duminică, 11 decembrie 2011

Romania, DA sau BA?


Romania este tara in care m-am nascut, este casa mea, si raspunsul meu este DA! Imi place Romania si nu am de gand sa o parasesc pentru ca stiu ca tara asta e plina de resurse care abia asteapta sa fie exploatate. In Romania se traieste bine! In parcarile noastre avem masini care in medie costa mai mult de 5000  de euro, vanzarile la smartphone-uri sunt intr-o continua crestere si toate orasele sunt pline da baruri si discoteci. Si asta nu poate insemna decat ca avem mai mult decat ne trebuie dar nu vrem sa recunoastem. Noi, romanii, gresesim pentru ca ne comparam cu strainii: “uite bah, ce autostrazi au nemtii…eeah, noi suntem in urma cu 100 de ani”, si analiza noastra se termina aici, nu vrem sa luam ca exemplu ceea ce au facut ei si sa vedem cum ar fi sa aplicam aceleasi solutii si la noi.
Eu cred ca cea mai mare problema pe care o are tara asta o reprezinta lipsa de interes pe care conducerea tarii o manifesta fata de tineret si fata de invatamant in general. Elevul se duce la scoala de frica sa nu acumuleze absente, profesorii nu le mai inspira niciun sentiment onorabil iar viitorul este o chestie care nu le mai trezeste de mult nici un fel de interes. Asta pentru ca sistemul educational din Romania ne pregateste, dupa cum am mai spus, sa devenim niste masini de memorat chestii, netinandu-se cont de vocatia fiecaruia. Sistemul este foarte bun, dar numai pentru elevii olimpici, care se nasc cu capacitate mare de memorare si interpretare a datelor. Dar ce facem cu restul elevilor? Ar trebui sa se opteze pentru o abordare mai psihologica a sistemului de predare, sa se caute metode de atragere a tuturor elevilor catre cunoastere, sa se plateasca profesori buni, cu salarii decente, pe masura pregatirii lor. Sunt bani, nu avem nevoie de sali de sport si stadioane, avem probleme mai mari de care trebuie sa se tina cont. Si tocmai felul in care va fi educata generatia tanara va influenta evolutia tarii noastre. Nu putem schimba mentalitati, dar putem sa formam opinii si astfel sa cizelam o noua mentalitate, care sa ne scoata din bezna intelectuala in care suntem asa de multumiti sa traim pentru ca ne satisface strictul necesar.

joi, 8 decembrie 2011

Cadouri, cadouri, e luna cadourilor...

          Luna decembrie are farmecul ei, mai ales pentru producatorii de spoturi publicitare lipsiti de inspiratie, carora acum le vine apa la moara in sensul ca vor pune produsele clientilor lor in carca unui mos gras imbracat in rosu si acestea, surprinzator, se vor vinde.
          Este luna cadourilor si indiscutabil aceasta are farmecul ei aparte, un sentiment specific acestei perioade a anului care vine cu metafore abstracte pe care putini oameni le inteleg in profunzime si care au ajuns in ziua de azi sa fie doar niste vrajeli carora multa lume nu le acorda mare atentie.
          Asta pentru ca, in timp ca unii nu se pot decide in ce statiune montana sa-si petreaca revelionul, altii mai dau o gaura in curea si isi calculeaza rapid lucrurile la care pot renunta de sarbatori din cauza ca anul asta au trebuit sa-si puna cauciucuri noi la Dacie.
          Si cum sa-ti mai pese de magia sarbatorilor de iarna, pe care o transmite Fuego prin aceleasi colinde pe care le-am cantat frenetic cu totii la serbarile de la gradinita, cand tu pui in brad aceleasi globuletele de anul trecut? Cum sa mai crezi in spiritul craciunului cand factura ta la caldura costa cam cat 16 kg de carne de porc? Mai poti sa simti  vre-o atmosfera de sarbatoare cand nu-ti poti permite decat o cutie de bomboane fondante si un Mos Craciun din ciocolata, de-ala mic si gol pe dinauntru?
         

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Sunt tanar si asta ma streseza tot timpul...

       Sunt oameni care viseaza sa faca ceva in viata. Cand esti mic, cam pe la 5 ani asa,  iti doresti sa devii cosmonaut, primar sau Spiderman. Cand intri la liceu te imaginezi doctor, director de...ceva, orice, sau patron de salon de masaj erotic. Abia in ultimul an de facultate iti descoperi adevarata vocatie si constati ca 3 ani de zile te-ai chinuit sa-ti umpli capul cu niste informatii pe care nu stii sa le folosesti sau ca o sa iei o diploma dar nu o sa prea ai habar sa faci ce scrie pe ea. O sa vazi atunci ca incepe sa-ti placa si meseria de taximetrist, ospatar sau faiantar. Dar daca visezi in continuare si incepe sa-ti placa sa faci lucrul la care te pricepi cu adevarat, atunci timpul nu e pierdut. Inca mai poti sa reusesti. Bine, probabil o sa pleci sa culegi vie sau sa dai cu var pe la italieni, in cazul in care, in liceu, erai cel mai bun doar la Counter Strike si la datu cu parerea pe la colt.  Dar daca iti vine mintea la cap o sa te apuci sa vrei sa reusesti. Si o sa incepi sa printezi CV-uri si scrisori de intentie si o sa te duci la interviuri unde o sa te lupti cu emotiile stand in fata unor usi in spatele carora se afla un posibil director si o sa insisti pana vei reusi. Si daca ai ajuns aici e posibil ca tot efortul depus pana acum sa fi meritat.
        Inca un aspect important legat de reusita in viata il reprezinta capacitatea de a nu crede in iluzii sau alte chestii irealizabile. Adica sa nu iti faci idei gresite despre viata si despre ce te inconjoara. Cum ar fi, un exemplu banal, calatoria in timp... NU exista asa ceva, si eu nu cred ca iti trebuie minte multa sa-ti dai seama ca daca reusea cineva din viitor sa calatoreasca in timp, noi astia din trecut l-am fi vazut pe-aici pe undeva si ne-ar fi invatat cum sa scapam din timp de SIDA, caini vagabonzi sau crize economice. Timpul, pe care nu putem decat sa-l masuram, si materia fizica nu pot fi amestecate in niciun fel, niciodata. Totusi ilustrii profesori doctori ingineri vin cu ecuatii si formule care sa-i faca pe politicieni ca la recalcuarea bugetului sa le mareasca fondurile pentru a putea continua cercetarile, de-aia calatoria in timp e plauzibila...
          Noi trebuie sa fim realisti si sa avem vointa sa facem ceva cu viata noastra... Bine, eu spun ce cred eu, poate unii o sa zica: "bbhaa, ce fraier, imi zice mie sa fac ce vreau.... Dar daca nu am cu ce.... statul nu ma ajuta...".  Eu zic altceva, in loc sa te duci sa bagi dosarul de somaj imediat dupa ce termini liceul n-ar strica sa pui osul la munca, sa faci o facultate care sa-ti dechida mintea si sa vrei mai mult de la viata decat sa muncesti prin straini si sa stai in casa ta doar de Paste si de Craciun...

