vineri, 30 noiembrie 2012

La mulți ani Andreea, la mulți ani români

     Cum probabil știți deja, e Sfântul Andrei, dragi cei 5 cititori ai mei, prilej de bucurie pentru căcănari să se bage în seamă cu gagici pe care le cheamă Andreea, dacă tot anul nu au avut suficient sânge-n ștromeleag ca să întreprindă vreun demers în acest sens. Și ar fi și păcat să nu profite de această festivitate pentru că e printre puținele care nu e copiată de la alte țări mai șmechere. Asta e credibilă ca fiind autohtonă.
     Iată de ce: Se zvonește că, înainte să devină sfânt șmecher cu exclusivitate în clubul lui Dumnezeu,  apostolul Andrei ar fi venit din proprie inițiativă pe meleaguri neaoșe ca să explice prostimii băștinașe câte bomboane să pună pe colivă și ce alte chestii să mai facă pe lumea asta ca să nu sfârșească pe veci opăriți într-un cazan cu smoală. Deci nu e ceva de inspirație exclusiv occidentală, avem și noi impresia că avem o contribuție undeva motiv pentru care asta nu e ca celelalte sărbători mișto da' pe care le avem de la americani.
     Americanii au Sfântul Valentin, l-am luat și noi, americanii au Moș Crăciun, l-am împrumutat și noi, americanii au zi națională, uite domn'le că nici noi nu suntem mai proști, avem și noi. Bine, aici am fost cam cretin, toate țările au zi națională dar la noi e diferit. Românii au sentimentul că, dacă e ziua națională, automat importanța lor în societate crește semnificativ odată ce, fiind români, e și ziua lor.
     Și nu e ca și cum te-ai intitula „Andreea” și ți-ar zice 10-15 dârlăi „la mulți ani”. Poți până la urmă să te simți oarecum specială pentru că din toți ăștia e posibil ca măcar doi să se fi gândit la persoana ta înainte să caute în lista de prieteni de pe feisbuc toate gagicile mișto pe care le cheamă „Andreea”. În schimb aici nu ai niciun drept să îți înfigi steagul autosuficienței în reduta sentimentului de om împlinit. Faptul că te-ai născut în țara asta nu te face cu nimic mai special în așa fel încât să ai brusc impresia că cineva te va aprecia mai mult pentru că faci parte dintr-un colectiv care celebrează ceva.

     Eu stau și mă gândesc: Cum să simt că e ziua mea când instituțiile care mă reprezintă celebrează această zi prin aceleași parade plicticoase și costisitoare, cu aceiași tineri militari plătiți gras ca să șteargă praful de pe aceleași rabe seculare care cară falnic aceleași arme cu care nu s-a făcut niciodată nimic?

joi, 29 noiembrie 2012

iPhone, iSă-mi bag...

-Smartfonu', se știe, este moțul suprem de pe fesul industriei de telefonie mobilă.
-Smartfonu' e pentru netoții care au nevoie să compenseze lipsa de materie cenușie cu ceva deștept care să îndrepte aparent balanța.
-Un smartfon este util numai dacă ești jurnalist, contabil sau ai alt job care presupune să ai permanent acces la internet rapid sau tehnică de calcul/programe/hărți/căcat cu balamale. În orice altă situație combinația om-smartfon este la fel de cretină ca asortatul fesului cu ochelarii de soare toamna.

-Smartfonu' nu este altceva decât o strategie de marketing prin care sunt păcăliți proștii să cumpere la suprapreț un lucru de care nu au nevoie pentru simplul fapt că e nou sau le oferă siguranța că, față de ceilalți proști cu telefoane cu butoane, ai în plus ceva deștept în buzunar care la un moment dat s-ar putea să fie util.
-Smartfonu' atrage cumpărători idioți pentru că e plin de chestii inutile de care aceștia cred nu doar că se pot folosi de ele, ci și că le fac viața mai ușoară. Ca mașinile cu 280 de kilometri-n  bord.
-iPhone5 nu putea fi prea deștept pentru că, indiferent cât de multe idei le-ar fi venit celor de la Apple, oricum ar fi trebuit să păstreze din ele pentru iPhone6 care urmează să iasă pe piață imediat ce se plictisesc idioții și scad vânzările la versiunea actuală.
-Smartfonu' este cel mai scump accesoriu vestimentar. El are întotdeauna touchscreen ca să întărească ideea de ceva smart.
-Dacă ai calculator acasă smartfonu' este cea mai inutilă chestie pe care poți să cheltui două salarii.
-Smartfonu' e ...m-am plictisit.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Mai sunteți mulți, bă?

