm să le trăim. Câteva cadouri, câteva surprize regizate cam prost, copii timizi care se luptă cu emoțiile. Ar fi fost un show și mai frumos dacă ar fi avut un juriu mai a cătării.
Formatul emisiunii este o mare varză dar acest aspect contează foarte puțin având în vedere talentul copiilor. Ideea e foarte bună în sensul că descoperim în țărișoara asta copii care se nasc cu har și la care se vede plăcerea de a cânta, de a transmite emoții pe care noi nu știm să le trăim. Câteva cadouri, câteva surprize regizate cam prost, copii timizi care se luptă cu emoțiile. Ar fi fost un show și mai frumos dacă ar fi avut un juriu mai a cătării.
Un juriu atât de numeros și de inutil ca senatul și camera deputaților la un loc. Plin de personalități mai mult sau mai puțin cunoscute plus o tipă, Lora, care nu e cântăreață, nu e actriță, nu e dansatoare dar, la un juriu aproape cât o echipă de fotbal era nevoie și de figuranți.
- Pepe are carismă, se mai joacă, mai râde, are ceva experiență în spate și e destul de relevant.
- Connect-R face fețe, se miră, îi face pe copii să se simtă bine și pare a fi mai bun ca actor decât ca muzician.
- Maria Cârneci mai spune câte-un banc și se dă maestră în octave când vede o voce mai bună.
- Vasile Muraru are noroc cu fața lui la fel de expresivă ca un borcan de castraveți că nu se prinde nimeni când îi fug ochii la picioarele Lorei.
- Lora. Nimeni nu știe cine este Lora. Cântă și ea pe Youtube și la Festivaluri ale berii niște piese gen Cleo Stratan dar, până să apară la emisiunea asta, nimeni nu avea habar de existența ei. Aș fi vrut să o văd mai serioasă, să-mi dea impresia că este membru în juriu datorită faptului că e inteligentă. Dar nu e și de-aia face niște fețe de ți-e milă de ea când o vezi arătându-și fascinația ce o cuprinde când aude voci cu dinți de lapte care o surclasează profesional.
luni, 2 decembrie 2013
Întrebări pe care le pune lumea
Deși am spus mereu că eu sunt un ignorant și nu mă interesează să-mi dau cu părerea, așa cum fac ceilalți oameni, despre chestii care nu mă afectează, mă aflu uneori în situația în care trebuie să găsesc răspunsuri la întrebări pe care nu mi le-am pus niciodată. Gen situația Roșia Montană. Ca să am idee cum e să ai un lac de cianură lângă grădina cu zarzavat, trebuie să ai un lac de cianură lângă grădina de zarzavat, altfel răspunsul tău nu are nici o relevanță. Ca și cum l-ai întreba pe Bendeac ce părere are despre vopseaua de păr. Eu nu vreau să-i spun omului că își pune întrebări fără sens pentru că s-ar putea să se fi gândit mult la ele și n-aș vrea să se simtă jignit așa că îi răspund. Iată o astfel de întrebare.
Ce crezi despre faptul că posturile TV din România nu au programe de calitate?
Eu sunt un om care își vede de treaba lui și nu m-a interesat niciodată de ce se uită alt om la televizor. Pentru că nu are nici un sens. Iată de ce:
„Românii sunt niște inculți pentru că se uită la Capatos”. Ai gândit asta vreodată, e imposibil. Dacă te uiți la audiențe, Capatos are în medie un rating în jur de 2.2, și aproape 230 000 de români care îl privesc cu mai mult sau mai puțin interes. România are în 2013 o populație estimată de 21 790 479 locuitori ceea ce înseamnă că tu ești un cretin. Că, dacă tu poți să să-ți faci o părere despre un popor pe baza a ce fac 1,055% dintre aceștia într-o oră din timpul liber, eu nu găsesc alte cuvinte să te descriu.
Da, mass-media e un stâlp de bază al societății dar să nu confundăm informarea cu divertismentul. Avem în România presă care se face cu simț de răspundere, nu vă mai văicăriți. Omul vine de la servici, face și el un duș, se mai uită la apometru sau ce mai face el, se pune în pat și vrea să facă ceva care nu îi solicită memoria. „Vor să-ți distragă atenția de la problemele reale”. Serios? Și care ar fi problemele astea reale? O problemă reală e aia că vine apa caldă 3 milioane dar eu n-am văzut pe cineva concentrat atât de tare pe ce-a văzut la televizor încât a scăpat din vedere acest aspect.
Dar nu acesta este răspunsul la întrebare. De fapt nu există programe de calitate slabă și programe bune. Există însă programe realizate pentru anumite categorii de public. O categorie de oameni se uită la o dezbatere pentru că vrea să afle cât mai e barilul de petrol, altă categorie se uită la Știri apoi deschide o carte iar alta așteaptă să se termine știrile ca să se uite la Capatos. Dar noi ce facem? Ne uităm la tinerii ăștia debusolați, la țara asta fără viitor și găsim o scuză pentru ce ni se întâmplă. „Da, buei, îi prostește televizorul!”.
Când vom învăța să ne punem corect întrebările, atunci vom găsi răspunsurile pe care le căutăm.
Foto: ziar.asii.ro
Ce crezi despre faptul că posturile TV din România nu au programe de calitate?
Eu sunt un om care își vede de treaba lui și nu m-a interesat niciodată de ce se uită alt om la televizor. Pentru că nu are nici un sens. Iată de ce:
Da, mass-media e un stâlp de bază al societății dar să nu confundăm informarea cu divertismentul. Avem în România presă care se face cu simț de răspundere, nu vă mai văicăriți. Omul vine de la servici, face și el un duș, se mai uită la apometru sau ce mai face el, se pune în pat și vrea să facă ceva care nu îi solicită memoria. „Vor să-ți distragă atenția de la problemele reale”. Serios? Și care ar fi problemele astea reale? O problemă reală e aia că vine apa caldă 3 milioane dar eu n-am văzut pe cineva concentrat atât de tare pe ce-a văzut la televizor încât a scăpat din vedere acest aspect.
Dar nu acesta este răspunsul la întrebare. De fapt nu există programe de calitate slabă și programe bune. Există însă programe realizate pentru anumite categorii de public. O categorie de oameni se uită la o dezbatere pentru că vrea să afle cât mai e barilul de petrol, altă categorie se uită la Știri apoi deschide o carte iar alta așteaptă să se termine știrile ca să se uite la Capatos. Dar noi ce facem? Ne uităm la tinerii ăștia debusolați, la țara asta fără viitor și găsim o scuză pentru ce ni se întâmplă. „Da, buei, îi prostește televizorul!”.
Când vom învăța să ne punem corect întrebările, atunci vom găsi răspunsurile pe care le căutăm.
Foto: ziar.asii.ro
duminică, 1 decembrie 2013
Iată de ce sunt comunist
Azi m-a întrebat cineva de ce nu sunt naționalist. Cum de faptul că m-am născut în aceeași țară cu Eminescu și alți tipi care au inventat chestii mișto nu-mi trezește nici o emoție? Pentru că dacă stai în bloc cu Mihai Trăistariu nu înseamnă că poți să atingi 5 octave, DE-AIA, și din cauză că autoritățile fac gafe cum ar fi poza de mai jos. Singurele lucruri pe care le am eu în comun cu Eminescu sunt faptul că pe ștampilele de pe facturile noastre scrie undeva „România”, plus alte câteva chestii mai neînsemnate la care nu m-am gândit din lipsă de interes.
Nu sunt naționalist dar sunt „comunist”. E în ghilimele pentru că dacă naționalistul își iubește națiunea, eu îmi iubesc comuna. Nereju este localitatea în care am crescut și unde am căzut prima dată de pe bicicletă și dacă e să iubesc un loc, ăsta ar fi. Nu e satul meu natal, că nu m-am născut aici. Cea mai apropiată unitate medicală cu apă curentă și dotări de bun simț era la Vidra, 9 lei la autobuz mai spre Focșani, și acolo s-a dus mama din lipsă de opțiuni. Se numea „spital” pentru că avea două etaje și drept ambulanță un TV Rocar ca ăsta care pornea cu feștila, dar pe mine nu m-a deranjat. Copilăria mea a fost foarte frumoasă. Mă certam mereu cu sor-mea că nu voia să joace fotbal cu mine pentru că nu câștiga niciodată dar per total ne-am înțeles perfect.
Nereju e o localitate care s-a dezvoltat foarte mult datorită unei combinații reușite între proximitatea față de un munte plin de pădure și o legislație defectuoasă și permisivă ce a făcut ca un salariu mediu să depășească 1200 de lei. Mulți tineri și-au întemeiat familii aici și duc un trai decent. Cei mai mulți oameni muncesc ca să-și trimită copii la facultate, ca aceștia să plece apoi în orașe și să-i lase singuri. Nu pare cea mai inspirată afacere dar, dacă îi întrebi pe fiecare în parte, îți vor răspunde: „Las' să-și facă un rost în viață, să nu stea în noroaie cum stau eu. Pentru ei muncesc!” și asta e principalul motiv pentru care iubesc Nereju. Oamenii de aici au viziune și tot ce fac e pentru copii lor, să aibă un viitor mai bun. Munca la pădure e foarte grea. În fiecare an moare câte cineva încercând să pună o pâine pe masă. Poate vă închipuiți că acești oameni sunt niște nemernici ignoranță care distrug natura dar, în timp ce tu vezi un om care taie un copac, eu văd un om care se agață de singura opțiune pe care o are ca să poată să-și țină copii la liceu. Dacă ai ști că există riscul să nu te mai întorci întreg de la biroul tău călduros nu-i așa că te-ai gândi să-ți cauți de muncă? Ei bine, oamenii ăștia nu au opțiunea asta. Și pentru asta pot spune că sunt mândru de satul meu, sunt mândru că m-am născut aici!
Aș fi vrut să fac un studiu pe teren ca să nu mint, dar cred că în 90% din casele din Nereju găsești un calculator și cam 60-70% din populație folosește frecvent internetul. Cei mai mulți tineri trăiesc în orașe, unde studiază, dar, cu toate astea, aici încă se mai păstrează câteva tradiții transmise din generație în generație. Ce mă fascinează pe mine nu este actul în sine, că niște tineri își pun măști în cap și urlă pe la casele oamenilor, ci faptul că încă se respectă etapele care se parcurgeau și acum câteva sute de ani, cu excepția faptului că nu mai sunt mulți aceea convinși că alungă strigoi beliți. Aceste tradiții reprezintă o explozie de culoare ce îi ține pe oameni în mișcare, eveniment ce este absolut necesar. Spun asta pentru că multe evenimente sociale nu prea se petrec aici, în afară de nunți. Nunțile în Nereju sunt una din principalele metode prin care oamenii se eliberează de stres. Deși mulți iau parte la acestea în ideea „a fost și el la mine, mă duc și eu la el” lumea se simte foarte bine. Nunta este singurul eveniment în care valoarea clasei sociale este egală cu zero. Toată lumea dansează și se distrează formând un tot unitar și cred că, atunci când renunți, ca întreprinzător, la aroganța pe care ți-o poate da banul, și te distrezi cot la cot cu un simplu muncitor, trebuie să dai dovadă de o formă supremă de bun simț și omenie și eu de-aia sunt mândru că sunt nerejean!
sâmbătă, 30 noiembrie 2013
Cum înțeleg eu femeile
Mă tot întreabă femeile când stăm de vorbă ce fel de alte femei îmi plac. Cum să fie o femeie ca să-mi placă mie? Ce tip de femei apreciez? Eu evit astfel de întrebări pentru că nu vreau să le mint și nici să le stric ziua explicându-le în stilul personal care e opinia mea sincera vis a vis de acest aspect. Acestea fiind spuse și având în vedere că sunt singur, deci nu trebuie să dau explicații suplimentare, am decis să răspund succint la aceste întrebări banale și absolut inutile din punctul personal de vedere.
Nu mă dau cunoscător în tainele înțelegerii femeilor pentru că nu sunt. Am la fel de multă experiență la femei cât are mama ca operator PC. L-a băgat în priză de multe ori dar nu știe sigur dacă a trimis mail-ul sau a comandat o saltea Relaxa la mâna a doua. Cu toate astea, am înțeles privind în jurul meu că femeile nu se împart în mai multe genuri ci în două categorii mari și late, după cum urmează:
1. Femeile inteligente. O femeie inteligentă este aceea care își asumă răspunderea pentru tot ce face, își cunoaște limitele și are scopuri bine definite pe care și le urmărește cu îndârjire. Știe că are multe de învățat și privește viitorul ca pe o provocare, o sumă de probleme pe care, din pură modestie, refuză să admită că le poate face față deși, în sinea ei, ea știe exact ce are de făcut. Femeia inteligentă este acea femeie care, când ești pe cale să o cunoști, nu te interesează cum arată. Nici pe ea nu o interesează cum o privesc alții dar investește în imaginea ei pentru că știe că este reprezentantă a sexului frumos și asta îi impune să facă o impresie bună. Asta pentru ea, pentru a fi mulțumită cu felul ei de a fi. Femeia inteligență are o imagine clara despre ce poate defini perfecțiunea. Corpul ei nu încape aici pentru că idealurile ei sunt mai presus de aspect.