vineri, 25 noiembrie 2011

oferta asta e la promotie?

Suntem o tara de vanatori de recompense! Niste mafioti fara mila care stau la panda tacticosi... Ce misto suna, dar de fapt recompensele astea dupa care ne rupem noi gatul nu prea ne fac cinste dar ne arata cum suntem noi ca popor. Este vorba despre promotii. Suntem nerabdatori sa vedem ce oferta noua "mai baga astia" dar de fapt promotiile astea nu sunt decat o metoda folosita de marile magazine de a scapa de marfa care nu se mai vinde dintr-un motiv sau altul. Niciun patron de magazin nu zice: "Bai frate, uite ce oameni necajiti, salarii mici, pensii aproape transparente, copii la facultati, hai ma sa le facem un bine si sa facem uleiul 4 lei!" Ideea care sta la baza promotiilor este: "mmm ce facem oare cu uleiul asta, expira peste 2 saptamani, am dat si comanda la furnizooor... aaa, il punem langa casa si zicem: OFERTA SPECIALA! NUMAI LA NOI, ULEI CU 30 %MAI IEFTIN!!!" Si chiar merge, creierul tau iti zice "cumpara ba prostule, nu vezi ce zice, numa' aici gasesti pomana asta". Daca un produs costa 4 lei si celalat costa 3.90 si scrie pe el "-10%", noi o sa il cumparam pe al doilea, pentru ca omul e zgarcit din instinct, i se pare ca a facut o afacere, cand de fapt a ramas cu 10 bani. Ce cumperi cu 10 bani in ziua de azi? Daca e o tipa misto in spatele tau la casa, nici nu-i mai iei de pe tejghea, ca sa faci impresie, desi tipa respectiva nu da 2 lei pe gestul tau. Dar miracolul e ca tu ai ajutat magazinul sa-si faca lichidarea de stoc si ramai si tu cu sentimentul: " Ce bine bah, s-a mai ieftinit uleiul..."

Si aici nu inteleg eu oamenii! Se plang ca se scumpesc toate alimentele, ca scad salariile, ca facturile se ingrasa vazand cu ochii.... Dar cand s-au scumpit tigarile s-a plans cineva? Cand berea la PET-uri de 2,5 litri s-a facut 7 lei a vazut cineva? De ce nu recunoatem ca o ducem bine, avem ce ne trebuie dar ne e lene sa muncim?

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Tu esti smecher?

      Domn'le, nici nu stii ce sa mai zici... Aici la tara, bunicii nostri dupa ce veneau din armata incepeau sa se puna pe picioare, isi faceau o casa, isi intemeiau o familie daca erau capabili,  daca nu, se apucau de baut tuica in cantitati industriale, mai faceau ce mai faceau... dar azi nu!  Azi tre' sa fii smecher...

     Cei mai multi nu au nicio treaba cu insusirea propriu-zisa de a fi ''smecher''. Ei sunt doar niste simple imitatii, niste carcase lipsite de orice urma de gandire logica dar imbracate in haine de firma false, cu parul plin de gel si ochelari de soare cumparati din piata de la rusi. Daca te dai in vorba de viitor ei stiu foarte bine ce-si doresc... Vor sa se faca patroni ca sa aiba bani multi astefl incat sa bea cate beri vor ei si viseaza sa-si cumpere mertzan ca sa ''moara dusmanii''. De fapt ei nu au nici cea mai vaga idee despre ce e de facut in viata. E ca si cum un pui de magar si-ar imagina ca intr-o zi va ajunge armasar.

   Vocabularul lor nu le permite sa inteleaga in totalitate ce zice Andreea Esca la ora 7 seara, probabil din cauza ca sunt influentati de telefonul low cost care garaie de manele si poze cu Van Dame, masini tunate si femei dezbracate. Maneaua ocupa un loc important in viata lor. Ei se regasesc in acele texte absolut fara sens din punct de vedere gramatical si se simt bine cand aud: ''Sa moare dusmanii mei/ Ca ei n-are banii mei''. Cand danseaza au o expresie a fetei care denota o implicare afectiva puternica, exact ca si cum viata lor ar depinde de acel dans...