     Chiar când credeam că o dezamăgire e de-ajuns să te facă să-ți pierzi încrederea în prietenii tăi, iată cum mi s-a taiat firul din nou, odată ce-am aflat că trăiam cu dușmanul în casă. Laptopul meu este un obsedat sexual!!!





marți, 27 noiembrie 2012

Magia cadourilor

     „Oooh, vai, vin sărbătorile, ce mișto”, zic în gând tinerii lipsiți de imaginație care în general simt că au atins apogeul dezvoltării intelectuale și sociale atunci când văd mai mult de 15 comentarii la statusul lor cu „Ce faci de sfârșitul lumii” de pe Facebook. „Mamă, să vezi ce mă-mbăt” zic ei hotărâți și conștienți că orice altă zi din an n-ar fi putut în nicio circumstanță să se termine cu ei având chef de consum exagerat de alcool.
     Sărbătorile sunt ocazia perfectă să faci chestii care nu au sens tot anul. Cum ar fi să te duci în vizită la rude, să cumperi/tai/furi carne de porc, să mănânci caltaboș și șoric până îți intră metabolismul în stand-by sau să dăruiești cadouri inutile pretenilor. Apropo de cadouri, mi se pare cel mai aiurea sentiment ca tocmai de sărbători prietenii tăi simt nevoia să-ți facă un cadou. E aiurea pentru că sentimentul ăsta nu există.
     Nu e ca și cum prietenii mei ar merge pîn magazine, ar vedea ceva și s-ar gândi la mine, motiv pentru care îmi cumpără instant obiectul respectiv. Cadourile de Crăciun sunt cumpărate ca o necesitate, ca o obligație. Și știm bine că atunci când faci ceva pentru că ești obligat nu-ți iese niciodată cum trebuie. De-aia de Crăciun primim cele mai tâmpite cadouri, pentru că le primim să fie ceva acolo, că dă bine gestul pe care îl faci. Pe mine m-ar mișca mai mult să primesc când nu mă aștept mai puțin, într-o zi oarecare, un breloc în formă de ceva care îmi trezește un sentiment decât să mă bage cineva în seamă cu un ceas de perete cu Moș Crăciun pe care o să-l arunc după sărbători din motive evidente.

     Sentimentele care vin împachetate alături de cadourile de Crăciun sunt ca diferența aia, greu de sesizat de mulți dintre noi, dintre magie și truc. Când ești suficient de fraier cât să crezi că ce face ăla e magie totul e ok.  Nu te interesează cum l-a făcut sau de ce, ție ți se pare minunat faptul că cineva vrea să te impresioneze cumva. Dar când știi de ce primești cadoul (adică nu contează de ce e Crăciun, important e să dăm cadouri) îți cam dai seama că ăla e un truc, uneltit frumos și efectuat în așa fel încât tu să nu poți să-ți explici cum se face.

     Nu, nu vreau cadouri de Crăciun.

luni, 26 noiembrie 2012

Sfârșitul unei ere

     Iată domn'le  ce  nouă problemă are să zguduie din temelii bazele acumulării de cunoștințe generale:
eRCeeS eRDeeS are două posturi noi pe care le bagă pe gât clienților eliminând alternativa. Adică postul Discovery e scos din grilă că uite-așa vrea mușchiu' erect al lui eRDeeS eRBeLeS. Cum era de așteptat au început să apară reacțiile. Sute de cretini fără ocupație s-au mobilizat rapid în favoarea păstrării postului în cauză de frică să nu rămână proști sau să se prostească iremediabil dacă până acum „discovereau” lumea uitându-se la niște tipi care dau foc la rulote sau mănâncă râme pîn nuj ce junglă pustie.
     Am o problemă cu oamenii ăștia: Păi, băi, căcat plouat dacă te uiți la Discavări nu ești nicidecum mai deștept decât ăla care nu se uită. Dacă într-adevăr ții la înflorirea instant a culturii tale îți bagi frumos una bucată organ contondent în eRBeLeS-ul lor, îți schimbi operatorul de cablu și îți vezi în continuare de treabă.
     Da' probabil mulți dintre ei nici măcar n-au cablu de la eRDeeS, ei pur și simplu vor să-i vadă lumea că ce deștepți sunt ei că se uită la Discovery. Păi băi, cretinoidule, te faci de râs. Un tip care se uită la astfel de programe poate fi la fel de prost ca unul care ascultă manele în mașină în fața blocului, exact la fel cum o curvă care iese mirosind a parfum dintr-un BMW-u fițos e la fel de curvă ca aia care se șterge cu mâneca la gură în timp ce se dă jos dintr-un Saviem din '93, de-ăla cu obloane scurte.