2. Femeile frumoase. Spre deosebire de femeia inteligentă, femeia frumoasă nu poate fi recunoscută de la prima vedere pentru că toate femeile inteligente pot fi frumoase dar nu toate femeile frumoase pot fi inteligente. Femeia frumoasă este exigentă exclusiv în ceea ce privește felul cum arată și găsește câte un defect de fiecare dată când se privește în oglindă. Ea este suficient de deșteaptă cât să poarte bluze decoltate cu scopul de a-ți distrage atenția de la nasul mare cu toate că, odată ce te prinzi că e doar o femeie frumoasă, nu te mai interesează nasul ei decât dacă ai niște obsesii sexuale deviate. O femeie frumoasă este frumoasă și cam atât iar acest lucru îi este suficient atâta timp cât ea e mulțumită de condiția ei. Nu de multe ori știe ce vrea dar obține banii și afecțiunea de care are nevoie, convinsă fiind că le-a meritat fiind frumoasă. Asta e o iluzie care ia naștere în capul lor pentru că, instinctiv, bărbații le apreciază oricum, din considerente inutil de menționat. Dacă aș fi femeie frumoasă, mi-ar fi jenă cu mine însumi pentru că femeile frumoase au succes numai datorită obsesiilor sexule ale bărbaților și gândul ăsta nu m-ar lăsa să dorm.
Așadar, dacă ești curioasă ce fel de femei preferă un bărbat, uită-te în oglindă și spune ce vezi, o femeie inteligentă sau o femeie frumoasa?
Foto:
http://vapresspass.com
http://eluxemagazine.com
http://www.9am.ro
Așadar, dacă ești curioasă ce fel de femei preferă un bărbat, uită-te în oglindă și spune ce vezi, o femeie inteligentă sau o femeie frumoasa?
Foto:
http://vapresspass.com
http://eluxemagazine.com
http://www.9am.ro
luni, 25 noiembrie 2013
Naționalistul
Am întâlnit zilele astea un nene mai în vârstă care m-a întrebat cum voi sărbători ziua națională. M-am uitat lung la el vrând să-i dau impresia că nu am înțeles ce vrea de la mine moment în care mi-a spus că se apropie 1 Decembrie și că e ziua mea și că sunt cam ignorant.
În primul rând, pe 1 Decembrie tre' să plătesc chiria deci mă aflu departe de a simți ceva sinonim cu fericirea, de orice natură ar fi ea. Abia am scăpat de datorii după ce-am plătit chiria că acum trebuie să o plătesc iar, o chirie care pare să sfideze legile timpului.
În al doilea rând, nu sunt naționalist. Faptul că m-am născut aici nu are nici cea mai mică valoare pentru mine, din orice perspectivă aș privi universul. Naționaliștii au o mare problemă de viziune, lucru pe care tataia anterior menționat refuză să mă lase să i-l explic. Pentru că el e bătrân și are 12 nepoți și eu nu sunt și de-aia el are dreptate și eu nu am.
Naționalistul crede că țara este cea care l-a ales pe el să-i facă mentalitate de român, să fie poet și să repare chestii cu sârmă. Se urăște că nu știe decât prima strofă din imn dar nu-i bai, că o bagă pe-aia, „ca la noi, la nimenea”. El este naționalist numai când se discută chestii mișto despre țara lui, când joacă fotbal echipa națională și de 1 Decembrie. O zi care, înainte să o aleagă cineva drept zi națională, era o zi oarecare în care știai că trebuie să plătești chiria. În rest își urăște țara, că nu e civilizată și e condusă de imbecili, chiar dacă tot el e ăla care i-a votat.
Realitatea stă în felul următor: ne naștem ființe iraționale, vulnerabile și incapabile și tot ce facem este să începem să ne adaptăm mediului în care începem să ne dezvoltăm. Faptul că sarcina maică-tii a ajuns la termen fix în timp ce aceasta făcea cine știe ce în spațiul carpato-danubiano-pontic, nu influențează absolut deloc personalitatea pe care o vei dezvolta pe măsură ce vei atinge vârsta rațiunii. Nu ești român pentru că te-ai născut aici, ești român pentru că ai crescut printre alți români și le-ai preluat obiceiurile. De-aia Victor Yila cântă muzică populară cu atâta patos și nu arată mai deloc a român.
Dar să zicem că asta îți alegi să crezi, că e dreptul tău. România nici măcar nu are o istorie de care să fii mândru. Știi din ce s-a format poporul român? Din văduve de țărani daci care au plecat la luptă cu sapa lor de lemn și soldați romani care nu mai aveau la ce să se întoarcă acasă. Știi cine se duce ca soldat într-un imperiu atât de mare ca Imperiul Roman? Ăla care e mai prost decât o coadă de mătură, care nu știe nicio meserie utilă și care nu contează decât la numărătoare.
Moșu' n-a vrut să-mi asculte povestea, că doar n-am trăit eu pe timpul lui Ceaușescu să știu eu ce e aia istorie și mi-a zis că anul ăsta vrea să meargă la fii-su la Alba-Iulia că se dau sarmale de ziua lui.
sâmbătă, 23 noiembrie 2013
Enigma lui Adam
Totul a început când Adam se trezise într-o dimineață cu o durere groaznică la spate. Nu într-o dimineață, că acolo nu era nici zi nici noapte, erau nori pufoși, peisaje mișto și 22 de grade Celsius peste tot. S-a trezit după ce dormise o perioadă. „Perioadă” era ceva neclar pentru că nimeni nu măsura timpul, ca să știi exact cât dormi. Era foarte confuz ca de obicei, lucru lesne de înțeles deoarece, fiind conceput deja adult, nu a avut întâlniri prea dese cu procesele cunoașterii. Logica nu era punctul lui forte.
„Ce putea fi?” se întreba el cercetând cu degetele încă amorțite iarba tăvălită și fragedă în care dormise. Nu era nimic pe jos, nici o pietricică sau o denivelare cât de mică în perfecțiunea evidentă a solului care să-i explice nedumerirea. De ce îl durea spatele? A exclus din start ipoteza ca cineva să-i fi aplicat strategic un ciomag la șale în timp ce se înfrupta hulpav din dulcele somn în care căzuse fără să-și dea seama. Se afla singur într-un loc perfect așa că era matematic imposibil ca cineva să găsească un ciot din care să improvizeze varii obiecte contondente. Mâna stângă îi tremura dar se obișnuise pentru că nu era prima dată.
Pățea așa ori de câte ori adormea atât de adânc încât nu-și mai dădea seama că se tolănea pe mână. Dar deodată are o revelație! Adam realizează că același lucru se întâmplase și în cazul de față. Îi venise o idee iar sentimentul ăsta era ciudat de plăcut. Și-a dat seama că tocmai dormise cu fața în jos. Dar de ce acum îl doare și spatele? Asta nu face decât să adâncească misterul. Singurul care putea să-l lămurească era Dumnezeu. Nu era prima dată când avea nevoie de sfaturi și știa că nu avea de ce să se teamă. Doar nu face nimic rău la urma urmei, pur și simplu cere niște explicații pe care le merită. „Trebuie să mă lămurească!”
„Uuufff, ce greu e de găsit când ai nevoie de el” își spunea el ușor dezamăgit și încercând să se obișnuiască treptat cu noua senzație. Nu mai cunoscuse până atunci o așa durere și nu știa cum să reacționeze dar mâna nu mai era amorțită, lucru ce îl ajuta să-și întărească optimismul. Totuși gînduri negre îl frământau: „Dacă va trebui să port durerea asta cu mine pentru toată eternitatea? Va trebui să mă obișnuiesc cu ea, să o fac o parte din mine? Dacă acesta este doar începutul? Clar am nevoie de lămuriri!”.
Niciodată nu mai trăise o diversitate atât de mare de sentimente. Existența lui, care până acum se reducea la a cerceta împrejurimile, căpăta noi sensuri. Simțea cum spatele îi zvâcnea tot mai tare la fiecare pas dar avea nevoie de răspunsuri și moralul îi creștea pe măsură ce devenea tot mai sigur că o să le primească. Dumnezeu nu era de găsit dar, în schimb, a găsit o făptură pe care nu o mai întâlnise până atunci. Nu putu să-și dea seama cât de mult cercetase locul căci nu măsurase timpul și nu știa ce să creadă. O fi umblat 5 ani, sau poate 3 zile, sau poate mai puțin, nu știa și nici nu voia să-și concentreze atenția în altă parte decât asupra a ce i se înfățișa. Semăna extraordinar cu el numai că era mult mai frumos. Era atât de gingaș încât Adam simțea cum, sorbindu-l din priviri, durerea de spate era mai ușor de suportat decât amorțeala măinii stângi.
- O să-i spun „femeie”, a rostit el hotărît.
Era atât de bucuros că găsise ceva nou și era mulțumit de numele pe care îl găsise. Era prima dată cînd a stat să se gîndească la un nume mai potrivit. Găsise odată o plantă ciudată pe un câmp întins care nu era ca celelalte plante. S-a gândit că nu prea ar avea ce să facă din ea. Poate bere sau altceva dar nu s-a gândit prea mult ce nume să-i pună. Hamei. Mai mult instinctiv a găsit numele ăsta dar nu prea i-a mai păsat ulterior. Nu avea un scop atât de măreț cât să merite osteneala. Acum, însă, era sigur că acest cuvânt nou definește perfect ceea ce vedea.
Era frumoasă, ceva cum rar i-a mai fost dat să vadă, dar nu putea să-și dea seama la ce ar fi fost bună. Era prea frumoasă ca să-i dai un bolovan în cap și s-o mănânci dar nici altă utilitate nu-i găsea. Părea bună de mâncat totuși pentru că nu prea avea păr pe ea, cum aveau celelalte făpturi pe care le mai întâlnise, dar vedea ceva diferit la ea: semăna mult cu el. Avea niște proeminențe pectorale ușor exagerate, îi lipsea ceva ce pe îl ținea ocupat o mare parte din timp și mai avea și părul lung pe cap. „Cât timp i-a trebuit acestei făpturi ca să-i crească părul ăla? Hhm, ar trebui să încep să măsor timpul!” și-a zis. Dar se gîndea că Dumnezeu a făcut celelalte lucruri în așa măsură încât să-l facă să înțeleagă faptul că pe el l-a făcut perfect și l-a pus într-un loc perfect ca să stăpânească vecia așa că nu găsea deloc sens pentru noțiunea de timp. În plus, avea destule întrebări fără răspuns.
- Am văzut că ai întâlnit-o deja pe Eva. Ea va fi jumătatea ta, alături de care vei trăi și cu care te vei înmulți și vei stăpîni tot ce ai cunoscut și tot ce vei cunoaște de acum înainte.
Adam, cuprins de bucurie la auzul vocii Creatorului își pierde repede entuziasmul imediat ce observă că tocmai se lovise de noi întrebări. Cine este Eva? Ce să înmulțească? Ce va mai cunoaște?
- Doamne, am niște gânduri care mă macină și sper să mă lămurești. Sunt total confuz pentru că...
- Adame, tot ce trebuie să știi ți-am spus deja, nu ai de ce să-ți faci griji. Aaa, mai e ceva. Vezi copacul acela? Ei bine, oricare ar fi motivele la care te vei gândi ulterior, să nu-i mănânci roadele!
- Doamne, nu mi-e foame acum, eu doar voiam să știu de ce mă doare spatele în halul ăsta, zise Adam însetat de o cunoaștere care începuse deja să-i cioplească simțul rațiunii.
- Adame, caut-o pe Eva, care a primit viață din trupul tău, pentru că doar ea îți poate oferi tot ce ai nevoie! E jumătatea ta și am făcut-o în așa fel încât voi doi să vă completați. Și chestia aia nu e pusă acolo să te joci singur cu ea, dar o să-ți dai tu seama singur odată ce vei ajunge la ea.
Niciodată nu a fost nevoit să gândească atât de profund, să fie nevoit să ajungă singur la niște concluzii, nu doar să se uite la chestii, să le dea nume și să muște din ele ca să vadă dacă sunt, sau nu, bune de ceva. Era total bulversat pentru că acum explora lumea pe alte căi, prin gândire, lucru ce nu îi stătea deloc în caracter unui om născut adult. Totul se schimbase, Adam de acum nu mai era Adam care a adormit pe mână acum câtva timp. Acum știa lucruri care îi schimbau existența și pe care se vedea punându-le cap la cap știind că va ajunge la un adevăr care s-ar putea să nu-i placă. Da, Eva era femeia șí Dumnezeu luase ceva din trupul lui ca să o plăsmuiască dar nu înțelegea de ce a ales un nume atât de simplu pentru ea. „Femeie” sună mult mai mișto. Dar acest lucru era departe de a fi undeva în topul listei cu lucrurile care îi solicitau acum atenția.
- Te doare? se auzi o voce exact ca a lui dar mult mai plăcută la auz.
- Da. Murmură Adam fără să se întoarcă, dezamăgit de evoluția lucrurilor ca un copil care află cine este Moș Crăciun.
- Te doare pentru că eu sunt o parte din tine.
Această remarcă nu se asemăna deloc cu ce ar fi putut considera Adam drept răspuns la frământările lui.
Știa că e femeia și știa că se referea la durerea lui de spate, dar cum să fie ea jumătatea lui? O ființă pe care el o considera inferioară și pe care se gândea cum s-o mănânce. Acest gând îl lovește fix în orgoliu. Dacă el o vede inferioară și ea e făcută să-l completeze, nici el nu mai era perfect acum. Coborâse la nivelul hameiului.
- Din coasta ta am luat eu viață, și împreună vom stăpâni tot ce ne înconjoară.
Nu s-a prins că Adam a înțeles situația și acestuia îi era greu să înțeleagă de ce femeia îi repetă un lucru evident.
Adam nu mai simțea durerea, cuvintele femeii îl răneau mult mai adânc pentru că acum nu se putea gândi decât la un singur lucru: Eternitatea pe care și-o imaginase nu există: totul începe și se termină undeva. Se gândea și că primul lucru pe care trebuia să-l facă era să măsoare timpul. Așa ar fi știut cât a durat fericirea lui...