    Ideea e ca tre' sa fim atenti, avem mari sanse ca un astfel de individ sa aiba suficiente rude incat sa ajunga primar, sau ministru, sau... OMG!!!

duminică, 6 noiembrie 2011

Fotomeseriaşe...

       Nu ştiu dacă aţi sesizat dar una dintre cele mai apreciate meserii de pe la noi e aceea de fotomodel. În aceasta lume are acces oricine pentru ca nu trebuie să studiezi nicio şcoală, nu trebuie să cunoşti vre-o limbă străină sau să ai vre-un talent, nu contează nici dacă eşti surdo-mută, ba poţi s-o practici chiar şi dacă ai ezitări când răspunzi la întrebarea: "În ce ţară e Marele Zid Chinezesc?" (DÂÂÂNG... daca e Chinezesc, doar n-o fi la Baicoi). Pur şi simplu e suficient să te naşti cu un corp care să aibă aspect comercial.

     Dacă Mama Natură a fost zgârcită şi nu ţi-a dat destul nu-ţi plânge soarta, există chirurgi esteticieni care abia aşteaptă să-ţi ia banii şi să te facă numa' bună de invidiat de către liceenii care dau jumătate de alocaţie pe o revistă ca să-şi poată şi ei regla balanţul hormonal.

      Această meserie e asemănătoare cu cea de paznic, singura diferenţă e aceea că portarul trebuie să inspire teamă prin corpul său impunător în timp ce fotomodelul trebuie doar să rânjească în faţa unei camere foto sau să se plimbe pe o scenă îngustă îmbrăcată cu nişte ciudăţenii de haine pe care nu o să le vezi niciodata pe stradă. Şi sunt căutate, fotografiatele astea. Nu pentru că cineva vrea să promoveze frumuseţea sublimă a trupului feminin ci pentru ca ele pot vinde aproape orice. Absolut orice. Dacă vrei să vinzi un câine mort, pui o tipă imbrăcată în lenjerie să danseze lasciv cu el în braţe şi o să constaţi că în scurt timp nu o să mai poţi face faţă cererii. (să fie asta o soluţie care ne-ar scăpa de câinii vagabonzi? )

       Şi acest lucru e universal, se aplică în orice domeniu. Aţi mai văzut careva în ultima perioadă un videoclip în care să nu apară o tipă dezbrăcată??? NU!

      Asta fac toţi întreprinzatorii, asociază cumpararea produselor lor cu o tipă dezbrăcată pentru ca ei ştiu ca bărbaţii sunt suficient de proşti încât să le fie atrasă atenţia.

      De obicei ele au statutul de vedete şi se combină cu fotbalişti sau persoane publice ca să aibă paparazzi motiv să le facă poze în parcare la Carrefour.

marți, 1 noiembrie 2011

Noi, tinerii, şi ale noastre...

          În ţara noastră lucrurile au evoluat într-o direcţie, putem spune neconoscută, care le ridică multe semne mari de întrebare celor mai mulţi tineri. Lumea politică a scăpat complet de sub control, asta o ştie aproape orice om. Interese peste interese, cumetri si naşi peste tot, adversari politici cărora trebuie să le pună beţe-n roate şi multe alte aspecte care au facut neoficial obiectul muncii politicienilor în ultimii 10-15 ani şi care  le-au deviat atenţia acestora de la problemele cetăţeanului de rand care, fie ca şi-a dat seama ce face, fie ca nu, s-a dus la votare şi  i-a pus stampila pe siglă. Eu stau aşa şi mă gândesc, în simplitatea minţii mele, oare nu vede nimeni ce se intămplă in ţara asta? Marii politicieni care fac afaceri cu lumea interlopa, fiind oarecum o parte din ea, nu-i vede nimeni? Sau am ajuns atât de corupţi încât ni se pare ceva normal? Hai sa fim seriosi, e ca şi cum Moş Crăciun ar fi văzut luând cina la restaurant în compania lui Grinch... e absurd... dar, ca orice dezbatere pe aceasta temă, care are loc între noi, ăştia care votăm, şi a mea se termină cu: ''Asta-i viaţa, n-ai ce să-i faci...'' pentru ca, pe bune, n-ai ce să-i faci decât să spui o părere.

         Adică, eu ca şi cetăţean al acestei ţări simt cumva nevoia sa fac şi eu ceva cu viaţa mea, ca aşa e normal, însă sistemul educaţional de la noi, după multe upgrade-uri neinspirate care nu au avut vre-un efect sesizabil, te pregăteşte să devii doar o maşină de memorat chestii. Nu stimulează in niciun fel vocaţia fiecăruia. Oare calculatorul acela care m-a repartizat la liceul auto la sfârşitul clasei a VIII a nu s-a ''gândit'' că poate eu nu vreau sa fiu şofer??? De-aia umplem Italia de zidari şi de agricultori cu diplome de doctor sau inginer, pentru că statul nu s-a gândit să mă pună sa fac lucrul la care  pricep. Ideei învechite aplicate unei generaţii care comunică aproape numai cu ajutorul tastaturii....