duminică, 25 noiembrie 2012

De ce politica este cea mai mare pierdere de timp din viața românului

     Că tot e nuj ce campanie electorală am stat și m-am tot gândit ce-o fi în capul oamenilor care iau în serios politica românească de la ora actuală. Și am dedus simplu că tre' să fii ori prea prost ca să respiri în continuare aerul ăsta tot mai poluat, ori să ai rude în politică pentru că altfel nu găsesc alt motiv pentru care să pupi în cur pe cineva exceptând, bineînțeles, banii.

     Iată de ce politica este cea mai mare pierdere de timp din viața românului:

     Știm cu toții de separarea puterilor în stat, parlament, guvern și alte bălării care n-ar trebui să te intereseze decât dacă lucrezi în domeniu. Ei bine, toate astea sunt mecanisme administrative pe baza cărora funcționează un stat. Politica este așadar un motor care pune în mișcare țara și, cum românul s-a născut nu doar poet ci și pseudoinginer omniscient, el își așează tacticos după ureche șurubelnița liberului cuget și se dă meseriaș. În trecut politica avea haz pentru că partidele împărtășeau ideologii și strategii diferite și era pertinent să ai o părere despre ea. Dar azi nu mai contează numele sau culoarea partidului. Totul ține de imagine și de fructificarea ideii absurde inoculate în subconștientul colectiv potrivit căreia părerea cetățeanului de rând chiar contează. Că are și el ceva de spus și tot universul gravitează în jurul părerii lui. Ei bine, nu contează decât cam cât de ușor poți fi convins să votezi pe cineva. De ce credeți că nu s-au legalizat căsătoriile gay? Pentru că la noi sunt prea puțini pentru ca votul lor să mărească semnificativ procentul în favoarea candidaților.
De ce e aiurea? Pentru că un motor e un motor și, bun sau rău, îți faci treaba cu el așa cum îl ai. Ca și cum i-ai spune vecinului după patru ani: „Știi, nu-mi mai place deloc motorul ăsta, vreau unul verde!”

     Nu înțeleg de ce politicienii sunt atât de notorii din moment ce ei sunt părți componente ale acestui mecanism despre care meseriașii își dau frenetic cu părerea. Până la urmă și funcționarele de la poștă au un rol esențial în funcționarea statului dar ăsta nu e un motiv pentru care să le vedem la televizor și să ne dăm cu părerea despre ele. Îmi și imaginez doi bătrâni plictisiți în timp ce joacă table în parc: „-Ai văzut, Costele, cum ștampilează Florica? Ea e cea mai buna! -Daa, chiar mai bună decât Tanța, care scrie cu stânga!”. Bine, nu au aceleași răspunderi dar, având în vedere că Mircea Diaconu a fost dat afară, a venit în continuare la servici, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu (adică nimic) și nu a fost observat de nimeni , pot să garantez că funcționarele ajută mult mai mult societatea decât politicienii.
De ce e aiurea? Pentru că politicienii sunt singurii bugetari care primesc salaraii colosale deși nu prea se duc la muncă. Și deși se duc rar nu fac decăt să inițieze legi care să nu le încurce afacerile. Și există oameni care își dau cu părerea despre ei. Aiurea, nu?