„Ce putea fi?” se întreba el cercetând cu degetele încă amorțite iarba tăvălită și fragedă în care dormise. Nu era nimic pe jos, nici o pietricică sau o denivelare cât de mică în perfecțiunea evidentă a solului care să-i explice nedumerirea. De ce îl durea spatele? A exclus din start ipoteza ca cineva să-i fi aplicat strategic un ciomag la șale în timp ce se înfrupta hulpav din dulcele somn în care căzuse fără să-și dea seama. Se afla singur într-un loc perfect așa că era matematic imposibil ca cineva să găsească un ciot din care să improvizeze varii obiecte contondente. Mâna stângă îi tremura dar se obișnuise pentru că nu era prima dată.
Pățea așa ori de câte ori adormea atât de adânc încât nu-și mai dădea seama că se tolănea pe mână. Dar deodată are o revelație! Adam realizează că același lucru se întâmplase și în cazul de față. Îi venise o idee iar sentimentul ăsta era ciudat de plăcut. Și-a dat seama că tocmai dormise cu fața în jos. Dar de ce acum îl doare și spatele? Asta nu face decât să adâncească misterul. Singurul care putea să-l lămurească era Dumnezeu. Nu era prima dată când avea nevoie de sfaturi și știa că nu avea de ce să se teamă. Doar nu face nimic rău la urma urmei, pur și simplu cere niște explicații pe care le merită. „Trebuie să mă lămurească!”
„Uuufff, ce greu e de găsit când ai nevoie de el” își spunea el ușor dezamăgit și încercând să se obișnuiască treptat cu noua senzație. Nu mai cunoscuse până atunci o așa durere și nu știa cum să reacționeze dar mâna nu mai era amorțită, lucru ce îl ajuta să-și întărească optimismul. Totuși gînduri negre îl frământau: „Dacă va trebui să port durerea asta cu mine pentru toată eternitatea? Va trebui să mă obișnuiesc cu ea, să o fac o parte din mine? Dacă acesta este doar începutul? Clar am nevoie de lămuriri!”.
Niciodată nu mai trăise o diversitate atât de mare de sentimente. Existența lui, care până acum se reducea la a cerceta împrejurimile, căpăta noi sensuri. Simțea cum spatele îi zvâcnea tot mai tare la fiecare pas dar avea nevoie de răspunsuri și moralul îi creștea pe măsură ce devenea tot mai sigur că o să le primească. Dumnezeu nu era de găsit dar, în schimb, a găsit o făptură pe care nu o mai întâlnise până atunci. Nu putu să-și dea seama cât de mult cercetase locul căci nu măsurase timpul și nu știa ce să creadă. O fi umblat 5 ani, sau poate 3 zile, sau poate mai puțin, nu știa și nici nu voia să-și concentreze atenția în altă parte decât asupra a ce i se înfățișa. Semăna extraordinar cu el numai că era mult mai frumos. Era atât de gingaș încât Adam simțea cum, sorbindu-l din priviri, durerea de spate era mai ușor de suportat decât amorțeala măinii stângi.
- O să-i spun „femeie”, a rostit el hotărît.
Era atât de bucuros că găsise ceva nou și era mulțumit de numele pe care îl găsise. Era prima dată cînd a stat să se gîndească la un nume mai potrivit. Găsise odată o plantă ciudată pe un câmp întins care nu era ca celelalte plante. S-a gândit că nu prea ar avea ce să facă din ea. Poate bere sau altceva dar nu s-a gândit prea mult ce nume să-i pună. Hamei. Mai mult instinctiv a găsit numele ăsta dar nu prea i-a mai păsat ulterior. Nu avea un scop atât de măreț cât să merite osteneala. Acum, însă, era sigur că acest cuvânt nou definește perfect ceea ce vedea.
Era frumoasă, ceva cum rar i-a mai fost dat să vadă, dar nu putea să-și dea seama la ce ar fi fost bună. Era prea frumoasă ca să-i dai un bolovan în cap și s-o mănânci dar nici altă utilitate nu-i găsea. Părea bună de mâncat totuși pentru că nu prea avea păr pe ea, cum aveau celelalte făpturi pe care le mai întâlnise, dar vedea ceva diferit la ea: semăna mult cu el. Avea niște proeminențe pectorale ușor exagerate, îi lipsea ceva ce pe îl ținea ocupat o mare parte din timp și mai avea și părul lung pe cap. „Cât timp i-a trebuit acestei făpturi ca să-i crească părul ăla? Hhm, ar trebui să încep să măsor timpul!” și-a zis. Dar se gîndea că Dumnezeu a făcut celelalte lucruri în așa măsură încât să-l facă să înțeleagă faptul că pe el l-a făcut perfect și l-a pus într-un loc perfect ca să stăpânească vecia așa că nu găsea deloc sens pentru noțiunea de timp. În plus, avea destule întrebări fără răspuns.
- Am văzut că ai întâlnit-o deja pe Eva. Ea va fi jumătatea ta, alături de care vei trăi și cu care te vei înmulți și vei stăpîni tot ce ai cunoscut și tot ce vei cunoaște de acum înainte.
Adam, cuprins de bucurie la auzul vocii Creatorului își pierde repede entuziasmul imediat ce observă că tocmai se lovise de noi întrebări. Cine este Eva? Ce să înmulțească? Ce va mai cunoaște?
- Doamne, am niște gânduri care mă macină și sper să mă lămurești. Sunt total confuz pentru că...
- Adame, tot ce trebuie să știi ți-am spus deja, nu ai de ce să-ți faci griji. Aaa, mai e ceva. Vezi copacul acela? Ei bine, oricare ar fi motivele la care te vei gândi ulterior, să nu-i mănânci roadele!
- Doamne, nu mi-e foame acum, eu doar voiam să știu de ce mă doare spatele în halul ăsta, zise Adam însetat de o cunoaștere care începuse deja să-i cioplească simțul rațiunii.
- Adame, caut-o pe Eva, care a primit viață din trupul tău, pentru că doar ea îți poate oferi tot ce ai nevoie! E jumătatea ta și am făcut-o în așa fel încât voi doi să vă completați. Și chestia aia nu e pusă acolo să te joci singur cu ea, dar o să-ți dai tu seama singur odată ce vei ajunge la ea.
Niciodată nu a fost nevoit să gândească atât de profund, să fie nevoit să ajungă singur la niște concluzii, nu doar să se uite la chestii, să le dea nume și să muște din ele ca să vadă dacă sunt, sau nu, bune de ceva. Era total bulversat pentru că acum explora lumea pe alte căi, prin gândire, lucru ce nu îi stătea deloc în caracter unui om născut adult. Totul se schimbase, Adam de acum nu mai era Adam care a adormit pe mână acum câtva timp. Acum știa lucruri care îi schimbau existența și pe care se vedea punându-le cap la cap știind că va ajunge la un adevăr care s-ar putea să nu-i placă. Da, Eva era femeia șí Dumnezeu luase ceva din trupul lui ca să o plăsmuiască dar nu înțelegea de ce a ales un nume atât de simplu pentru ea. „Femeie” sună mult mai mișto. Dar acest lucru era departe de a fi undeva în topul listei cu lucrurile care îi solicitau acum atenția.
- Te doare? se auzi o voce exact ca a lui dar mult mai plăcută la auz.
- Da. Murmură Adam fără să se întoarcă, dezamăgit de evoluția lucrurilor ca un copil care află cine este Moș Crăciun.
- Te doare pentru că eu sunt o parte din tine.
Această remarcă nu se asemăna deloc cu ce ar fi putut considera Adam drept răspuns la frământările lui.
Știa că e femeia și știa că se referea la durerea lui de spate, dar cum să fie ea jumătatea lui? O ființă pe care el o considera inferioară și pe care se gândea cum s-o mănânce. Acest gând îl lovește fix în orgoliu. Dacă el o vede inferioară și ea e făcută să-l completeze, nici el nu mai era perfect acum. Coborâse la nivelul hameiului.
- Din coasta ta am luat eu viață, și împreună vom stăpâni tot ce ne înconjoară.
Nu s-a prins că Adam a înțeles situația și acestuia îi era greu să înțeleagă de ce femeia îi repetă un lucru evident.
Adam nu mai simțea durerea, cuvintele femeii îl răneau mult mai adânc pentru că acum nu se putea gândi decât la un singur lucru: Eternitatea pe care și-o imaginase nu există: totul începe și se termină undeva. Se gândea și că primul lucru pe care trebuia să-l facă era să măsoare timpul. Așa ar fi știut cât a durat fericirea lui...
sâmbătă, 26 octombrie 2013
A fi sau a nu fi pe Facebook
La început au fost surprizele din gumele Turbo, apoi pixurile cu patru culori, adidașii de firmă, brichetele, bicicleta cu suspensie, telefoanele cu cameră foto și mp3, până am ajuns la Facebook. Observați o evoluție constantă a acestor obiecte care au fost, la vremea lor, criterii relevante de departajare a omului în societate. Nu știu dacă mai observați și faptul că, de când cu Facebook la nas, omul nu prea și-a mai găsit alt viciu social unanim acceptat. Se pare că, dintre toate invențiile moderne, această lume virtuală pare să fie mediul perfect în care oamenii se simt speciali. Că asta vrem noi, oamenii, să vorbească alții despre noi și să ne simțim importanți.
Dar lucrurile se schimbă. Cu cât se răspândesc mai mult, cu atât încearcă să te facă sclavul lor, să pătrundă cât mai adânc în viața ta și să vadă dacă te speli pe mâini de fiecare dată când te piși ca să le spună și prietenilor tăi. La început îți făceai un cont de Facebook de pe telefonul mobil în timp ce erai la coadă la șomaj, dar acum ai nevoie de un expert IT ca să înțelegi ce vor ăștia de la tine. Ei îți vorbesc frumos, „să te găsească prietenii tăi mai ușor”, „să fii văzut mai des de prietenii tăi” și îți umplu pagina cu un buton mare, albastru „Accept” și tu dai click cu emoția unui adolescent care vede pentru prima dată un film porno. Cu alte cuvinte, „Da, o să te vadă toată lumea și o să te simți important dar mai întâi tre' să promovezi toate chestiile care ne aduc nouă foarte mulți bani. Nu lăsa o felație psihologică să stea între tine și șansa de a deveni cel mai mișto din grupul tău de prieteni, Înscrie-te, este gratuit și așa va fi întotdeauna.”
Și fenomenul ia amploare pentru că, și aici pot să pun pariu, dacă n-ai avea Facebook și Youtube, nu prea ai avea ce să faci cu internetul. Referate? Nu faci referate în fiecare zi. Un abonament costa 50 de lei, cu siguranță ai tu un prieten care sa te primească o oră la net-ul lu ta'su. Nu sunt ipocrit, și mie îmi pare bine când primesc mesaje de ziua mea de la niște străini, dar cred că Facebook-ul deformează realitatea în așa fel încât, dacă sunt proști, oamenii dezvoltă personalități diferite. La un moment dat ajungi atât de obsedat încât nu mai faci diferența între cele două lumi. De exemplu, la un moment dat ajungi la concluzia că ai stat cam mult în casă așa că ieși afară. Ce faci tu când ieși afară: scoți telefonul și o mie și ceva de oameni află cum bei tu apă plată. Problema e că tu ai impresia că trebuie să scrii tuturor ce faci. Ai o părere atât de bună despre tine încât ți se pare că 1000 de oameni vor să știe ce faci. Deci, atâta ești de prost.
Eu mă întreb ce-o să se întâmple cu contul tău în viitor având în vedere cum evoluează lucrurile. De exemplu atunci când mori. Ce se întâmplă cu contul tău atunci când mori? Facebook îți șterge contul sau îți sparge parola și pune pe cineva să-ți țină locul până se obișnuiește lumea cu lipsa ta din viața reală?
„-Bună, MadyMyk, ce faci? :*
-Bine, fată, uite am murit. :D
-A, da? :o
-Da, n-ai văzut? :( Am pus poze de la accident. Parcă te-am etichetat și pe tine, nu? :-?
-Aaa, nu... Dar cum ai murit fată și mie nu mi-ai spus?
-Eee, n-am știut fată că nici n-am văzut bine. Eram pe chat cu Robyy. Da' stai că îți pun și ție tag acum! Uite, eu sunt aia de sub roțile autobuzului, cu părul în flăcări. Ce zici, am ieșit bine? Că mai am una...”
Totuși, moartea ta e un pas decisiv pe care îl faci în viață și nu vrei să dezamăgești 1000 de oameni care așteaptă vești de la tine, nu?
luni, 22 iulie 2013
Omul, de la origini până la vicii
Nu se știe cu exactitate care este originea omului și, dacă acesta există, care este scopul prezenței lui pe această planetă. Nici nu văd de ce ar vrea cineva să știe. Cum faptul că știi cine-a ciomăgit prima maimuță ți-ar putea schimba viața?
„Poate e nemărginit... sau nu, poate e limitat și undeva un omuleț verde ne privește în timp ce scobește din nas un muc fosforescent... sau poate exista un univers paralel direct proporțional cu acesta pe care îl vedem noi aici... sau nu, poate planeta noastră este doar o moleculă din mucul extraterestrului sau poate...” Poftim, uite cât timp am pierdut numai enumerând câteva ipoteze, toate fiind teoretic valabile având în vederea certitudinea celor preexistente. Darămite să fi fost stresat care din ele o fi cea adevărată. Pentru că, chiar dacă omul ar afla care este originea lui, chestia asta nu l-ar ajuta cu mai nimic. Cred în importanța cunoașterii exhaustive a locului în care trăim dar, hai să fim serioși, nu credeți că exagerăm?