     Ceea ce face statul acolo sus, prin oamenii care ne reprezintă, şi prin felul în care aceştia ne gestionează neviole, nu prea văd eu ca ne ajută. Toate împrumuturile externe care se fac oare nu o sa fie o povară pentru copii noştri??? E ca şi cum ai fi în drum spre casă, într-o iarnă geroasă deodată să-ţi vină ideea sa faci pipi pe tine ca să te incălzeşti, fără să te găndeşti ca după 5 minute o să-ţi fie de 10 ori mai frig...

duminică, 23 octombrie 2011

Teleshow... bani să iasă

      Televiziunea din ţara noastră se îndepărtează atât de tare de scopul cu care a fost creată încât nu mai are nimic de oferit. La început te uitai la o Actualităţi şi la Teleenciclopedia şi erai fericit că afli lucruri noi. Mai târziu au aparut telenovelele şi canalele de muzică şi ai găsit o bună metodă de a-ţi umple timpul liber cu ceva. Acum ecranul e plin de filme seriale inspirate din realitate, reality-show-ri cum li se zice înainte de începere, de reclame şi de teleshopping. Teleshopping-ul ocupă un spaţiu de emisie destul de mare şi produsele oferite sunt foarte diverse. Ele au scopul de a convinge oamenii să cumpere la suprapreţ nişte obiecte mai mult sau mai puţin folositoare, oferind impresia că acestea sunt imperios necesare în gospodarie şi nu se gasesc nicăieri în altă parte.

      Personal mă simt jignit de filmuleţele astea de promovare de la teleshopp. De exemplu, un  aparat electronic de slăbit. Filmul are 4 sau 5 parţi distincte. Începe cu o tipă grasă care se priveşte extrem de dezamăgită întro oglindă de 2 metri pătraţi. O altă secvenţă ne-o arată pe aceeaşi tipă cu aparatul pe fund purtând un zâmbet fals care vrea sa exprime mulţumirea ca a nu a dat banii degeaba, apoi vedem un desen animat cu o simplificare extrem de banală şi neplauzibilă care demonstrează procedeul de fucţionare al aparatului respectiv, urmată de ultima secventă: un top model care se maseaza lasciv pe coapse, cu acelaşi aparat amplasat în aceeaşi zonă anatomică. Oare atât de prost mă crede naratorul care vrea să mă convingă că dispozitivul respectiv şi-a facut treaba? Mă rog, e vorba de o afacere profitabilă care se adresează unui anumit segment de public...

     ...pe mine mă incomodează faptul că am foarte puţine opţiuni...  să mă uit la un realit-show insipid sau să mă las păcălit de un actor?

Oare o să ne mai trebuiască televizor peste 10-15 ani?

luni, 10 octombrie 2011

   Azi am avut parte de unul din acele momente cand chiar nu te intereseaza nimic, nu te gandesti la nimic dar mintea ta derapeaza si aluneca spre colturi intunecoase ale subconstientuui tau. Eu azi m-am gandit la Moarte... Nu la moarte ca si momentul in  care omul ca si fiinta biologica inceteaza sa existe, ci la Moarte ca si tipul ala pe care il vedem la televizor cu gluga si coasa. ...si mintea mea a elucubrat urmatoarea chestiune:


    Sa presupunem ca te trezesti pe la 10 jumate dimineata, somnoros dupa o noapte intreaga de vizionat filme de actiune, te duci la bucatarie sa mananci ceva. Te uiti in frigider, (daca esti student sau bugetar probabil e gol) iti faci un sandvis si cand sa iesi din bucatarie, concentrat fiind sa nu-ti cada salata de pe paine, te impiedici de piciorul mesei si dai cu capul de usa, pe care ai lasat-o deschisa. Mori, ca te-ai lovit. Acum, ipotetic vorbind ar trebui sa vina tipul cu gluga sa te ia, corect? Ei bine aici nu am inteles eu!!        Ce functie indeplineste coasa pe care o cara Moartea dupa ea???   Tu esti deja mort! Ca ai dat cu capul in usa, treaba care ar fi putut fi  facuta cu coasa e deja facuta! De ce Moartea nu are o roaba? Sau o dacie papuc? De ce o coasa???

marți, 4 octombrie 2011

politica ...cu "p" mic


    În afară de moravuri şi unele obiceiuri influenţate de credinţa transmisă prin memoria colectivă, oamenii s-au schimbat enorm odată cu trecerea timpului. La începutul civilizaţiei ne adunam în triburi şi împărţeam inechitabil carnea crudă tăiată cu o bucată de piatră de pe osul animalului dar acum lucrurile s-au schimbat, acum am ajuns să avem un grup de cetăţeni numiţi ''lumea politica'' care se ocupă cu împărţirea ''osului'', din păcate la fel de inechitabil ca  la început.

   Deşi multă lume nu dă doi lei pe politică, totuşi poţi spune o gramadă de chestii despre ea:
-e la fel în toate ţările
-cu toate că nimeni nu o intelege, toata lumea vorbeşte despre ea
-e o scuză bună care aduce un răspuns mulţumitor la întrebarea: ''De ce o ducem rau?'', răspunsul respectiv venind repede: ''Hoţii ăştia ne mănancă banii!''
-nimeni nu are o parere bună despre politicieni pentru că aceştia au salarii foarte mari
-avem posturi de televiziune dedicate exclusiv politicii, la fel cum avem pentru telenovele şi desene animate
-de ce e nevoie de un număr aşa de mare de politicieni pentru ca un stat să poată funcţiona?
Lista poate continua, dar e inutil întrucât subiectul devine plictisitor...

    Politica e un subiect pe care noi, oamenii de rând, îl comentăm şi îl analizăm absolut degeaba. Fără să ne dăm seama acest subiect ne depăşeşte din toate punctele de vedere. Nu pentru că nu ne-am pricepe, pentru că facem şi noi facultăţi si invăţăm cum sta treaba, dar pentru ca părerea noastră nu contează in aceasta lume în care nu-ţi ajută la nimic dacă nu eşti implicat în ea. Putem totuşi să ne exercităm dreptul la opinie dar nu ne va fi de niciun folos în condiţiile în care vom fi priviţi doar ca pe o statistică sau ca pe nişte posibili alegători...




luni, 22 august 2011

In afara de telefoanele cu touchscreen, masina electrica si pastila de slabit, progres stiintific inseamna si o usurinta mai mare de a comunica. Cu totii stim acum ca nu mai e la moda sa lingi timbre pe la ghiseul postei. Bine, generatia care uraste blugii o sa sustina ca nu se compara hartia cu ecranul dar de ce sa depunem atata efort?? Acum cu un telefon de 150 de RON poti trimite rapid si instantaneu un mail (noi, romanii, n-am fost in stare sa-i gasim un nume) oriunde in lume.