     Campania electorală este de departe cea mai proastă reclamă la ceva care nu există și care e plătită din bani publici. Nu e ca pastilele de slăbit, că nici alea nu fac nimic, dar ce se vinde în campanii nici măcar nu există fizic ca să-ți dea impresia că ai dat banii pe ceva. Apropo, cei care pierd alegerile ar trebui să plătească toate cheltuielile pentru că, logic, pierderea lor nu mă ajută cu nimic pe mine, cetățeanul care oricum plătește impozit. Din punctul meu de vedere alegerile sunt cel mai tămpit mod de a face diferența între cine este capabil să dețină o funcție și cine nu. Votul în România e ca și cum ai pune un cioban din Brăila să aleagă între Guns N' Roses și AC/DC. Nici măcar n-ar trebui să aibă toată lumea drept de vot. Dacă stau bine să mă gândesc nici n-ar trebui să se mai voteze. Corect ar fi să se organizeze concurs de aptitudini pe fiecare domeniu: primărie, senat, camera deputaților, prezidențiale, etc. Și, cine dovedește că deține cunoștințele teoretice și practice să câștige. Da, deși nu e democratic, sunt de părere că nu toți cetățenii sunt capabili să-și aleagă conducătorii. Dar ăsta e doar un vis de-al meu din categoria „ce bine-ar fi daca...”.
De ce e aiurea? Cum de ce? Păi în România sunt 150.000 de analfabeți, la care se adaugă alte câteva milioane care știu să citească dar se uită urât la tine când le spui că salamul nu e făcut din carne. Să decidă ăștia cine se joacă cu bugetul la care contribui și eu? Ce e mai aiurea de-atât?

   

vineri, 23 noiembrie 2012

Muzicieni, ia treceți, bă, la treabă!

     Smiley lovește din nou în telefoanele adolescenților din România cu o nouă piesă gen Kiki Riki Miki (cine n-a avut cablu în copilărie știe). Piesa are succes pentru că, pe lângă faptul că e nouă, deci un argument cât se poate de solid să asculți muzică, ea se adresează adolescenților care nu știu să facă altceva decât să se îndrăgostească și să povestească pe Facebook despre asta.
     Numai că aici nu e vorba de îndrăgosteli ci, dacă ne luam după titlu, nu e vorba despre nimic. Cai verzi pe pereți înseamnă „nimic”. Aceleași probleme generale pe care le avem cu toții la vârsta la care zburdăm ecvestru pîn nemârginita noastră imaginație. Nu înțeleg de ce l-au băgat pe Velea. Îl știți pe Velea, tipul ireal de musculos care este atât de preocupat de felul cum arată încât a uitat că el de fapt cânta și de-aia îl chema lumea la televizor.
     El cântă și aici câteva versuri banale ale căror înțelepciune o știam cu toții când Alunelul ni se părea un dans extraordinar de complex. Și mai e și absent la refren. Era prea mult pentru el să cânte „La, la la, la la la la la bla bla bla...”. Prea multe note. Apropo de refren, mă întreb ce s-a întâmplat în studioul ăla în care au scris băieții piesa asta. Cum adică, au stat câteva săptămâni și s-au strofocat și s-au concentrat la maxim, că doar ăsta și concertele erau jobul lor, dar nu au găsit versuri și pentru refren? Păi, băi, refrenul face toată treaba, el dă sens muzicii. E ca frișca pe savarină. Că dacă nu era partea cu la la la bla bla piesa nu avea niciun haz, era ca oricare piesă noua dar nasoală. Care putea fi mai puțin nasoală dacă nu era și Velea pe-acolo.
     Tot pe aceeași lungime de undă se găsește și creația pseudoartistică a altei cântăcioase care nu rezistă în topuri mai mult decât coșurile adolescenților care o ascultă și care mai mult ca sigur a interpretat mult timp în gama FAlus MAJOR până să ajungă aici. Corina Ciorbă se numește dumneaei și piesa, ați ghicit, e aia cu „a”-uri multe care se cântă din gât: „âa aaa a ta, âa aaa a ta”. Adică nu înțeleg de ce n-are text și refrenul ăsta care  în afară de versul ăla „[...] numa-n caz că vrei s-ooo ... [...]” e singura chestie interesantă la melodie. Restul e o poveste de amor plictisitoare dintre o pițipoancă ahtiată să parvină și un ghiolgău agramat și bazat pe portofel.
     Acuma, nu că-s eu vre-un cunoscător, că ma pricep la muzică la fel de bine cum poate bunicu' să instaleze sisteme de operare, dar eu cred că voi, artiștii de scoateți muzică pe bandă rulantă, nu prea vă dați silința, băi. Știu că piesa tre' să fie cât mai simplă, ca să nu oblige ascultătorul să-și folosească imaginația și să-l facă să creadă că e deosebit, dar dacă vreți succes și vreți să vă zică lumea „muzicieni” puneți osu' la muncă, bă, că nu faceți ringtonuri de telefon!