Noi nu ne cunoaștem pe noi înșine destul de bine, dar cheltuim sume exorbitante ca să trimitem exploram chestii din spațiul cosmic. Pierdem timpul aiurea dar încă suferim de boli pe care nu știm să le tratăm. SIDA, cancerul sau leucemia au foarte multe secrete pentru noi. Și noi ce facem? Mai trimitem o sondă pe Marte? Ca și cum ți-ai pune Player Blu-ray în Dacie. Eu cred că avem deja destule probleme aici, pe pământ, și toți savanții lumii au o pâine bună de mâncat pe linia asta.
Omul a știut mereu să aducă situația în favoarea lui și chestia asta l-a ajutat să se dezvolte. Până a descoperit viciile. Orice ar face, el nu este vinovat, el este la rândul lui o victimă și asta îi justifică neajunsurile. Țigările, alcoolul în exces, drogurile, toate sunt chestii cu care toată lumea este de acord că nu sunt bune pentru organism. „Da, frate, dar nu pot să mă las. Eu vreau, le-am mai redus, dar nu pot. Până la urmă, plm, aia nu faci, aia nu faci, îmi trăiesc viața, ce plm!” Uită-te la tine cât ești de bou și selecția naturală încă nu te-a omorât. Păi cum, bă, să-ți trăiești viața fumând? În ce măsură fumul e compatibil cu viața? E fum, n-are nimic viu în el. Oamenii mor de la fum în incendii. Aaa, te face sa te simți bine, nu? Și ți se pare că, dacă ăștia le lasă pe piață, n-au cum să fie atât de nasoale. Dar până realizezi tu că nu-ți face bine și că, de fapt, cineva face caltaboșu gros cu banu tău, instinctul tău te-a surclasat deja din punct de vedere intelectual și tot ce mai poți să faci e să găsești un argument care susține că nu e ceva tocmai nasol să învestești 4 milioane pe lună în nimic. „Las', bă, că știu eu oameni care au fumat până la 90 de ani și n-au avut nici pă dreacu'!”. Dacă ești curios cât de tare poți să împingi limitele biologice ale organismului tău, asta e problema ta, eu refuz să-mi trăiesc viața, prietene, pentru că am chestii mai importante de făcut, pe care le consider prioritare.
„Poate e nemărginit... sau nu, poate e limitat și undeva un omuleț verde ne privește în timp ce scobește din nas un muc fosforescent... sau poate exista un univers paralel direct proporțional cu acesta pe care îl vedem noi aici... sau nu, poate planeta noastră este doar o moleculă din mucul extraterestrului sau poate...” Poftim, uite cât timp am pierdut numai enumerând câteva ipoteze, toate fiind teoretic valabile având în vederea certitudinea celor preexistente. Darămite să fi fost stresat care din ele o fi cea adevărată. Pentru că, chiar dacă omul ar afla care este originea lui, chestia asta nu l-ar ajuta cu mai nimic. Cred în importanța cunoașterii exhaustive a locului în care trăim dar, hai să fim serioși, nu credeți că exagerăm?
Noi nu ne cunoaștem pe noi înșine destul de bine, dar cheltuim sume exorbitante ca să trimitem exploram chestii din spațiul cosmic. Pierdem timpul aiurea dar încă suferim de boli pe care nu știm să le tratăm. SIDA, cancerul sau leucemia au foarte multe secrete pentru noi. Și noi ce facem? Mai trimitem o sondă pe Marte? Ca și cum ți-ai pune Player Blu-ray în Dacie. Eu cred că avem deja destule probleme aici, pe pământ, și toți savanții lumii au o pâine bună de mâncat pe linia asta.
Omul a știut mereu să aducă situația în favoarea lui și chestia asta l-a ajutat să se dezvolte. Până a descoperit viciile. Orice ar face, el nu este vinovat, el este la rândul lui o victimă și asta îi justifică neajunsurile. Țigările, alcoolul în exces, drogurile, toate sunt chestii cu care toată lumea este de acord că nu sunt bune pentru organism. „Da, frate, dar nu pot să mă las. Eu vreau, le-am mai redus, dar nu pot. Până la urmă, plm, aia nu faci, aia nu faci, îmi trăiesc viața, ce plm!” Uită-te la tine cât ești de bou și selecția naturală încă nu te-a omorât. Păi cum, bă, să-ți trăiești viața fumând? În ce măsură fumul e compatibil cu viața? E fum, n-are nimic viu în el. Oamenii mor de la fum în incendii. Aaa, te face sa te simți bine, nu? Și ți se pare că, dacă ăștia le lasă pe piață, n-au cum să fie atât de nasoale. Dar până realizezi tu că nu-ți face bine și că, de fapt, cineva face caltaboșu gros cu banu tău, instinctul tău te-a surclasat deja din punct de vedere intelectual și tot ce mai poți să faci e să găsești un argument care susține că nu e ceva tocmai nasol să învestești 4 milioane pe lună în nimic. „Las', bă, că știu eu oameni care au fumat până la 90 de ani și n-au avut nici pă dreacu'!”. Dacă ești curios cât de tare poți să împingi limitele biologice ale organismului tău, asta e problema ta, eu refuz să-mi trăiesc viața, prietene, pentru că am chestii mai importante de făcut, pe care le consider prioritare.
joi, 18 iulie 2013
Privind natura umană în esență
Like-ul pe facebook nu este ceea ce pare a fi. Sentimentul pe care îl are cel care ți-l transmite nu este „hei, ai dreptate, chiar ai atras atenția în mod util asupra unor aspecte deosebit de relevante pe care până acum nu le conștientizam” ci „nu știu dacă ne cunoaștem dar vreau să vezi că exist și că încerc să mă bag în seamă dar sunt prea prost să fac asta prin cuvinte”. Iată un exemplu concret: Ești pe facebook și vezi o poză. Vrei să dai „like” dar observi consternat că ai dat deja. „Băgami-aș” zici și parcă ai vrea să dai „unlike” ca să poți să dai „like” din nou. Nu ca să-ți întărești punctul de vedere ci, da, ca să te bagi în seamă.
Vezi un status care pare penibil și începi să-l citești crezând că-i banc și că urmează să râzi. Dar, nu. E un alt citat oarecare scos de alte persoane dintr-un cine știe ce context. Cu toate că zici „'tui gura mă-sii, cât timp am citi chestia asta puteam să fac ceva util”, îți zic eu că, odată intrat pe facebook, utilitatea tuturor chestiilor pe care urma să le desfășori era undeva sub 0.
Ți s-a întâmplat vreodată să te urci într-un mijloc de transport în comun și să fii întâmpinat de mesajul „Nu trântiți ușa!”? Dacă răspunsul e da, sunt absolut sigur că în ziua aia nu ai mai văzut altceva mai inutil. Pentru că, de regulă, persoanele care trântesc uși de taxi sunt idioți întârziați mintal care nu sunt obișnuiți cu astfel de dispozitive avansate din punct de vedere tehnologic. Pentru ei, cititul, mai ales a ușilor de mașini, nu a fost niciodată o acțiune întreprinsă din proprie inițiativă. Căutați pe stradă un om care are față de idiot și întrebați-l dacă a văzut vreodată așa ceva scris pe un autobuz și o să vedeți că individul habar n-are despre ce vorbești. Dar totuși așa ceva există. Oare cât de tare ți-ar strica ziua mesajul ăsta când ești nervos și chiar ai vrea să trântești o ușă? Îți zic eu? Niciodată! Pentru că numai un animal subdezvoltat intelectual care aspiră la condiția de om ar putea fi capabil să întreprindă, conștient sau nu, o asemenea acțiune distructivă. În orice caz, cine ar vrea să trântească o ușă va constata că îl doare fix în cur de mesajul tău îndreptat tacticos către simțul civic.
Poliția se îngrijește de binele tău. Am auzit de multe ori chestia asta și chiar mi se pare amuzantă. Pentru că fix în sfincter simte polițistul grija față de tine când un bulangiu fuge cu frigiderul tău. Sistemul își face treaba, nimic de zis. Bulangiu urmărit = bulangiu prins = bulangiu la bulău = o țară mai sigură. Se pare că problema a fost rezolvată, nu-i așa? Dar, stai! Ce văd eu? Binele meu nu se găsește nicăieri în ecuația asta! Mie mi se strică ciorba în timp ce un bulangiu stă la căldurică și mănâncă de la stat? Din buget? Buget la care contribui și eu? Dacă stau mai bine să aplic niște cunoștințe elementare de matematică eu sunt cam pe minus, nu-i așa, domnule polițist?
Femei care vor să slăbească. Femeile care vor să slăbească au o problemă. Nu că hoitul lor nu are configurație anatomică de fotomodel. Căcat, fotomodelul din asta trăiește. Tu împachetezi șaorme sau speli dușumele, fotomodelul arată bine. Asta reprezintă 99% din răspunderile ei. Celălalt 1% este să ajungă la muncă. Dar tu, care te ocupi cu altceva, nici măcar n-ar trebui să te intereseze cum arăți. Mă rog, să zicem că te preocupă că, na, ești sexul frumos. Dar în loc să te chinui să găsești o metodă să slăbești n-ar fi mai simplu să te gândești la o metodă să nu te îngrași? Bine, chestia asta cu îngrășatul este o mare tâmpenie. Eu n-am auzit nicio femeie care să zică „vai, ce bine arăt, am exact proporțiile pe care mi le doresc și mă simt tare mândră de mine!”. Toate femeile se plâng că, domn'le, m-am îngrășat. Dar nici o femeie nu poate să-și aducă aminte cum arăta ea înainte să se îngrașe. Pentru că acele timpuri nu există! Ai fost așa din totdeauna dar ai văzut că femeile care se aseamănă mai mult cu fotomodelele se fut mai des și ți se pare ție că ai o problemă. O problemă ai la cap, dragă doamnă, și părerea mea este să privești situația în ansamblu, să determini cauzele care fac șuncile să-și asume nesimțirea de a-și mări volumul și să acționezi în consecință. E un început bun. Părerea mea este să te apuci de citit sau de alte chestii cu adevărat utile pentru că, în 99% din cazuri, șansele ca un bulan perfect să-ți aducă alt beneficiu decât o pulă-n cur sunt nule.
Vezi un status care pare penibil și începi să-l citești crezând că-i banc și că urmează să râzi. Dar, nu. E un alt citat oarecare scos de alte persoane dintr-un cine știe ce context. Cu toate că zici „'tui gura mă-sii, cât timp am citi chestia asta puteam să fac ceva util”, îți zic eu că, odată intrat pe facebook, utilitatea tuturor chestiilor pe care urma să le desfășori era undeva sub 0.
Ți s-a întâmplat vreodată să te urci într-un mijloc de transport în comun și să fii întâmpinat de mesajul „Nu trântiți ușa!”? Dacă răspunsul e da, sunt absolut sigur că în ziua aia nu ai mai văzut altceva mai inutil. Pentru că, de regulă, persoanele care trântesc uși de taxi sunt idioți întârziați mintal care nu sunt obișnuiți cu astfel de dispozitive avansate din punct de vedere tehnologic. Pentru ei, cititul, mai ales a ușilor de mașini, nu a fost niciodată o acțiune întreprinsă din proprie inițiativă. Căutați pe stradă un om care are față de idiot și întrebați-l dacă a văzut vreodată așa ceva scris pe un autobuz și o să vedeți că individul habar n-are despre ce vorbești. Dar totuși așa ceva există. Oare cât de tare ți-ar strica ziua mesajul ăsta când ești nervos și chiar ai vrea să trântești o ușă? Îți zic eu? Niciodată! Pentru că numai un animal subdezvoltat intelectual care aspiră la condiția de om ar putea fi capabil să întreprindă, conștient sau nu, o asemenea acțiune distructivă. În orice caz, cine ar vrea să trântească o ușă va constata că îl doare fix în cur de mesajul tău îndreptat tacticos către simțul civic.
Poliția se îngrijește de binele tău. Am auzit de multe ori chestia asta și chiar mi se pare amuzantă. Pentru că fix în sfincter simte polițistul grija față de tine când un bulangiu fuge cu frigiderul tău. Sistemul își face treaba, nimic de zis. Bulangiu urmărit = bulangiu prins = bulangiu la bulău = o țară mai sigură. Se pare că problema a fost rezolvată, nu-i așa? Dar, stai! Ce văd eu? Binele meu nu se găsește nicăieri în ecuația asta! Mie mi se strică ciorba în timp ce un bulangiu stă la căldurică și mănâncă de la stat? Din buget? Buget la care contribui și eu? Dacă stau mai bine să aplic niște cunoștințe elementare de matematică eu sunt cam pe minus, nu-i așa, domnule polițist?