Cel mai utilizat mod de a comunica il reprezinta retelele de Mesagerie Instant (Messenger). Toata lumea are cont pe o astfel de retea dar fiecare il utilizeaza in scopuri diferite. Primul lucru pe care il observi sunt numele pe care si le insusesc utilizatorii. Si acestea difera in functie de scopul cu care a fost creat contul. Daca vrei sa agati gagici te poti denumi xxx_lover.boy69 sau xxx_your.prince sau daca vrei sa pari dur ai putea alege xxx_bossu_007 sau alt nume care seamana cu o marca de pufuleti sau mancare de pisici.

Discutand cu o foarte buna prietena am ajuns la o concluzie. Cea mai des utilizata replica in aceasta lume a emoticoanelor (varianta plastic de romaneasca pentru "smiley") este intrebarea: "ce faci?" Cu ea incep, fara sa promita absolut nimic, toate discutiile! Fara sa apuci sa vezi poza de la avatar vine raspunsul: "bine/ p.acasa/ uh?" ...si de multe ori aici se termina discutia... Si chiar daca contactezi aceeasi persoana in fiecare zi, intrebarea va fi aceeasi: "ce faci?" care va avea inevitabil acelasi raspuns.

Acum ma gandesc, daca acum cateva zeci de ani reuseam sa obtin drepturi de autor pentru intrebarea "ce faci?", acum eram cel mai bogat om de pe planeta =)) :)) ...caci asa se termina unele discutii aprinse!

sâmbătă, 6 august 2011

Sentimentele...

Sentimentele... Unii spun că ele sunt responsabile pentru faptul ca ne aflăm în vârful lanţului trofic însă eu nu ştiu  dacă sunt de acord... cred că motivul pentru care noi mâncăm porcul şi nu el ne mănâncă pe noi e acela că noi suntem mai deştepţi ca el, nu că el nu se poate îndrăgosti. Apropo de dragoste, nu am înţeles niciodată legătura dintre iubire şi inimă... De ce din toate simbolurile din lume care puteau fi găsite ne-am oprit tocmai la un muşchi cu patru cămăruţe care împinge sângele prin corp şi care nu are nimic altceva in el?? Dacă ar fi fost inima responsabilă de acest sentiment atunci în cazul în care cuiva i se face transplant de cord, după anestezie ar trebui sa se trezeasca îndrăgostit de altcineva, lucru care de 40 si ceva de ani de cand se fac astfel de operaţii nu s-a întâmăplat niciodată. Adică ficatul şi plămânii sunt şi ei la fel de vitali, ei nu merita şi ei să fie incluşi întro poezie? Aaa.. dar dacă stau să mă gândesc la ceva care rimează cu "ficat" încep să inţeleg...

Dar sentiment nu poate fi doar dragostea... Omul ca şi fiinţă biologică trăieşte o gamă largă de sentimente... Un sentiment poate fi cu atât mai plăcut cu cât ai parte de el imediat după ce trăieşti unul neplacut. De exemplu atunci când trebuie neapărat să mergi la toaletă dar locul în care te afli nu iţi oferă această posibilitate... Aflat fiind întro căutare disperată, pierzi noţiunea timpului. Creierul concentrându-se numai pe problema rezolvării nevoii fiziologice pe care o ai, începi să trăieşti diverse sentimente: de teamă, ca nu o să ajungi la timp, de ciudă, că ai avut ocazia să te duci si nu te-ai dus, te ruşinezi, te uiţi în stânga şi în dreapta şi îţi vine să renunţi la demnitate şi sa te intorci cu faţa la stâlp... Dar când ajungi în final sa iţi rezolvi problema te gândesti că în ziua aia nu ai trăit un sentiment mai plăcut decât acela de a te vedea deasupra...situatiei.
Am auzit de multe ori fetele zicand: ''Când vine vorba de dragoste eu aleg cu inima"... Şi e fals. Nu partea cu inima... Acolo e vorba de simbol. Homo sapiens când a ieşit din peşteră un pic mai deştept decât a intrat şi a văzut prima femeie a simţit că îi creşte ritmul cardiac şi a zis: "Gata bă, de-aici tre să fie...". Dar nu e asta, ci partea cu alesul. Aici nu e in regulă pentru că nu îţi alegi nimic... Femeile sunt dotate cu un instinct care le impune să caute un mascul care le oferă siguranţă, stabilitate şi care să asigure perpetuarea speciei. Aşa se explică de ce băietii mai dezvoltaţi sau mai duri au mereu fete prin preajma lor. Degeaba faci poezii despre inimă si serenade la balcon, cu natura nu te pui!