joi, 22 noiembrie 2012

Cele mai tâmpite emisiuni TV 2

     Azi mi-am cumpărat baterii la telecomandă cu scopul unic de a căuta noi emisiune de interes zero. Am pierdut foarte mult timp, așa că vă rog pe voi, cei 5 cititori ai mei, să apreciați efortul de a îndura cele câte 5 minute în care m-am uitat să-mi dau seama despre ce fac ăia acolo.
     În gura presei: În primul rând titlul emisiunii n-are nicio treabă cu ce face Badea Mircea deoarece presa e în gura lui, nu el în gura presei. Nici n-ar putea fi vreodată în gura presei. E un tip atât de plictisitor și insipid încât cu greu găsești motive să faci mișto de el. Că s-a scobit în nas sau ceva, sau că și-a dedicat viața și cariera ca să-i strice imaginea lu Băsescu. Nici nu știu de ce se mai chinuie degaba. Emisiunea rulează de ceva vreme și prezidentul nu pare să-l doară-n ceva de treaba asta, chit că e pamflet. Eu m-aș fi sesizat, să fiu în locul lui, și mi-aș fi ales să prezint meteo sau alt căcat, cum a făcut Simona Gherghe. Revenind la titlu, mă gândesc că poate Badea vrea să sugereze că ar introduce subtil ceva organ contondent în gura presei dar trecuse cele 5 minute și nu am apucat să-mi dau seama.
     Happy Hour: Aceasta este emisiunea despre orice. Singurul scop evident este audiența. Cât mai multă. În fiecare zi scoate pe canapeaua lui de pensionară din Galați tot ce vor să vadă meltenii fără servici și casnicele care au terminat de pus murături. Concret, Măruță face cu subiectele lui ce fac oamenii de la țară când înmoaie același fel de mămăligă într-o farfurie murdară ca să-i dea câinelui impresia că mănâncă altceva. De exemplu azi vorbea despre regretabila trecere în neființă a actorului Șerban Ionescu. Păi, bă, milogule, lasă omu' să se odihnească în pace! Degeaba faci fața aia de câine lovit cu bocancu-n cur dacă mâine o pui pe Tonciu să facă pe proasta și te prefaci că nu e regizat. Ai luat și tu un interviu în mai și ai așteptat să moară omu' ca să deții exclusivitatea? Marș la TVR!!!
     Știrile Kanal D: Mi-a atras atenția coloana sonoră specifică filmelor de groază. Mă așteptam să văd cum reporterul scoate o drujbă și îi taie capul farmacistei care vindea paracetamol expirat. Atât de înspăimântat relata prezentatorul al cărui nume il știam dar acum îmi scapă. Dar, dezamăgire, nici măcar o coasă sau o unghieră. El a scos un microfon care l-a pus la gura unei babe, probabil vecină de palier care nici măcar nu știe unde e farmacia aia. S-au căcat pe ei degeaba cu muzica aia care prevestea un reporataj spectaculos, o dezvăluire epocală care avea să-mi schimbe percepția despre viață. Ca și cum violatorul te-ar prinde, te-ar dezbrăca și chiar când te aștepți să ți-o bage constați siderat că nu voia decât să vadă ce număr porți la chiloți.
     Atât azi. V-am zis că mi-am luat baterii noi la telecomandă, nu?

miercuri, 21 noiembrie 2012

Nu poți să mai ai încredere în nimeni!

     Știi momentele alea nasoale în care ești profund dezamăgit de cineva? Asta trăiesc eu acum. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că se va ajunge aici. Am zeci de prieteni și cunoștințe la care m-aș fi așteptat să mă dezamăgească dezvăluind o a doua față. I-am acordat toată încrederea și acum, când văd dovezile trădării mârșave la care tocmai am fost supus, nu pot să cred cum de nu mi-am dat seama că tocmai contul meu de mail era cea mai mare curvă cibernetică!!!