Femei care vor să slăbească. Femeile care vor să slăbească au o problemă. Nu că hoitul lor nu are configurație anatomică de fotomodel. Căcat, fotomodelul din asta trăiește. Tu împachetezi șaorme sau speli dușumele, fotomodelul arată bine. Asta reprezintă 99% din răspunderile ei. Celălalt 1% este să ajungă la muncă. Dar tu, care te ocupi cu altceva, nici măcar n-ar trebui să te intereseze cum arăți. Mă rog, să zicem că te preocupă că, na, ești sexul frumos. Dar în loc să te chinui să găsești o metodă să slăbești n-ar fi mai simplu să te gândești la o metodă să nu te îngrași? Bine, chestia asta cu îngrășatul este o mare tâmpenie. Eu n-am auzit nicio femeie care să zică „vai, ce bine arăt, am exact proporțiile pe care mi le doresc și mă simt tare mândră de mine!”. Toate femeile se plâng că, domn'le, m-am îngrășat. Dar nici o femeie nu poate să-și aducă aminte cum arăta ea înainte să se îngrașe. Pentru că acele timpuri nu există! Ai fost așa din totdeauna dar ai văzut că femeile care se aseamănă mai mult cu fotomodelele se fut mai des și ți se pare ție că ai o problemă. O problemă ai la cap, dragă doamnă, și părerea mea este să privești situația în ansamblu, să determini cauzele care fac șuncile să-și asume nesimțirea de a-și mări volumul și să acționezi în consecință. E un început bun. Părerea mea este să te apuci de citit sau de alte chestii cu adevărat utile pentru că, în 99% din cazuri, șansele ca un bulan perfect să-ți aducă alt beneficiu decât o pulă-n cur sunt nule.
duminică, 7 iulie 2013
Despre România
România este o țară foarte frumoasă. Chiar dacă nu era frumoasă, eu aveam aceeași părere. Puți a prost dacă ți se pare nasol un loc în care ți-ai ales să stai. Deci țara mea este un loc frumos cu munți, câmpii și chestii mișto. Și România este țara multor posibilități. Singura ei problema e corupția la nivel înalt. Că ia un polițist 50 de lei ca să nu-ți ia permisul nu prea e o problema gravă. Problema se petrece la nivelul bugetului nostru care este destul de consistent având în vedere diversitatea de forme sub care noi, cetățeni și fii ai patriei, contribuim sârguincios și aproape inconștient.
La momentul de față România e ca o Dacie bătrână și ruginită care consumă 50 de litri la sută iar statul este un mecanic burtos care se preface că ți-o repară dar îți vinde o bujie unui văr de-a lui să și-o pună la scuter și bagă un cep din lemn în locul ei. Justificarea: „Domn'le, așea e rablele astea, că au tras alții de ele înaintea noastră.”. Domnii în cauză au alte preocupări cu caracter personal, inutil de menționat, prin care banul public ajunge să fie justificat sub diferite forme pe care legea le susține. Contracte dubioase, licitații „publice”, proiecte în agricultură, autostrăzi, fonduri nerambursabile, investiții publice, afaceri cu statul, etc.
Apropo, nu am înțeles niciodată conceptul de „afaceri cu statul”. Cum căcat să auzi așa ceva și să nu ți se pară dubios? Când faci afaceri, scopul e să investești niște bani ca să obții niște bani mai mulți. Ori, cum văd eu, statul e cel mai prost afacerist din istoria afacerilor, ori cineva își bate joc de noi. „Afacere” e doar un eufemism forțat menit să distragă atenția cetățeanului de la problema reală, care se materializează prin dimensiunea salariului și impozitelor lui. „Noi nu furăm cu acte în regulă din banii statului, noi facem afaceri cu statul!”. Și asta mă roade pe mine, că totul e justificat în baza legii. Legea e un mare căcat decorat frumos dar nouă nu ni se pare că pute, pentru că e lege și chestia asta o face universal valabilă. Nu vrei să te pui cu legea. Cu toate astea România e o țară mișto. Chiar dacă e cadrul perfect în care, dacă ești polițist, nu se ia nimeni de tine că iei șpagă 50 de lei de la un fraier.
Perioada comunistă a fost o perioadă de căcat. O să spui „da, băi, dar atunci avea toată lumea de muncă, aveai o casă, te duceai în concediu, bla bla bla”. Eu o să spun că ești un cretin și sper să ți se rupă pedala de frână pe Transfăgărășan. România anului 2013 nu mai este țara în care statul profita de faptul că ești prost și nu îți pui întrebări. Pe-atunci regula era așa: Băi, ai ce să muncești? Ai unde să dormi? Te duci la mare o data pe an? Atunci ce plm mai vrei? Astăzi regulile jocului s-au schimbat. Statul nu mai contează pe faptul că ești tu manipulabil, că e ocupat făcând afaceri cu băieți deștepți. În consecință trebuie să te descurci singur sau să te plângi. Eu încerc să nu mă plâng.
Și aici este a doua mare problemă a României: Învățământul. Omul învață despre lumea din jurul lui în primii ani din viață. Dar la noi nu se acorda atenție acestui aspect. Noi avem același sistem de învățământ care făcea treabă în timpul comunismului. Să antrenăm spiritul copilului ca acesta să fie capabil să se muleze după cerințele noastre. Ai primit un profesor care ți-a citit chestii, tu le-ai memorat, le-ai recitat și ai primit note. Dar de ce? Te-ai întrebat vreodată? Ca să știi tu chestii? Nu!
Școala în România e ca antrenamentul la sală. Nu te duci la sală ca să fii capabil să faci multe flotări sau abdomene, nu? Te duci pentru că vrei să impresionezi proaste cu musculatura ta sau să fii mai tare la skandenberg. Așa e și școala. Nu înveți chestii ca să știi chestii, ci pentru că așa devii un om responsabil.
La momentul de față România e ca o Dacie bătrână și ruginită care consumă 50 de litri la sută iar statul este un mecanic burtos care se preface că ți-o repară dar îți vinde o bujie unui văr de-a lui să și-o pună la scuter și bagă un cep din lemn în locul ei. Justificarea: „Domn'le, așea e rablele astea, că au tras alții de ele înaintea noastră.”. Domnii în cauză au alte preocupări cu caracter personal, inutil de menționat, prin care banul public ajunge să fie justificat sub diferite forme pe care legea le susține. Contracte dubioase, licitații „publice”, proiecte în agricultură, autostrăzi, fonduri nerambursabile, investiții publice, afaceri cu statul, etc.
Apropo, nu am înțeles niciodată conceptul de „afaceri cu statul”. Cum căcat să auzi așa ceva și să nu ți se pară dubios? Când faci afaceri, scopul e să investești niște bani ca să obții niște bani mai mulți. Ori, cum văd eu, statul e cel mai prost afacerist din istoria afacerilor, ori cineva își bate joc de noi. „Afacere” e doar un eufemism forțat menit să distragă atenția cetățeanului de la problema reală, care se materializează prin dimensiunea salariului și impozitelor lui. „Noi nu furăm cu acte în regulă din banii statului, noi facem afaceri cu statul!”. Și asta mă roade pe mine, că totul e justificat în baza legii. Legea e un mare căcat decorat frumos dar nouă nu ni se pare că pute, pentru că e lege și chestia asta o face universal valabilă. Nu vrei să te pui cu legea. Cu toate astea România e o țară mișto. Chiar dacă e cadrul perfect în care, dacă ești polițist, nu se ia nimeni de tine că iei șpagă 50 de lei de la un fraier.
Perioada comunistă a fost o perioadă de căcat. O să spui „da, băi, dar atunci avea toată lumea de muncă, aveai o casă, te duceai în concediu, bla bla bla”. Eu o să spun că ești un cretin și sper să ți se rupă pedala de frână pe Transfăgărășan. România anului 2013 nu mai este țara în care statul profita de faptul că ești prost și nu îți pui întrebări. Pe-atunci regula era așa: Băi, ai ce să muncești? Ai unde să dormi? Te duci la mare o data pe an? Atunci ce plm mai vrei? Astăzi regulile jocului s-au schimbat. Statul nu mai contează pe faptul că ești tu manipulabil, că e ocupat făcând afaceri cu băieți deștepți. În consecință trebuie să te descurci singur sau să te plângi. Eu încerc să nu mă plâng.
Și aici este a doua mare problemă a României: Învățământul. Omul învață despre lumea din jurul lui în primii ani din viață. Dar la noi nu se acorda atenție acestui aspect. Noi avem același sistem de învățământ care făcea treabă în timpul comunismului. Să antrenăm spiritul copilului ca acesta să fie capabil să se muleze după cerințele noastre. Ai primit un profesor care ți-a citit chestii, tu le-ai memorat, le-ai recitat și ai primit note. Dar de ce? Te-ai întrebat vreodată? Ca să știi tu chestii? Nu!
Școala în România e ca antrenamentul la sală. Nu te duci la sală ca să fii capabil să faci multe flotări sau abdomene, nu? Te duci pentru că vrei să impresionezi proaste cu musculatura ta sau să fii mai tare la skandenberg. Așa e și școala. Nu înveți chestii ca să știi chestii, ci pentru că așa devii un om responsabil.
vineri, 26 aprilie 2013
Ghid subiectiv de reușit în viață
Voi, tineri fără perspectivă și privați de niște viziune de ansamblu asupra lumii în care trăiți, eu sunt un tip mediocru dar care pe zi ce trece își depășește condiția. Am tot zis eu că-s un tip banal și n-am nimic deosebit dar începe lumea să mă întrebe ce și cum și mi-e din ce în ce mai clar că ce le zic poate fi într-o oarecare măsură suficient de relevant. Așa că, la cerere, poftim sfaturi de reușit în viață.
Bun, viața e un mare căcat în care intrăm fără să vrem. Asta e justificarea multora dintre voi care sunt puși să răspundă la întrebarea „De ce plm n-ai făcut nimic în viață?”. „Că nu e, bă, vina mea că n-am de muncă. Asta-i viața.” e răspunsul preferat. Paradoxal, 10 ani de cadre didactice și manuale moca nu sunt suficiente ca să devii tu patron șmecher. Sistemul e de vină și profesorii-s incompetenți și tu ești bun da' ăștia te strică și bla bla bla. Dacă e cineva vinovat de faptul că 2 lei ți se pare un preț mare pentru kilul de cartof, ei bine, ăla ești TU. Iată ce ai de făcut. Că dacă ai citit până aici, mie cel puțin, îmi este suficient de clar că multă viziune de-asta de ansamblu nu prea ai.
1. Renunță la Facebook! Oricât de greu ar părea de crezut, facebook-ul nu te ajută la nimic. Absolut nimic! Să zicem că eu sunt un tăntălău și nuj ce vorbesc. Oprește-te din citit și caută tu 5 oameni care consideri tu că au reușit în viață și întreabă-i care e procentul în care facebook a contribuit la desăvârșirea lor ca cetățeni valoroși. Vei vedea că am dreptate și vei veni înapoi aici să citești în continuare. NU, facebook nu are nici o utilitate. Deși e al drecu' de popular, că n-ar mai fi criză 100 de ani dacă fiecare român ar dona un leu la buget pentru fiecare oră pierdută acolo, facebook nu e decât praștia și șotronul secolului XXI. N-ai loc de copii să dai o bășină și, în plus, provoacă dependență odată ce ești lesne tentat să-ți clădești gratuit în jurul tău un zid de încredere-n sine bazat pe niște pseudo-aprecieri. Să nu iei niciodată facebook în serios pentru că nimeni nu s-ar baza pe cineva care trăiește toată ziua cu gândul la praștie și șotron.
2. Grija mare la atitudine! Când ești un/o mucea cu instinctul reproducător mult mai puternic dezvoltat decât inteligența, prioritatea ta numărul unu va fi să impresionezi membri de sex opus din specia din care faci parte. Păr aranjat mișto, țoale la modă și alte căcaturi sunt prioritatea ta numărul unu, ceea ce e ok la vârste fragede. Când ai mult timp, na, tre' să-l umpli cu ceva. Că școala nu merită interes, ce-ți trebuie ție să știi integrale și ani de domnie ai unor tipi care oricum sunt morți? Dar dacă ai peste 20-23 de ani și îți vin vreodată idei gen: „Ce bluză mișto, la salariu mi-o iau!” sau „Dacă mai îmi dă tata un milion de ziua mea și-l vând pe-ăsta îmi iau iPhleoșc”, atunci ai o problemă. Toate prostiile anterior menționate nu mai valorează nimic. Ele te ajută la fel de mult ca facebook. Dacă vrei, poți să cauți iar alea 5 persoane dar îți garantez eu că un smoc de păr în vârful capului și un tricou mulat nu au fost, nu sunt și nu vor fi niciodată criterii de departajare la nici un interviu pentru un job la care ai putea tu sa aplici. Nu mă crezi? Poți să încerci. Așadar, fii cât mai simplu și stabilește-ți bine prioritățile, nu-ți pierde timpul aiurea. Dacă e să fie stres, să fie cu scop util. Nu poți? Nu-i nimic, România are atâta pământ nelucrat încât nu contează că blugii tractoristului sunt verzi.
3. Autoevaluarea. Foarte mulți dintre voi greșesc pentru că nu își cunosc nivelul. Ai mare grijă cu cine te compari! Dacă te simți bine fiind cel mai deștept într-un grup de proști, ai o problemă. Dacă te simți complexat că ești cel mai prost într-un grup de oameni capabili, bravo, ești pe drumul cel bun. O să înveți ceva și o să fii mai bun decât ești. Și încă ceva: mulțumește-te cu puțin și ai mare răbdare. Chestiile mari în viață se fac în timp. Dacă ești suficient de isteț ca să te descurci e ok, dar de multe ori trebuie să parcurgi niște etape, pentru că nu toți avem aceleași condiții de dezvoltare. Nu te mai tot plânge că n-ai noroc doar pentru că îi vezi pe alții care au. Dacă ei au ceva în plus nu înseamnă că ai tu ceva în minus, înseamnă că tu nu ai încă acel ceva. Acceptă situația și încarcă să compensezi căutându-ți punctele forte. Nu găsești? Munca multă e primul pas care negreșit dă roade. Pleacă încet, de jos, învață o meserie dar prioritatea ta să fie evoluția permanentă. Să vrei să deții o funcție, nu să fii tâmplar toată viața. E critic să poți să faci autoevaluarea! Uită-te în jurul tău. Colegul tău de muncă își dă cu ciocanul în dește sau își prinde cravata în imprimantă și tu te simți bine că știi că nu vei fi niciodată ca el? Nu-i bine, că tu din poziția aia nu mai evoluezi. O să te simți împlinit și mulțumit cu salariul tău și vei ajunge să crezi că e ceva normal să-ți faci griji când se face cartoful 2 lei 50.