Acum fetele materialiste o sa aiba o scuză buna: "Noi, din instinct, căutăm stabilitate!"

miercuri, 13 iulie 2011

Viata in doi...minus unu

In lumea asta mare, asa cum o vedem in jurul nostru, nimic nu este intamplator. Ea este facuta intrun echilibru perfect. Nimic nu supravietuieste fara o pereche, fara un corespondent caruia i se supune sau de care depinde.  Deci ca sa poti sa existi si sa servesti corespunzator scopul pentru care ai fost creat trebuie sa-ti gasesti JUMATATEA. Am scris cu litere mari din cauza ca pentru cei mai multi dintre noi, stabilirea echilibrului de care am vorbit reprezinta o problema serioasa... e tare greu cu gasirea jumatatii potrivite!
Acuma, daca vecinul tau are succes la gagici si tu nu ai, asta nu inseamna ca tu ai o problema, desi el crede ca tu esti un tolomac. Diferenta vine de la combinatia de hormoni din corpul fiecaruia. Cum te nasti asa esti si nu e nevoie nici sa incerci sa te schimbi nici sa renunti la a-ti cauta jumatatea, ci pur si simplu sa accepti in sinea ta ca nu vei fi niciodata ca vecinul tau, dar il vei ajunge din urma un pic mai tarziu.
Exista mai multe tipuri de oameni:
-Cei care isi gasesc usor jumatatile, chiar si cate doua, datorita unor factori care nu sunt cunoscuti. Ca daca ar fi cunoscuti n-ar mai avea nimeni probleme de acest tip si nici eu n-as mai fi avut ce scrie aici...
-Persoane care trebuie sa plateasca pentru a putea beneficia de compania provizorie a unei jumatati, cu care nu vor imparti mai mult de 24 de ore. Ei aleg aceasta cale din comoditate, vrand sa pacaleasca instinctul de reproducere. E ca si cum ai avea pe masa doua borcane de compot: unul de cirese proaspete si dulci dar care este bine inchis, sigilat, si unul de visine acre care este desfacut. Ei nici nu vor sa se gandeasca cum ar putea deschide capacul ala, ci prefera ceva mai nasol dar mai usor de obtinut...
-Oamenii care stau pe internet in cautarea unei jumatati... Ei incearca sa deschida borcanul cu o cheie care aproape nu exista, hranindu-se mai degraba cu iluzii. Concret, daca o tipa iti raspunde cu "ms :* :x" la complimentul tau de 2 lei 50 e clar ca aia nu va fi niciodata jumatatea ta.

Ca esti singur n-ar fi o problema, fiindca nu esti singurul. Problema apare atunci cand deja devii obsedat de gasirea jumatatii tale. Tot mereu cazi pe ganduri: "Ma, ce are ala si eu nu am? Oare nu arat bine?" Si incepi sa te machiezi, sa-ti faci frizuri trendy, sa-ti faci poze cu muschi si ocelari de soare care, teoretic ar trebui sa impresioneze... Total eronat! Aspectul fizic NU ARE NICIO IMPORTANTA in gasirea jumatatii. Te faci vinovat pentru niste aranjamente genetice pe care nu le-a influentat nimeni niciodata? Cad de penibil poti sa fii? Suntem diferiti pentru a ne deosebi nu pentru a ne compara unul cu altul....

marți, 5 iulie 2011

Nu am nicio indoiala ca fiecare dintre noi am participat la discutii care cuprindeau cuvantul "prost". Dar ce stim cu adevarat despre acesta??? Stim ca e cea mai la indemana, si cea mai frecvent utilizata insulta, pe care i-o poti adresa unui tip: "Baaa du-te drecu' de prost!!" Si gata, teoretic i-ai dat replica finala si poate sa plece acasa. Dar ce este de fapt prostul? Primul sinonim la care ne gandim este incompetent. Desi omul cat traieste inavata, atunci cand gresesti un lucru sau pur si simplu nu-ti iese bine, lumea te-a luat in vizor! Daca ai lovit masina in parcare, gata, esti prost!! Deci chiar nu conteaza ca poate nu ai avut experienta necesara sau, sa zicem, indemanarea nu e punctul tau forte, singura explicatie plauzibila este aceea ca esti prost! La fel, un analfabet intra foarte lejer in aceasta vasta categorie. Nu conteaza ca parintii tai s-au bucurat de tine o data pe luna (in fiecare zi de 22, cand venea alocatia), sau ca ti-ai facut temele la lumina lumanarii. Esti tot un prost... Ce? Ziua nu puteai sa scrii?

Prostia e acel moment in care iti insumezi toate resursele pe care le detii ca sa faci...nimic. Una din cele mai mari probleme legate de prostie este ca exista si oameni destepti, care te vad, te analizeaza si te ignora. Deci daca ai certitudinea ca cineva e destept, si acela te ignora, e posibil sa te fi vazut si analizat mai inainte... Cea de-a doua mare problema este sa fii prost si sa nu-ti dai seama... Pentru ca lumea te vede si te analizeaza, dar daca tu nu vezi lumea si banuiesti ca motivul pentru care te ignora e acela ca ai tu impresia ca impui teama si respect, atunci e clar ca esti irecuperabil...

Prostia se poate vindeca! Da, ati citit bine...se poate scapa de prostie pentru ca, de fapt, vorbim de niste carente de dezvoltare intelectuala, care pot fi acoperite, deci o simpla problema. Dar e felul acela de problema care e grava in sensul in care nu iti dai seama ca o ai! De unde sa stii sa iei paracetamol si vitamina C daca nu ti-ar curge nasul??

duminică, 3 iulie 2011

uichend...

