duminică, 22 iunie 2014

O sumă de oameni pe care nu îi înţeleg

     Omul este fiinţa unanim recunoscuta ca fiind caracterizată de raţiune. Gândeşte logic, pe baza informaţiilor primite din exterior? Învaţă şi se adaptează oricărei situaţii raportat la nevoile lui? Are capacitatea să anticipeze chestii şi foloseşte unelte ca să mănânce? Daca da, atunci e om. Cu toate astea, există membri ai speciei anterior menţionate care, prin profunzimea felului în care privesc lumea cu superficialitate, reuşesc să se comporte într-un mod pe care eu nu reuşesc să-l penetrez pe calea raţiunii. Iată o sumă de oameni pe care nu îi înţeleg.

1. Femeile trecute de 30 de ani care poartă colanţi. Când te îmbraci sexy, toată lumea îţi va analiza exclusiv calitatea unui eventual act sexual performat care, din pură coincidenţă şi fără nicio aluzie, este şi principala activitate cunoscută a prostituatelor. Nimeni nu s-a uitat la o tipă în colanţi după care a zis: ''pun pariu că aş putea să am incredere în ea că nu mă va înşela niciodată şi că îi place beletristica.'' Nu. Prima senzaţie pe care o ai, va fi una vizuală care va conţine curul care ameninţă să rupă nişte pantaloni inconfortabili, un penis în erecție şi certitudinea că totul se petrece exclusiv în mintea ta. Nu zic acuma că ar fi ceva rău că femeile vor să fie sexy pentru că oricum majoritatea nu au altceva decât însușirea de a fi subiect de fantezii sexuale. Până la urmă, e libertatea lor să accepte un compromis care le face fericite. Dar când mai ai 15 aniversări până la menopauză şi te îmbraci ca asistenta lu' Capatos, e ca şi cum au pune abţibilduri pe un un trabant şi l-ai duce la  Raliul de la Monte Carlo.

2. Cred că toți indivizii ăștia anti-manele sunt doar niște ipocriți cărora le place să creadă că sunt mai deștepți dacă nu ascultă aceeași muzică pe care o ascultă cei mai proști dinte oameni. Sunt sute de alte chestii pe care cei mai proști dintre oameni le fac cum ar fi sarcini neprevăzute, boli venerice, dosare penale, tatuaje ieftine, etc, dar dacă eu nu fac chestiile alea, nu înseamnă că ar trebui să mă simt special. Dacă nu îți plac manelele înseamnă că ești un om absolut normal, care aspiră la desăvârșirea lui ca membru util al societății. Să ți se pară că ești mai deștept pentru că nu asculți manele e ca și cum te-ai lăuda că te speli pe dinți de două ori pe zi.

Ghici ce? Orice om cu bun simț face deja chestia asta!!!

3. De ce BAC-ul e atât de relevant pentru viitorul tinerilor? BAC-ul nu este altceva decât o etapă de departajare dintr-un sistem închis. Da, din păcate, educația în România e un sistem cu circuit închis pentru că sunt puține cazurile în care omul urmează o carieră din domeniul studiilor. Ceea ce nu e rău, pentru școala trebuie să te provoace să gândești logic, să fii intuitiv și să fii capabil să te adaptezi la orice situație, nu să fii cel mai bun la o singură chestie. În realitate, BAC-ul nu e chiar atât de important. Nu devii un lache ratat dacă nu îl iei. Nu, o diplomă de BAC nu oferă garanția unui viitor prosper. Cred că sunteți cu toții de acord cu mine când spun că e doar un pas pe care orice om cu o cantitate decentă de bun simț și responsabilitate ar trebui să-l treacă fără mare efort. Dacă promovezi, dovedești doar că ești un om care se poate adapta, poate rezolva probleme și poate învăța să devină util societății prin prisma abilităților pe care le poate dobândi. BAC-ul e important doar pentru că te ajută să intri la o facultate în același sistem învechit unde se fabrică posesori de calificări profesionale superioare. Oricum doar doi-trei studenți dintr-o promoție știu să fac cel puțin 80% din ce scrie pe diplomă și devin și ăia profesori până la urmă. Producția și serviciile rămân tot în răspunderea tipei în colanți și a ascultătorilor de manele.

Foto: http://blogul-claudiei.blogspot.ro/