Atât azi.
marți, 26 februarie 2013
Femei vs Bărbați vs aspectul fizic
Omul este ființa biologică bipedă care se diferențiază de celelalte specii prin faptul că e singurul animal care trebuie să se șteargă la cur. Chestia asta a fost prima lui bătaie de cap care a condus la inocularea primelor gânduri ce au pus bazele rațiunii. Desprinsă din acest mănunchi de gânduri primordiale, cu care fiecare persoană este înzestrată în mod natural, este și dorința oamenilor de a se aranja și de a se decora.
Majoritatea bărbaţilor din zilele noastre se aranjează în exces pentru că ei vor să distraga atenţia de la faptul că n-au făcut nimic relevant în viaţă fie sunt foarte foarte proști. Un bărbat în toată puterea cuvântului nu o să-şi permită niciodată să se trezească cu juma' de ora mai devreme ca să-şi facă părul. El obţine atât de multe beneficii în urmă activităţilor pe care le întreprinde încât își permite lejer să-l doară-n cur de direcţia vântului când iese din casa precum și de eventualele păreri ce oarecare persoane le-ar putea avea. E vorba puțin și de preferințe și originalitate. El știe ce vrea și cine îl vrea și are prea puțin timp de pierdut cu aranjatul. Excepţie fac persoanele publice care îşi câştigă pâinea la televizor. Acolo trebuie să aduci mereu ceva nou şi să pari interesant astfel încât miile de proşti fără imaginație să te creadă relevant şi să te copieze din dorinţa de a deveni la rândul lor interesanţi.
Femeile şi-au început drumul spre civilizaţie ca accesorii. Primul scop al femeii a fost să regenereze specia şi, mai cu seamă, pentru ca Adam să nu stea singur ca un prost într-o grădina plină de chestii mişto. Când Dumnezeu a văzut că Adam îşi cam face de cap în grădina Lui, îndemnat de imaginația debordantă a femeii, El a scăpat de dinozauri aruncând un meteorit pe pământ. Oricum era de căcat să lasă niște reptile exagerat de mari şi de plictisitoare să urle aiurea pe sub ozon. În plus, Adam deja devenise insuportabil. Aşa că i-a creat condiţii şi l-a lăsat aici. Dar pe măsură ce urmaşii lui Adam au început să devină numeroşi şi femeile nu mai erau la comun, între aceştia s-a iscat un val de invidie reciprocă ce a condus la apariţia decoraţiilor pentru femei. Mândria omului primordial aflat în pragul civilizaţiei creştea proporţional cu diversitatea de ornamente cu care bărbatul era în stare să iasă în evidenţă etalând femeia din dotare. Pe parcurs femeia, care este dovedit mai inteligentă decât bărbatul, a început să speculeze niște hibe din dezvoltarea intelectuală a acestuia și s-a impus cu precădere pe orizontul estetic. Adică ea a reușit să convingă bărbatul că e de datoria lui să se roage de ea să-l lase să se răsfețe cu calităție ei estetice.
Am zis că femeia e mai inteligentă decât bărbatul. Lucru care este adevărat. Numai că unele femei au devenit atât de preocupate de felul cum arată încât acest aspect le distrage complet atenția de la desăvârșirea lor pe plan intelectual. Nici nu le mai pasă, pentru că nici n-ar mai avea nevoie să fie deștepte din moment ce depinde de ele dacă acceptă bărbatul și nu invers. Teoretic ele nu trebuie să mai facă nimic decât să aleagă din cei Xșpe lingăi care îi apreciază înfățișarea.
Așa au ajuns aproape toate tipele contemporane ca, printr-un joc bizar al imaginației, să conchidă că virginitatea și faptul că nu sunt materialiste sunt calități.
Femeile şi-au început drumul spre civilizaţie ca accesorii. Primul scop al femeii a fost să regenereze specia şi, mai cu seamă, pentru ca Adam să nu stea singur ca un prost într-o grădina plină de chestii mişto. Când Dumnezeu a văzut că Adam îşi cam face de cap în grădina Lui, îndemnat de imaginația debordantă a femeii, El a scăpat de dinozauri aruncând un meteorit pe pământ. Oricum era de căcat să lasă niște reptile exagerat de mari şi de plictisitoare să urle aiurea pe sub ozon. În plus, Adam deja devenise insuportabil. Aşa că i-a creat condiţii şi l-a lăsat aici. Dar pe măsură ce urmaşii lui Adam au început să devină numeroşi şi femeile nu mai erau la comun, între aceştia s-a iscat un val de invidie reciprocă ce a condus la apariţia decoraţiilor pentru femei. Mândria omului primordial aflat în pragul civilizaţiei creştea proporţional cu diversitatea de ornamente cu care bărbatul era în stare să iasă în evidenţă etalând femeia din dotare. Pe parcurs femeia, care este dovedit mai inteligentă decât bărbatul, a început să speculeze niște hibe din dezvoltarea intelectuală a acestuia și s-a impus cu precădere pe orizontul estetic. Adică ea a reușit să convingă bărbatul că e de datoria lui să se roage de ea să-l lase să se răsfețe cu calităție ei estetice.
Am zis că femeia e mai inteligentă decât bărbatul. Lucru care este adevărat. Numai că unele femei au devenit atât de preocupate de felul cum arată încât acest aspect le distrage complet atenția de la desăvârșirea lor pe plan intelectual. Nici nu le mai pasă, pentru că nici n-ar mai avea nevoie să fie deștepte din moment ce depinde de ele dacă acceptă bărbatul și nu invers. Teoretic ele nu trebuie să mai facă nimic decât să aleagă din cei Xșpe lingăi care îi apreciază înfățișarea.
Așa au ajuns aproape toate tipele contemporane ca, printr-un joc bizar al imaginației, să conchidă că virginitatea și faptul că nu sunt materialiste sunt calități.
sâmbătă, 2 februarie 2013
Chestii mișto pe care poți să le faci iarna
Că tot e iarnă de aproape juma' de an, nici nu se vede pe-afară că s-ar mai înmuia și mi-a și zis cineva, m-am gândit să continui lista mea cu chestii mișto de făcut iarna.
Să zicem că ești un tip care abia peste 4-5 ani are șanse să devină om normal. De-ăla care a terminat câtă școală a putut, stă toată ziua pe feisbuc și dă like la niște prostii de poze cu citate pe ele ca să-i dea impresia tipei care le-a postat că el se află în asentimentul ei. Maxim atât poți să faci, că la suc nu iese că are scuze bune acuma să te refuze. O să-ți dea jet în două cazuri: fie e suficient de proastă cât să creadă că, dacă și-a exprimat acordul față de un citat scos dintr-un context, societatea o vede ca fiind mai deșteaptă motiv pentru care se simte bine că te refuză, fie citatul s-a potrivit într-un context la o caterincă azi dimineață, tipa l-a pus să le aducă aminte unor amici și faptul că ai dat tu like e irelevant pentru ea. Oricum ar fi, tu ești ăla prost, refuzat pe motiv că-i frig afară sau e fleșcăială. Că e iarnă. Tu nu te prinzi și zici Dă-o drecu' și-așa e urâtă și a mai distribuit și poza aia cu „caută una cu cap, pi**ă au toate”, nu e de mine și e și frig afară oricum.
Și cum servici n-ai că nu te pricepi să faci nimic ce ar putea fi util cuiva, încerci să faci ceva care să le distragă atenția părinților tăi de la faptul că ești un ratat.
Iată o sugestie de chestie mișto de făcut iarna dacă semnalmentele tale corespund parțial cu ale tipului prezentat ipotetic mai sus.
În mod cert, nu prea îți pierzi timpul cu cititul sau explorarea de conținut util pe internet. Așa că probabil ai văzut suficiente filme și știri ca să-ți dai seama că o crimă perfectă poate să existe. Uite ce-ți propun eu: Dacă te crezi mare și tare și dacă ți-a mai rămas testosteron după încercările tale evazive de a-ți fenta hormonii, ce-ai zice să încerci să pui la cale violul perfect? E un lucru pe care nimeni nu l-a mai reușit până la ora actuală. Orice violator care până acum a ajuns din proprie inițiativă să găsească un motiv bun pentru care la un moment se impune săvârșirea unui viol, a fost suficient de prost cât să fie prins la scurt timp. Atenție, dacă o convingi pe tipă să colaboreze nu mai e viol, e ca la farsele lui Măruță și nu se pune. Ca reușita să poată fi înregistrată, poliția nu trebuie să te depisteze și nici tipa să nu-și dea seama cine ești. Depinde de tine și de imaginația ta, că motiv bun ai, de pierdut n-ai nimic și, dacă îți iese, peste 10 ani scoți la lumină toate dovezile și mănânci lejer o pâine la Capatos cam un an jumate.
S-ar putea să ai toate calitățile unui violator desăvârșit. Dacă nu le ai, vom avea pe străzi un prost mai puțin care, atunci când își va recăpăta libertatea, va ști ce să facă cu ea.
Să zicem că ești un tip care abia peste 4-5 ani are șanse să devină om normal. De-ăla care a terminat câtă școală a putut, stă toată ziua pe feisbuc și dă like la niște prostii de poze cu citate pe ele ca să-i dea impresia tipei care le-a postat că el se află în asentimentul ei. Maxim atât poți să faci, că la suc nu iese că are scuze bune acuma să te refuze. O să-ți dea jet în două cazuri: fie e suficient de proastă cât să creadă că, dacă și-a exprimat acordul față de un citat scos dintr-un context, societatea o vede ca fiind mai deșteaptă motiv pentru care se simte bine că te refuză, fie citatul s-a potrivit într-un context la o caterincă azi dimineață, tipa l-a pus să le aducă aminte unor amici și faptul că ai dat tu like e irelevant pentru ea. Oricum ar fi, tu ești ăla prost, refuzat pe motiv că-i frig afară sau e fleșcăială. Că e iarnă. Tu nu te prinzi și zici Dă-o drecu' și-așa e urâtă și a mai distribuit și poza aia cu „caută una cu cap, pi**ă au toate”, nu e de mine și e și frig afară oricum.
Și cum servici n-ai că nu te pricepi să faci nimic ce ar putea fi util cuiva, încerci să faci ceva care să le distragă atenția părinților tăi de la faptul că ești un ratat.
Iată o sugestie de chestie mișto de făcut iarna dacă semnalmentele tale corespund parțial cu ale tipului prezentat ipotetic mai sus.
În mod cert, nu prea îți pierzi timpul cu cititul sau explorarea de conținut util pe internet. Așa că probabil ai văzut suficiente filme și știri ca să-ți dai seama că o crimă perfectă poate să existe. Uite ce-ți propun eu: Dacă te crezi mare și tare și dacă ți-a mai rămas testosteron după încercările tale evazive de a-ți fenta hormonii, ce-ai zice să încerci să pui la cale violul perfect? E un lucru pe care nimeni nu l-a mai reușit până la ora actuală. Orice violator care până acum a ajuns din proprie inițiativă să găsească un motiv bun pentru care la un moment se impune săvârșirea unui viol, a fost suficient de prost cât să fie prins la scurt timp. Atenție, dacă o convingi pe tipă să colaboreze nu mai e viol, e ca la farsele lui Măruță și nu se pune. Ca reușita să poată fi înregistrată, poliția nu trebuie să te depisteze și nici tipa să nu-și dea seama cine ești. Depinde de tine și de imaginația ta, că motiv bun ai, de pierdut n-ai nimic și, dacă îți iese, peste 10 ani scoți la lumină toate dovezile și mănânci lejer o pâine la Capatos cam un an jumate.
S-ar putea să ai toate calitățile unui violator desăvârșit. Dacă nu le ai, vom avea pe străzi un prost mai puțin care, atunci când își va recăpăta libertatea, va ști ce să facă cu ea.
duminică, 20 ianuarie 2013
Adevăratul motiv pentru care cuplul Bănică divorțează
Cu toții ați auzit de Ștefan Bănică Junior. Rock 'n roll-erul ăla cu perciuni generoși care umple săli cu cele mai penibile versuri din istoria Rock 'n Roll-ului plagiat. El e căsătorit cu soția sa, Andreea Marin. Nu cred că ați auzit de ea dar, cu mulți ani în urmă, când rețeaua de televiziune prin cablu era rudimentară și TVR1 era sinonim cu televizor, doamna Marin avea mega-rating la o emisiune grandioasă care știți cum se numește pentru că sunt sigur că v-ați amintit despre ce este vorba.
Și cum sezonul Dansez pentru tine s-a terminat și Andreea Marin a uitat de mult lumea de ea, cei doi soți au constatat că pur și simplu faptul că se vor duce la o excursie în Dubai nu ar determina oameni să-și dea cu părerea despre ei. Că Bănică umple săli și e normal să aibă de-a cașcaval astfel încât să-și permită să se bronzeze la arabi. Nu era nimic spectaculos. Dacă era vorba de Gigel Frone mai ziceam, că ăla nu cântă mai mult de-o piesă decât la PenibilHour a lui Măruță și ai ce să zici despre ce caută unu' ca el la Dubai, care abia își permite un all-incusive la bulgari și, la naiba, mai e și bronzat pe deasupra.
-Păi și atunci ci facem, Știefani? zise Andreea puțin îngrijorată către soțul ei care se arăta oarecum nepăsător știind că va fi văzut în curând la Dansez pentru tine.
Bănică stă puțin pe gânduri și în timp ce își freacă barba zice:
-Baby, ai drueptate, acuești uoameni buoni nu vuor mai avea ce suă vuorbească desrpe nuoi. Mai alues despre tuine. Știm amânduoi că vuoluntariatul tuău și scutecele minune nu intueresează pue nimeni. Huai să ne prefacem că divuorțăm înainte suă plecuăm!!!