Inevitabil se intampla sa se faca vineri seara, sa iti iei liber si sa rasufli usurat, fericit ca urmeaza doua zile fara griji. Americanii ii zic ''weekend''. E un eveniment pe care il asteptam cu entuziasm pentru ca atunci ii dam un sut in fund stresului acumulat in 5 zile. Seara de vineri vine cu un sentiment special, imposibil de explicat, care nu conteaza cum e atat timp cat nu e cel de "baga-mi-as, maine iar tre' sa ma duc la munca...". Si e poate cel mai placut sentiment pe care il ai in cursul saptamanii... bine, poate nu la fel de placut sentimentul care il ai cand achiti ultima factura si constati ca ti-au mai ramas bani. Multi profita de sfarsitul de saptamana ca sa se relaxeze... asa zic ei, caci de fapt ei nu pleaca de acasa din cauza ca, fie sunt zgarciti, fie nu fac parte dintrun grup care sa aduca in discutie probleme de genul "maine la care ne adunam sa bem?" Unii isi revizuiesc planurile facute deja de marti, altii verifica nivelul benzinei din rezervor ca sa poate incepe sa faca planuri si mai sunt si cei care, neducandu-se la vre-o munca undeva, nu fac diferenta intre zi de munca si zi libera. Dar mai sunt si cei care nu au liber la sfarsitul saptamanii. Pe astia nu-i bagam in seama intrucat ei nu au trait sentimentul special de vineri seara. Asadar cine se relaxeaza pune stapanire pe telecomanda, citeste, iese la un gratar cu familia sau pur si simplu sta acasa fara sa intreprinda o activitate care se poate numi in vre-un fel. Cei care se distreaza in mod clar nu stau acasa. Ei ajuta la relansarea economiei prin sustinerea agentilor economici care se ocupa cu comercialozarea de bauturi alcoolice. Surprinzator sau nu, faptul ca iti pierzi mintile si banii pentru un pic de euforie e numit "distractie" de unii oameni....

joi, 30 iunie 2011

Bac-ul si emotiile lui...

Cu toţii am trecut, sau o să trecem prin emoţiile examenului de bac! Acesta este momentul în care cei care au învăţat îşi testează cunoştinţele acumulate, iar cei care se bazează pe pregătirea particulară şi neimpozitată efectuată la profesorii de curs vor constata, filmaţi fiind din 4 colţuri, că utilitatea timpului şi banilor pierduţi tinde vertiginos către zero. Deşi mulţi îl consideră examenul vieţii, nu este deloc aşa. Când te hotărăşti cu cine să te însori, când eşti în dubii cât de mare să fie tatuajul de pe piept sau când te duci cu tensiunea 22 cu 17 la un interviu pentru primul loc de muncă, atunci DA! Poţi spune că acel rezultat obţinut îţi va schimba viaţa. Dar eu nu cred că un test pe care îl pici şi îl poţi repeta la 3 săptămâni poate fi ierarhizat astfel...mă rog... La bac tre' să ai şi un pic de noroc. Există aşadar două categorii de absolvenţi de liceu:
1. Cei care beau un litru de cafea şi învaţă pe brânci până la 12 noaptea iar la examen a doua zi, de obicei, nu-şi mai aduc aminte mare lucru. Aceştia sunt elevii cărora le pasă de viitorul lor şi de banii cheltuiţi de părinţi pe caiete şi pe florile de început de an şcolar. Ei sunt aceia care, deşi nu vor să recunoască, au destule informaţii cât să promoveze bacul.
2. Cei care duminică seara, după ce se întorc de la picnic, trimit rapid un sms: "Bă, mâine facem ore?" De obicei ei au noroc să copie de la colegul din faţă, pe care nu l-au văzut în viaţa lor dar care a învăţat până la 12 noaptea... şi să şi promoveze. Ei sunt cei ale căror planuri de viitor nu ajung la o durată medie mai mare de 2 săptămâni şi pentru care căutarea unui loc de muncă în eventualitatea ratării examenului de bac reprezintă o pierdere inutilă de timp.

Aşadar simţi importanţa bac-ului în momentul în care eşti elev şi ţi-a ieşit media să intri la facultatea dorită, eşti elev şi mama o să se laude la vecini că băiatu' ei a luat şi el bac, eşti profesor evaluator şi ţi-ai rotunjit un pic venitul astfel încât să-ţi permiţi motorina până la Eforie Sud sau eşti ministru al educaţiei (intenţionat scris au litere mici) şi ţi-a mai venit o idee instant despre cum ar fi dacă...

aaaa... mult succes la bac!

duminică, 19 iunie 2011

Lumea e prea mică? Ba nu, aş putea spune eu... sunt mulţi aceea care o vad mică. E plină de posibilităţi dar sunt mulţi cei care o privesc doar prin prisma problemelor pe care le au. Nimeni nu te mai apreciză decât în cazul în care îi oferi ajutor fără să ceri nimic in schimb, eşti dotată cu dimensiunile 90-60-90 sau tatăl tău intreprinde o activitate care iţi peminte ca suma de 550 de ron să ţi se pară marunţiş... Avem valori, dar noi apreciem plăcerea oferită de frumuseţea fizică... Intotdeauna dragostea trece prin stomac. Fetele o sa zica: ''eee nu-i adevarat, sufletul contează!'' Hai să fim serioşi, intro ţară in care shopping-ul este sport naţional contează mai mult cu ce e îmbrăcat sufletul! Şi ăsta e adevarul, oricat l-am nega...
 
FÍȚE s. f. pl. (Fam.; în expr.) A face fițe = a se arăta mofturos; a se lăsa rugat. Asta ne spune DEX-ul, o definiţie prea scurtă pentru cât de complicat e termenul in realitate şi pentru impactul pe care il are asupra noastră. Din pacate "fiţele" ajung să devină o necesitate în condiţiile in care nu poţi sa atragi atenţia asupra ta decât dacă ii imiţi pe cei care sunt deja în centrul atenţiei. Ce cred eu despre  fițe: Analizezi situaţia, vezi ''ce se poartă'' (chiar dacă nu-ţi place... dar n-ai ce să faci, îţi spui în minte, tre' să fii în rând cu lumea) şi te apuci sa faci o copie!! De aici pînă la obsesie nu mai ai mult de mers... Şi atunci mă intreb, e mai bine să fii o copie ieftină decat să fii tu insuţi şi să faci ce-ţi place? De ce să fii in pas cu o modă promovată de producatorii de înbrăcăminte, când eşti liber să fii chair tu un model? Desigur nu o să primesc niciun răspuns la aceste întrebări pentru că o să fiu repede catalogat ca "demodat", "ţaran" sau alt termen care se opune progresului. Un progres fictiv, zic eu, din moment ce nu vrem să fim decât nişte copii insipide ale unuia care a decis să-şi pună imaginaţia la treabă, in loc să ne acceptam defectele şi calităţile asa cum sunt ele şi sa le întoarcem în favoarea noastră... 

miercuri, 15 iunie 2011

Bun sau rau?