luni, 19 noiembrie 2012

Cele mai tâmpite emisiuni TV

     Ca un conștiincios plătitor de abonament TV ce sunt, mă mai uit uneori la televizor cu scopul excluziv de a mă uita la el, nu de a-l ține pur și simplu deschis ca să nu-mi pară casa pustie.
     Națiune, te cunosc: e un fel de concurs prezentat de magnificul și inegalabilul Pepe (inegalabil pentru că, na, cine-ar vrea să fie ca el?), care are mai mult gel în cap decât are silicon în țâțe coprezentatoarea plictisitoare care se preface că e deșteaptă citind niște chestii inutile. E un concurs clasic,  în care sunt invitați tot felul de oameni cunoscuți și unde nimeni nu câștigă nimic. Și e o materializare atât de fidelă a plictiselii încât, în momentele alea în care țin pur și simplu televizorul deschis, ca să fie gălăgie în casă, și începe emisiunea asta, ceva din subconștient mă face sa caut telecomanda.
     Top Chef: Nu e pe TarafTV, e pe Antena 1 și nu e cu bere la pet, manele din stick-ul înfipt în DVD-player și dans din buric cum ar fi previzibil, e cu mâncare. Nu e cheful suprem, e o aberație de concurs făcut cu scopul de a se putea face lejer plasare de produse. L-au cumpărat de la americani ca reacție la emisiunea mai mișto de pe ProTV, unde oamenii se uită pentru că au proști și chestia asta îi face să se simtă superiori. Aici avem niște bucătari fără talent actoricesc care se prefac că știu despre ce vorbesc atunci când probabil recită ceva prestabilit, la comanda unui regizor. Te uiți degeaba pentru că oricum ăia vorbesc limbi străine și, din punctul meu de vedere, nu gătește niciunul ceva comestibil. Eu n-aș mânca așa ceva decât dacă aș fi stat 3 săptămâni la Auschwitz într-o ladă din lemn.
     Roata Norocului: Brenciu a plecat de la un concurs unde câștigi chestii și a ajuns la muzică. Vârciu a făcut învers, păstrând fidel proporțiile: muzică de căcat, emisiune pe măsură. Oamenii se uită pentru că una din cerințe este aceea de a ghici un proverb sau o rimă insipidă, pe care ei, din fotoliile lor confortabile, o nimeresc. Ei se cred automat mai deștepți decât prostul de concurent și, atunci când ăla câștigă un aspirator, ei au impresia că au câștigat și ei ceva și că merită și ei o parte din aspiratorul ăla. Ca steliștii ăia care sunt atât de bucuroși de câte-o victorie, de parcă ar fi meritul lor că Steaua a câștigat și ca și cum ăia ar da banii în două cu ei.
     Focus Monden: Dacă vrei să te plictisești vre-odată sau nu te ia somnu pentru că ai băut mai multe cafele la serviciu atunci când a avut șeful chef de vorbă (le-ai băut, că doar nu erai prost să te 'năpustești la muncă), acesta este programul TV care îți trebuie. Te plictisești pentru că, fiind monden, nu are cum să fie original. Pur și simplu e o enumerare de chestii inutile pe care la fac niște doamne pe care le cunoaște toată lumea. „Vai, ce mai vilă are Madonna, bla bla bla...”, „Uite ce crede Adelina Pestrițu despre avortul spontan bla bla...”, „Ooo, uite cum se scaprina în fund Oana Roman când mănâncă pizza cu ciuperci și bla bla bla”, „Extraordinar, Andreei Raicu i se văd țâțele prin sutien bla bla bla...”. Deci ei practic nu fac nimic decât să citească niște chestii din ziarele de scandal și să ia interviuri de la niște tanti notorii în speranța că există în fața ecranului cineva care dă doi lei pe părerea lor. Nimic nou. Ca și cum ai face poze pe câmp și te-ai crede agricultor.
     Lista-i lungă, sunt sigur. Da' mă opresc deocamdată aici. Mă mai uit și vă mai zic...