-Hii, așa-i, Știefani, sâ zâcim câ vriem sâ măi pietreșim o ultimâ vacanțâ ca soț șî soțâii!!!
Cei doi au plecat la Dubai dar în primele zile ale sejurului nu s-au simțit în largul lor chinuiți de grija că planul lor nu va da roade. Însă văzând cum televiziunile și ziarele de scandal își fac datoria și telefoanele sună, cei doi și-au văzut liniștiți de treabă. Înainte să ajungă acasă, Bănică își sună prietenii de la Pro tv ca să anunțe și celelalte televiziuni fix la ce oră ajunge el pe teritoriul patriei în așa fel încât să-i vadă cât mai multă lume cât sunt ei de divorțați.
Dar când au ajuns la aeroport, Andreea zise cu o sfială mai mult decât evidentă:
-Știefani, eu ma duc la Măruțâ, băi, câ iel, matracuc afurisit, câ iel mi-a luat toatâ audiența mea! Sâ ma vadâ lumea și sâ am succes din nou.
-Măi, fuemeie, tu ești nebună? Zise Bănică puțin iritat. Noi sunte uoameni seriuoși, nu ne permituem suă ne vadă cum ne certuăm? Chia așua am ajuns? Să sue uite buabele ce probleme avuem noi? Nu am zis că scrii tu pe feisbuc că nu mai divuorțăm? Am vuorbit și cu băieții să ma filmeze numai pue mine ca să lungim suospansul...
-Da, Știefani, dar mie nu-mi plași câ sâ terminâ așa repidi. Șî nu măi vorbi așa di băbuții, câ eu cu eli am ajuns undi sânt acuma.
-Fuemeie, luasă-mă cu cruetinele tuale de buabe că și-așa la mine la concert... Vizibil enervată, Andreea îl întrerupse:
-Cretinâ-i mă-ta mă, chiompalăule! Numa la tini ti gândești, mă :;>(*&*&^%#%&&^%%(*&^%$##...
Și așa cei doi au decis să-și separe destinele după 7 ani de căsnicie. Bine că au „cei șapte ani de-acasă” totuși.
Și cum sezonul Dansez pentru tine s-a terminat și Andreea Marin a uitat de mult lumea de ea, cei doi soți au constatat că pur și simplu faptul că se vor duce la o excursie în Dubai nu ar determina oameni să-și dea cu părerea despre ei. Că Bănică umple săli și e normal să aibă de-a cașcaval astfel încât să-și permită să se bronzeze la arabi. Nu era nimic spectaculos. Dacă era vorba de Gigel Frone mai ziceam, că ăla nu cântă mai mult de-o piesă decât la PenibilHour a lui Măruță și ai ce să zici despre ce caută unu' ca el la Dubai, care abia își permite un all-incusive la bulgari și, la naiba, mai e și bronzat pe deasupra.
-Păi și atunci ci facem, Știefani? zise Andreea puțin îngrijorată către soțul ei care se arăta oarecum nepăsător știind că va fi văzut în curând la Dansez pentru tine.
Bănică stă puțin pe gânduri și în timp ce își freacă barba zice:
-Baby, ai drueptate, acuești uoameni buoni nu vuor mai avea ce suă vuorbească desrpe nuoi. Mai alues despre tuine. Știm amânduoi că vuoluntariatul tuău și scutecele minune nu intueresează pue nimeni. Huai să ne prefacem că divuorțăm înainte suă plecuăm!!!
-Hii, așa-i, Știefani, sâ zâcim câ vriem sâ măi pietreșim o ultimâ vacanțâ ca soț șî soțâii!!!
Cei doi au plecat la Dubai dar în primele zile ale sejurului nu s-au simțit în largul lor chinuiți de grija că planul lor nu va da roade. Însă văzând cum televiziunile și ziarele de scandal își fac datoria și telefoanele sună, cei doi și-au văzut liniștiți de treabă. Înainte să ajungă acasă, Bănică își sună prietenii de la Pro tv ca să anunțe și celelalte televiziuni fix la ce oră ajunge el pe teritoriul patriei în așa fel încât să-i vadă cât mai multă lume cât sunt ei de divorțați.
Dar când au ajuns la aeroport, Andreea zise cu o sfială mai mult decât evidentă:
-Știefani, eu ma duc la Măruțâ, băi, câ iel, matracuc afurisit, câ iel mi-a luat toatâ audiența mea! Sâ ma vadâ lumea și sâ am succes din nou.
-Măi, fuemeie, tu ești nebună? Zise Bănică puțin iritat. Noi sunte uoameni seriuoși, nu ne permituem suă ne vadă cum ne certuăm? Chia așua am ajuns? Să sue uite buabele ce probleme avuem noi? Nu am zis că scrii tu pe feisbuc că nu mai divuorțăm? Am vuorbit și cu băieții să ma filmeze numai pue mine ca să lungim suospansul...
-Da, Știefani, dar mie nu-mi plași câ sâ terminâ așa repidi. Șî nu măi vorbi așa di băbuții, câ eu cu eli am ajuns undi sânt acuma.
-Fuemeie, luasă-mă cu cruetinele tuale de buabe că și-așa la mine la concert... Vizibil enervată, Andreea îl întrerupse:
-Cretinâ-i mă-ta mă, chiompalăule! Numa la tini ti gândești, mă :;>(*&*&^%#%&&^%%(*&^%$##...
Și așa cei doi au decis să-și separe destinele după 7 ani de căsnicie. Bine că au „cei șapte ani de-acasă” totuși.
vineri, 18 ianuarie 2013
Ce-ai vrut să zici?
„Nu-mi pasă de gura lumii!”. Ori ești atât de prost încât te crezi atât de mare sculă încât trezești interes, ori ești o puștoaică arogantă care vrea să intimideze altă puștoaică arogantă de pe mess. Oricum ar fi, să nu vrei să fii văzut în societate ca pe un cetățean valoros, demn de respect, e dovadă clară a faptului că nu-ți impui deloc să faci ceva în viață în așa fel încât să devii subiectul unei discuții în care ești caracterizat de cuvintele în italic. Că de obicei oamenii vorbesc de tine în două cazuri: Când ești onorabil, descurcăreț și de invidiat și când ești prea prost. Eu socotesc că atunci când ești prea prost dar ai totuși o brumă fină de rațiune, nu te pui să te plângi că te bârfește lumea.
În fine. Dacă ajungi să ai replica asta într-un dialog, replică de cele mai multe ori retorică pentru că sunt puține cazuri în care cineva dă doi lei pe ce-ai zis și nu ți-e rudă sau prieten apropiat, pot să garantez că n-ai făcut nimic în viață care ar fi putut, ipotetic, schimba situația de care te plângi.
Să vrei să ai o imagine bună în societate e cheia evoluției tale spre desăvârșirea scopului tău ca om. Că dacă vrei imagine bună acționezi în consecință. Apropo, nu om ca specie biologică, dar ca piesă esențială în structura societății care ajută alți membri ai acestei societăți într-un schimb mutual de beneficii.
Și să nu-ți vină să te gândești cu ce contribui tu la societatea asta și nici să nu-ți pese ce crede ea, e ca și cum pe Băsescu l-ar durea-n cur de cei care au contribuit la transformarea lui în om valoros prin votul lor. Aaa, stai, asta deja se întâmplă, trebuia să mă gândesc la ceva mai aberant. De fapt, ce neatent sunt, am stabilit deja la început cum stă treaba când te crezi mare sculă. În fine.
Ce voiam eu de fapt să zic e că funcția T9 din telefonul meu nu știe cuvântul „puștoaică” dar știe să pună corect diacriticele în „Băsescu”.
În fine. Dacă ajungi să ai replica asta într-un dialog, replică de cele mai multe ori retorică pentru că sunt puține cazuri în care cineva dă doi lei pe ce-ai zis și nu ți-e rudă sau prieten apropiat, pot să garantez că n-ai făcut nimic în viață care ar fi putut, ipotetic, schimba situația de care te plângi.
Să vrei să ai o imagine bună în societate e cheia evoluției tale spre desăvârșirea scopului tău ca om. Că dacă vrei imagine bună acționezi în consecință. Apropo, nu om ca specie biologică, dar ca piesă esențială în structura societății care ajută alți membri ai acestei societăți într-un schimb mutual de beneficii.
Și să nu-ți vină să te gândești cu ce contribui tu la societatea asta și nici să nu-ți pese ce crede ea, e ca și cum pe Băsescu l-ar durea-n cur de cei care au contribuit la transformarea lui în om valoros prin votul lor. Aaa, stai, asta deja se întâmplă, trebuia să mă gândesc la ceva mai aberant. De fapt, ce neatent sunt, am stabilit deja la început cum stă treaba când te crezi mare sculă. În fine.
Ce voiam eu de fapt să zic e că funcția T9 din telefonul meu nu știe cuvântul „puștoaică” dar știe să pună corect diacriticele în „Băsescu”.
miercuri, 16 ianuarie 2013
Uite-așa
Cum te convingi că o femeie e proastă: îi spui că aspectul nu contează niciodată într-o relaţie, fie ea de prietenie, intimă, de colegialitate, etc. Dacă e de acord cu tine îi spui repede un banc cu blonde. Dacă bancul e prost și ea râde, e proastă.
Cum te convingi că un bărbat e prost: îi zici că toţi cretinii sunt o subspecie a rasei umane care ar trebui izolaţi şi lăsaţi să-şi trăiască împreună simplitatea vieţii scobindu-se în nas şi făcând glume de căcat. Dacă te aprobă îl pui repede să se uite la Trăzniți în NATO şi dacă râde e prost.
marți, 15 ianuarie 2013
Dilemă la prima ora
Ora 7:30. Mă uitam la televizor că m-aș fi trezit cumva dar mi-era lene să mă ridic din pat să aprind becul. O lady reporter se plânge la o emisiune a trustului în care lucrează că Becali a jignit-o.Concluzia: A fii educat nu echivalează cu a fi deștept.
De ce?
Păi, măi fetiță, tu vii acum la teve ca să ce? Să arăți că ești capabilă să-ți pui mintea cu cel mai incult demnitar, care este exact imaginea celor mai inculți români care l-au votat? Ce-ai vrut să demonstrezi despre Becali și noi nu știam deja?
Of of of, ratingul ăsta...
Sursa foto: stelian-tanase.ro
luni, 14 ianuarie 2013
Știri ca să știi
Ești acasă și nu ai nimic de făcut. Ba ar fi multe de făcut dar ți-e așa o lene. Las' că faci mâine că în seara asta e târziu, și-așa nu e timp. Ce sentiment plăcut e ăsta să știi că poți să freci menta acum că ai lăsat pe mâine ce aveai de făcut. Mai lași un pic și feisbucul ăla că și-așa mare lucru nu faci cu el. S-a tocit deja rotița de la mouse de când tot freci pagina aia în sus și-n jos fără vreun scop util. Și dai drumul le televizor și te urci în pat. Știri.-O casă a luat foc în Nujcesat din cauze necunoscute. Necunoscutele au decis să se răzbune pe calul nărăvaș care le refuzase favorurile dând foc grajdului acestuia. Focul s-a extins cu repeziciune la casa veche din lemn datorită benzinei turnate din abundență de către cele două nimfomane;
-O babă a fost călcată pe trecerea de pietoni după ce a fost mușcată în prealabil de un câine. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Municipal Odobești, în sângele câinelui nu s-au găsit urme de alcool sau paracetamol dar, deși se află în afara oricărui pericol, el se află în continuare sub stricta supraveghere a medicilor;
-Violatorii care au agresat în repetate rânduri o adolescentă virgină din Brăila, fiica șefului IJP Brăila, au refuzat să participe la a 15-a reconstituire efectuată de anchetatori din motive personale pe care nu au dorit să le facă publice;
-Pe centura Ploieștiului un tânăr nu a reușit să facă diferența dintre turometrul și vitezometrul bolidului sau de lux din cauza a 2,69% alcool pur în aerul respirat, motiv pentru care a izbit frontal un autobuz cu prostituate după ce depășise accidental viteza legală cu 210 km/h. Prostituatele sunt acum nevoite să meargă pe jos acasă sau să facă autostopul.
Mai bine mai stăteai la calculator juma' de oră, nu-i așa?
Știrile sunt aceleași peste tot, doar numele victimelor și numărul celor care o belesc în accidente sunt diferite. Ce tâmpenii redundante și inutile mai sunt multe din știrile astea. Ce om normal la cap ar vrea să știe câte tipe sunt trase (când e sex și-o trag, așa, ele sunt trase) și câți oameni mor în fiecare zi? Nu sunt cretin, e educativ să-ți spună cineva că, dacă apeși ca prostu' pedala de accelerație, cresc substanțial șansele ca parbrizul să-ți sară-n cap fără somație. S-ar putea spune că ajută, dar foarte puțin probabil, la trezirea simțului moralității. Oricum, nu văd cum contribuie cu ceva la desăvârșirea ta ca stâlp de nădejde al societății faptul că știi ce fel a murit un tip căruia i-a expirat termenul de valabilitate al norocului. Ești același om, nu înveți nimic, nu afli nimic, nu evoluezi din nici un punct de vedere.
O să ziceți „da, băi, dar astea fac audiență, de-aia îi filmează reporterii pe vecinii de babe violate și pe legiștii care rad organe contorsionate cu șpaclul de pe asfalt”. Da, dar cine credeți voi că face audiență știrilor?