E anul 2011... E 2011 calendaristic, caci privind situatia din teren nu stam prea bine la capitolul progres, de orice fel ar fi el. Autostrazile ies in evidenta doar prin absenta lor desavarsita. Stim ca avem autostrazi si drumuri de calitate numai atunci cand ne ducem la ghiseu sa platim rovigneta, dar in trafic, viteza a 5-a se dovedeste de multe ori inutila. Dar aici nu e vina noastra, tre' sa ne multumim cu ce avem. In fine, nu avem cai de comunicatie, dar avem din plin cai de comunicare!! Toata lumea comunica, cu sa fara un motiv util... Inca ne ducem la piata cu sacosa in buzunar dar ne place sa fim la curent cu tendintele legate de tehnica. Curand, daca n-ai telefon cu bluetooth, nu o sa mai ai acces nici la WC-ul public. Dar chintesenta comunicarii se gaseste pe internet. Aici e locul in care esti asa cum vrei. Iti faci 5 poze in parcare la Mall langa un BMW, le pui pe profil si astepti sa te bage lumea in seama. Ce poate fi mai simplu de-atat? Indiferent de numele retelei peste tot e la fel: toata lumea e perfecta, toata lumea iubeste pe cineva sau ceva, cea mai multa lume are ochelari de soare (desi multe poze sunt facute in spatii inchise) si desi la status scrie: ''ast com...pls'', toata lumea are cei mai multi prieteni. De aici pana la comunicare nu mai e decat un pas. Vrem nu vrem viata noastra devine publica. Si aici isi face treaba miracolul tehnologiei, pentru ca iti ofera avantajul critic de a te promova asa cum doresti, fara defecte, fara temeri, fara inhibitii, esti asa cum vrei tu sa te vada lumea... Problema cea mare apare atunci cand esti mai fericit in lumea virtuala, in care esti perfect, si ajungi sa nu mai poti rezolva probleme din viata reala. Ne vindem viata sociala pe iluzia unei situatii in care, perfecti fiind, suntem mereu in centrul atentiei... Cine a zis ''Hai sa socializam'' s-a gandit oare si la efectele negative ale promovarii individului in lumea virtuala? Cati dintre noi oare au acum prieteni ''imaginari'' cu care nu vor interactiona niciodata, dar cu care se simt maxim de impliniti? Cati dintre noi au renuntat la invitatia la bere facuta de colegi numai ca sa se duca repede acasa sa vada cate notificari noi are de verificat? Oare am putea trai fara internet?

luni, 13 iunie 2011

Sa fim noi de vina???

Peste tot aud lumea: ''Eeee ma plictisesc...''     Si nici nu e de mirare. N-ai ce face domn'le pe-acasa... Te pui in pat, desfaci berea, cauti telecomanda si apesi butonu rosu: Teleshoping... un set de cutite si un aparat de dat cu var care nu au nici o utilitate in apartamentul tau isi fac aparitia. Interes 0. Mai departe, reality-show cu divortati. 5 cuvinte cenzurate si alte 3 (care sunt cuvinte de legatura) isi fac aparitia spontan etaland cu succes un exemplu fictiv de degradare a omului in societate. Continuam cautarea si dam peste un talk-show politic. Un nene depune eforturi substantiale sa ne convinga ce de fapt o ducem bine, cei care o duc rau patesc asta din cauza celor dinaintea lor...am mai auzit asta... interesul scade sub 0. Dupa alte 2 relity-show-ri (absolut identice ca idee de baza cu anteriorul) si un film indian din 1992, ajungem la canalul de sport. Romania nu s-a calificat nici acum pentru ca baietii erau obositi dupa antrenamentele riguroase de la Bamboo de seara precedenta. Fara niciun progres semnificativ dam de o telenovela siropoasa, chiar in momentul in care Ea afla ca de fapt e fiica unui bogatas de care e indragostita pana peste cap si care a babardit-o pe ma-sa in banchetul de adsolvire... Unii scenaristi chiar nu au imaginatie... Ajungem la canalul cu muzica. O piesa noua ruleaza. Asteptam sa vedem cum se numeste ca sa o putem da jos de pe net si din nou apelam la functia ledului cu infrarosu din dotarea telecomenzii. Incheiem apoteotic, din nou, cu clasicele reality-show-ri, care nu tarziu o sa-si faca loc si pe Trinitas tv. Aceleasi povesti, aceeasi actori platiti cu 500 de lei pe episod, acelasi dezinteres... Bine ca s-a terminat berea si avem un motiv bun sa ne ridicam din fata televizorului...

Dragi moguli, producatori tv si jurnalisti, pentru ceilalti oameni, cei care doresc informare si entertainement de calitate, nu faceti televiziune??

duminică, 12 iunie 2011

Am blog!! suna bine, e clar... Dar in ziua de azi asta e deja un stereotip. Nu mi-am propus decat sa fiu acelasi  Eu de zi cu zi, nu am idei multe dar imi place sa le impart cu toata lumea... atat deocamdata ca e tarziu