Iată:
Telespectatorul care urmărește un buletin întreg de știri (și care nu se uită pentru cu îi este frică să nu piardă rubrica meteo) este, de obicei, omul convins că Adriana Bahmuțeanu gătește. Ăla care se plânge că facturile sunt prea mari și că nu e vina lui că nu se descurcă în viață. El care crede că tot ce se dă la televizor este universal valabil. Că ăia de la televiziuni știu ei ce vorbesc atunci când zic să nu te speli pe cap cu săpun că îți intră în urechi și faci cancer la timpane. Că ei sunt acolo și văd ce sentiment se citește pe fața babei violate. El se mai uită la știri ca să vadă parlamentari corupți pe care să-i înjure de sex oral și de mamă deoarece el, cum am mai zis, simte constant nevoia să dea vina pe cineva pentru că n-a realizat mare lucru în viață.
El nu trebuie să se oblige pe sine la analiză logică profundă. Asta ar însemna să piardă mult timp în care ar putea să doarmă sau altceva mai mișto, așa că el nu vrea decât să asiste pasiv la evenimentele care nu-i încurcă viața cu nimic dar despre care borăște o părere: „Ce-ai întrebat? De ce am eu salariu mic și îmi permit decât să dau drumu' două ore la căldură toată ziua? Că a furat ăla băga-mi-aș*&^%$#@&%$ și lua-o-aș la*&^^%$##^}%a-sa și n-a mai rămas bani și pentru noi, ăștia năcăjiți!”
Cel mai mișto la știri e că, din toate, doar 15-20% sunt cu adevărat de interes general. Dacă nu ești un cocalar care abia așteaptă să dea jos hamul de pe cal ca să vadă ce-a ai făcut Andreea cu Bănică, știrile, aproape toate, se pot dovedi cele mai plictisitoare emisiuni tv.
Uite, un experiment: Se ia un buletin de știri. Se înregistrează ca să se poată interveni ulterior asupra lui. Se revizionează. Se scot toate știrile cu modă, proaste cu operații estetice, divorțuri, chestii personale din viața persoanelor care apar frecvent la tv sub pseudonimul atribuit fraudulos, „vedete”. Deci chestii care nu interesează decât prostimea și adolescentele fără calculator acasă. Apoi se taie informațiile medicale inutile din știrile cu accidente: traumatism cranio-facial deschis cu contuzie parietală acută bla bla bla. Scurt și la obiect, să se prezinte starea victimelor, locul și cauzele accidentului și, obligatoriu, o modalitate prin care acesta s-ar fi putut evita. Doi tineri au fost ușor răniți marțicuri, pe DN13, în timp ce se scobeau în nas cu bețe de chibrit improvizate. Dacă le-ar fi băgat cu capătul celălalt rezultatul acțiunii lor ar fi fost mult mai favorabil pentru cei doi. Atât să rămână, fără tra-la-la inutil. Apoi să se scoată știrile cu politicieni, alea care nu vizează interesul public. Că e plin de talk-show-ri politice care să trateze cazurile de corupție pe care DNA nu le vede.
Așadar, ca să știi ceva din stiri, aceste etape fiind parcurse, ne va mai rămâne un filmuleț de maxim 10 minute cu evenimente relevante de peste zi, care va fi difuzat din oră în oră și după fiecare reclamă cu tigaie mișto a Adrianei Bahmuțeanu.
Iată:
Telespectatorul care urmărește un buletin întreg de știri (și care nu se uită pentru cu îi este frică să nu piardă rubrica meteo) este, de obicei, omul convins că Adriana Bahmuțeanu gătește. Ăla care se plânge că facturile sunt prea mari și că nu e vina lui că nu se descurcă în viață. El care crede că tot ce se dă la televizor este universal valabil. Că ăia de la televiziuni știu ei ce vorbesc atunci când zic să nu te speli pe cap cu săpun că îți intră în urechi și faci cancer la timpane. Că ei sunt acolo și văd ce sentiment se citește pe fața babei violate. El se mai uită la știri ca să vadă parlamentari corupți pe care să-i înjure de sex oral și de mamă deoarece el, cum am mai zis, simte constant nevoia să dea vina pe cineva pentru că n-a realizat mare lucru în viață.
El nu trebuie să se oblige pe sine la analiză logică profundă. Asta ar însemna să piardă mult timp în care ar putea să doarmă sau altceva mai mișto, așa că el nu vrea decât să asiste pasiv la evenimentele care nu-i încurcă viața cu nimic dar despre care borăște o părere: „Ce-ai întrebat? De ce am eu salariu mic și îmi permit decât să dau drumu' două ore la căldură toată ziua? Că a furat ăla băga-mi-aș*&^%$#@&%$ și lua-o-aș la*&^^%$##^}%a-sa și n-a mai rămas bani și pentru noi, ăștia năcăjiți!”
Cel mai mișto la știri e că, din toate, doar 15-20% sunt cu adevărat de interes general. Dacă nu ești un cocalar care abia așteaptă să dea jos hamul de pe cal ca să vadă ce-a ai făcut Andreea cu Bănică, știrile, aproape toate, se pot dovedi cele mai plictisitoare emisiuni tv.
Uite, un experiment: Se ia un buletin de știri. Se înregistrează ca să se poată interveni ulterior asupra lui. Se revizionează. Se scot toate știrile cu modă, proaste cu operații estetice, divorțuri, chestii personale din viața persoanelor care apar frecvent la tv sub pseudonimul atribuit fraudulos, „vedete”. Deci chestii care nu interesează decât prostimea și adolescentele fără calculator acasă. Apoi se taie informațiile medicale inutile din știrile cu accidente: traumatism cranio-facial deschis cu contuzie parietală acută bla bla bla. Scurt și la obiect, să se prezinte starea victimelor, locul și cauzele accidentului și, obligatoriu, o modalitate prin care acesta s-ar fi putut evita. Doi tineri au fost ușor răniți marțicuri, pe DN13, în timp ce se scobeau în nas cu bețe de chibrit improvizate. Dacă le-ar fi băgat cu capătul celălalt rezultatul acțiunii lor ar fi fost mult mai favorabil pentru cei doi. Atât să rămână, fără tra-la-la inutil. Apoi să se scoată știrile cu politicieni, alea care nu vizează interesul public. Că e plin de talk-show-ri politice care să trateze cazurile de corupție pe care DNA nu le vede.
Așadar, ca să știi ceva din stiri, aceste etape fiind parcurse, ne va mai rămâne un filmuleț de maxim 10 minute cu evenimente relevante de peste zi, care va fi difuzat din oră în oră și după fiecare reclamă cu tigaie mișto a Adrianei Bahmuțeanu.
Sursa foto: http://mockingwords.blogspot.ro
duminică, 6 ianuarie 2013
Chestii despre dragoste
Cică tre' să ai grijă ce faci la început de an pentru că așa urmează să te miști până la revelionul următor. Eu nu cred în ipoteze de-astea nedemonstrabile dar să zicem că m-am înșelat atunci când am crezut că m-am prins ce sens are universul și care e rolul meu aici în el și, ipotetic, aș accepta că poveștile ancestrale influențează cauzalitatea. În cazul ăsta am decis s-o ard filozofic ca să-mi vină la gură cele mai mișto citate și să am ce pune pe feisbuc tot anul.
Deci. Ca să fie clar că oamenii sunt ființe superioare și își merită superioritatea în lanțul trofic, aceștia dețin câteva atuuri: mersul biped, membre superioare dotate cu degete lungi cu care omul să facă chestii, imaginație, gândire logică, sentimente, șaorma, smart-phone, etc. Oamenii nu pot trăi fără acestea iar proporția în care acestea variază se reflectă în faptul că oamenii sunt diferiți. Știți cu toții acest lucru dacă nu sunteți fani Vali Vijelie și Iubiri Secrete.
Toate aceste caracteristici sunt echilibrate de dragoste, care nu e altceva decât aspectul primordial care a îngreunat evoluția omului. Știți despre ce vorbesc. Dragostea e atunci când, brusc, prioritățile tale se schimbă fără ca tu să-ți poți controla deciziile ulterioare.
Ați văzut cu toții filme de acțiune în care apare clișeul ăla idiot: Un tip musculos, care știe să omoare un om cu o pastă de pix în cinci feluri, rupe oase cum mănâncă Viorica din Clejani clătite până când tipul rău îi răpește gagica. Uite-așa i se taie maioneza eroului că rațiunea îl părăsește subit și aruncă pasta de pix fără să-și dea seama. Pasta de pix e deja pe jos ca să mai poată să facă altceva decât să se milogească.
Deci dragostea te poate aduce în situația în care să fii umilit.
Dragostea nu o poți controla. Ea vine întâmplător, ca gripa. Știi că ești îndrăgostit abia după primele simptome. Dacă gândirea logică este la fel de slabă ca șansele ca Viorica din Clejani să poarte anul ăsta blugi mărimea 30 e posibil ca boala să se instaleze mai rapid. Personal nu cred în dragoste. Adică nu cred deloc în dragoste pentru că dragostea nu distinge oamenii care te respectă de ăia care vor să ți-o tragă. Am fost odată îndrăgostit și după ce m-am ars mi-am dat seama că nu eu am fost cel care a produs reacția. A fost ceva care nu influențează cauzalitatea, poate vreo poveste ancestrală. Sper.
Și voi ați spus asta măcar odată, la fel ca mine acum, nu? Ce proști sunteți, dragostea nu se poate controla, am mai zis. Nu te îndrăgostești pentru că vrei, când vrei și de cine vrei. E o treabă cu hormonii și cu stimulii pe care îi generează creierul dar nu mă bag că nu e domeniul meu.
Nu am înțeles niciodată de ce un om crede că, dacă se îndrăgostește de tine, tu ai o obligație față de el. Adică oamenii ăia care, atunci când vrei să le dai papucii, bagă argumentul ăla de căcat „da, dar te iubesc enorm”. Toată lumea se îndrăgostește, că asta înseamnă să fii om. Mai sunt alte câteva miliarde de oameni care, fiziologic vorbind, s-ar putea să se îndrăgostească de mine, cu ce ești tu mai deosebit?
Când crezi că îndrăgosteala e un bun motiv să continui o relație și nu ești o puștoaică mucoasă a cărei cele mai mari două realizări sunt un opt în teză la matematică și două menstruații, scuză-ma, frate/soră, dar ești un cretin/ă.
Dragostea, e clar, e o boală. Și să vrei să te îndrăgostești e ca și cum ai merge într-un spital de boli infecțioase și ai fi curios cu ce stafilococ o să ieși de-acolo.
Deci. Ca să fie clar că oamenii sunt ființe superioare și își merită superioritatea în lanțul trofic, aceștia dețin câteva atuuri: mersul biped, membre superioare dotate cu degete lungi cu care omul să facă chestii, imaginație, gândire logică, sentimente, șaorma, smart-phone, etc. Oamenii nu pot trăi fără acestea iar proporția în care acestea variază se reflectă în faptul că oamenii sunt diferiți. Știți cu toții acest lucru dacă nu sunteți fani Vali Vijelie și Iubiri Secrete.
Toate aceste caracteristici sunt echilibrate de dragoste, care nu e altceva decât aspectul primordial care a îngreunat evoluția omului. Știți despre ce vorbesc. Dragostea e atunci când, brusc, prioritățile tale se schimbă fără ca tu să-ți poți controla deciziile ulterioare.
Ați văzut cu toții filme de acțiune în care apare clișeul ăla idiot: Un tip musculos, care știe să omoare un om cu o pastă de pix în cinci feluri, rupe oase cum mănâncă Viorica din Clejani clătite până când tipul rău îi răpește gagica. Uite-așa i se taie maioneza eroului că rațiunea îl părăsește subit și aruncă pasta de pix fără să-și dea seama. Pasta de pix e deja pe jos ca să mai poată să facă altceva decât să se milogească.
Deci dragostea te poate aduce în situația în care să fii umilit.
Dragostea nu o poți controla. Ea vine întâmplător, ca gripa. Știi că ești îndrăgostit abia după primele simptome. Dacă gândirea logică este la fel de slabă ca șansele ca Viorica din Clejani să poarte anul ăsta blugi mărimea 30 e posibil ca boala să se instaleze mai rapid. Personal nu cred în dragoste. Adică nu cred deloc în dragoste pentru că dragostea nu distinge oamenii care te respectă de ăia care vor să ți-o tragă. Am fost odată îndrăgostit și după ce m-am ars mi-am dat seama că nu eu am fost cel care a produs reacția. A fost ceva care nu influențează cauzalitatea, poate vreo poveste ancestrală. Sper.
Și voi ați spus asta măcar odată, la fel ca mine acum, nu? Ce proști sunteți, dragostea nu se poate controla, am mai zis. Nu te îndrăgostești pentru că vrei, când vrei și de cine vrei. E o treabă cu hormonii și cu stimulii pe care îi generează creierul dar nu mă bag că nu e domeniul meu.
Nu am înțeles niciodată de ce un om crede că, dacă se îndrăgostește de tine, tu ai o obligație față de el. Adică oamenii ăia care, atunci când vrei să le dai papucii, bagă argumentul ăla de căcat „da, dar te iubesc enorm”. Toată lumea se îndrăgostește, că asta înseamnă să fii om. Mai sunt alte câteva miliarde de oameni care, fiziologic vorbind, s-ar putea să se îndrăgostească de mine, cu ce ești tu mai deosebit?
Când crezi că îndrăgosteala e un bun motiv să continui o relație și nu ești o puștoaică mucoasă a cărei cele mai mari două realizări sunt un opt în teză la matematică și două menstruații, scuză-ma, frate/soră, dar ești un cretin/ă.
Dragostea, e clar, e o boală. Și să vrei să te îndrăgostești e ca și cum ai merge într-un spital de boli infecțioase și ai fi curios cu ce stafilococ o să ieși de-acolo.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)