marți, 13 noiembrie 2012

De ce nu își găsesc tinerii de muncă

      Mă număr printre cei mulți care au o diplomă în șifonier și nu au idee ce să facă cu ea. Nu toată lumea are probleme de-astea, la fel cum, în ciuda a ce spune prezentatorul, nu toate concurentele la miss au o deviză în viață. La miss totul e regizat, dar la mine nu e. Eu constat că mai multe șanse are Dacia mea papuc să câștige 4 stele la Euro NCAP decât ca eu să îmi găsesc un loc de muncă platit binișor. Și cred că tocmai mi-am dat seama de ce.
     Toți vecinii și rudele mă întreabă unde mă angajez, moment în care am senzația aia de confuzie în care știi că trebuie să te scuzi cumva dar nu-ți vine replica. Atunci îmi aduc aminte cu melancolie de anii studenției în care spuneam confortabil: „Stai, frate, să termin facultatea apoi văd eu ce fac!”. Așa că încep să îmi caut de muncă. Mai întâi pe net, apoi pîn ziare sau apelând la cunoștințe. Mă duc cu CV-uri și aștept să fiu chemat la interviu. Angajatorul e conștient că nu are nevoie de cineva care știe să deschidă o conservă cu lingura sau să navigheze superfluu pe internet, în consecință nu sunt angajat.
     Și ce fac? Că bunică-mea mă tot întreabă când mă mai angajez și eu. Nu mai merg scuzele cu „să mă mai relaxez”, „să mă mai destind dup-atâta stres”, că îmi trebuiesc bani să mănânc și eu o șaorma cu de toate fără să mă întrebe mama de rest. Vorba vine, nu că până acum m-a întrebat, am muncit cu palmele să fac facultatea dar acum zic și eu că e timpul să îmi caut un job adevărat.
     Am avut momente când mă scuzam: „Băi, n-ai, băi, cum să-ți găsești de muncă în țara asta dacă n-ai pile sau bani, niște hoți și ăștia, băi, să mor io. Vor experiență, da' de unde, buei, dacă eu abia am terminat facultatea?” Și eram mulțumit cu răspunsul ăsta pentru că îi satisfăcea bunică-mii curiozitatea, nefiind capabilă să mai contraargumenteze teoria mea.

     Problema era că eu credem că angajatorii sunt vinovați de faptul că abilitățile mele nu sunt cerute pe piața muncii. Că ce cretini sunt ei că nu mă angajează. În realitate aceste abilități nu prea există! Nimeni nu dă doi lei pe ambiția mea și pe plăcerea cu care sunt hotărât să fac ceva. Exact în situația din imaginea alăturată se regăseau cei din biroul din care se citea scrisoare de intenție în care scriam Vai, cât de pregătit sunt să vă pup în cur și să fac ce vreți voi, până la ce oră vreți voi, numa' să mă angajați!”


     Ideea e că atunci când într-adevăr ești bun la ceva, intotdeauna vei fi văzut de cineva care va ști să exploateze acel ceva de la tine pentru că acest lucru îi este util. Și dacă nu îi ești util nimănui, cum flori dă măr în decembire să te angajeze? La ce să te pună? Să înveți? Omul are copii acasă, nu are nevoie de încă un stres.

duminică, 11 noiembrie 2012

Extratereștrii chiar există!!!

     Cum stau la țară, se întâmplă să am timp să continui liber încercările mele de a cunoaște lumea exhaustiv, încercări pe care le-am demarat imediat ce a-nceput să-mi vină mintea la cap și mi-am dat seama ce înseamnă exhaustiv. Am pornit cu lucruri simple. La fel ca oamenii care mănâncă pe rând chestiile tocate simplist în aperitivele care se servesc la nunți. Că amestecate cumva ar crea confuzie și, mâncate separat, lucrurile sunt mai clare, știi ce mănânci și ești perfect conștient de reacția pe care urmează sa o ai. Lucrurile simple sunt mai ușor de înțeles, de aceea prefer să încep cu ele.
     Azi m-am gândit la extratereștri! Gârâie internetul de acest subiect intens controversat care încâ mai atrage curioșii care mănânca separat chestiile din aperitiv. Așadar, am ajuns la o serie de concluzii bazate pe faptul că există lucruri neexplicate care fascinează lumea prin incoerența cognitivă ce le caracterizează:

     În primul rând extraterestrul este arătat ca fiind un tip mai inteligent decât noi, deci noi nu putem să știm ce căcat vrea el de la noi atunci când se plimbă cu farfuria lui lucioasă. El vine de sus, din cer, unde se află universul, o altă chestie pe care oamenii nu o înțeleg. Inexplicabil deci fictiv.
     Extraterestrul îi atacă doar pe americani, care de fapt sunt cei care l-au plămădit în studiourile lor de filmare văzând cum oamenii devin repede fascinați de chestii pe care nu le înțeleg. Fiecare civilizație are eroi și antagoniști. Ei au pe Tom Cruize pregatit să-i facă felul unui extraterestru curios, noi avem Bianca Drăgușanu, Oana Zăvoranu, Andreea Tonciu și celulita. Da' noi nu putem să facem filme cu ele, petru că acestea s-ar numi reality show-uri și s-ar uita la ele numai casnice plictisite și eleve de liceu prea nasoale ca să fie agățate pe Facebook.
     E clar că extraterestrul e o strategie de piață. Odată inoculat în subconștientul colectiv, un lucru inexplicabil va atrage întotdeauna curioși. De exemplu, dacă eu, ipotetic, aș deveni un blogger de un succes sublim aș putea să promovez frenetic ceva greu de explicat și acel ceva ar putea să devină atât de popular încât oricine ar ști de existența lui teoretică. Cum a făcut Coca-Cola cu Moș Crăciun. Să zicem că voi promova Râma Inteligentă și o voi numi, să zicem, Intraterestru. Ca să fie credibil trebuie să asociez Intraterestrul meu cu orice chestie banală din viața omului simplu, consumator de povești inexplicabile: Intraterestrul trăiește sub pământ și se se află printre noi încă de la începutul civilizației. El are pielea fotosensibilă și nu suportă lumina solară dar tehnologia lui superșmecheră îi permite să ia forme cunoscute omului, cum ar fi castraveți, roșii sau salam. El speră ca acesta să le combine inconștient astfel încât să creeze o mutație genetică că îi va facilita și lui viața supraterană. Oamenii deja vor spune: „Băi, ce bine că mănânc separat chestiile din aperitiv, vezi cum putea Intraterestrul să intre în corpul meu și să-mi sechestreze creierul?”. Ziariștii de la CanCan vor scoate niște poze în exclusivitate cu un Intraterestru care s-a metamorfozat într-o șaormă cumpărată de Adriana Bahmuțeanu iar Kanal D va prezenta un breaking news cu o babă care a găsit în timp ce prășea un obuz care s-a dovedid a fi nava unui Intraterestru. Renumiți savanți vor analiza frescele cu Cina cea de Taină și Gioconda lui da Vinci unde vor găsi ascunse primele detalii ale existenței irefutabile a Intratereștrilor. Ei vor cere fonduri de la Ministerul Educției și Cercetării pentru a demara acțiuni de excavare a gradinii unde baba a găsit OSN-ul (Obiect Subteran Neidentificabil). Acest mit va deveni atât de popular încât orice fabrică de supozitoare, sau alt căcat relativ inutil ce poate fi cumpărat, va dori să asocieze imaginea produsului lor cu Intraterestrul meu.
     Bla bla bla...  Restul ține de imaginația fiecăruia.

     Deși nu vă vine să credeți, tocmai am făcut împreună o descoperire epocală care va revoluționa știința: extratereștrii nu numai că trăiesc printre noi, ei trăiesc ÎN noi! Asta pentru că ei sunt EXCLISIV RODUL IMAGINAȚIEI UNOR PRODUCĂTORI DE FILM! De ce e un subiect răsuflat? PENTRU CĂ FILMELE CU EXTRATEREȘTRI AU DEVENIT MAI BANALE DECÂT FILMELE PORNO.

joi, 8 noiembrie 2012

Motivul pentru care viața nu e dreaptă

     Iurie Darie a fost un mare actor, care a jucat roluri memorabile și care acum nu mai este băgat în seamă decât de Măruță, atunci când nu găsește alt rahat de trântit pe post la ora 5. Nu că n-aș aprecia valoarea omului ca actor, el are talent și a fost un mare artist, dar eu zic că i-a cam trecut vremea.
     Nu mai are nimic de arătat lumii decât că s-a îmbolnăvit nasol de o boală gravă, de care suferă și alte câteva mii de persoane. Deci, nimic deosebit doar că el e celebru și ceilalți nefericiți nu sunt. Omul e caz social și face audiență, motivul primordial pentru care apare la televizor, dar mi se pare aiurea să abuzeze de calitatea de actor șmecher ca să se vindece și apoi să ce? Să devină pensionar obișnuit, nu un actor desăvârșit care să bucure în continuare lumea practicând meseria care l-a consacrat? Nu are sens. Sunt mii de copii cu hidrocefalie care au nevoie de ajutor, au nevoie de șansa de a se bucura de viață și de a face la 25 de ani pozele pe care le-a făcut el la 81.
     Nu zic, poate că nu sunt mulți capabili să facă ce face el, și bravo lui, dacă are această șansă e normal să profite de ea. Și eu dacă, ipotetic vorbind, aș deveni un blogger de un succes sublim și fanii mei mi-ar putea dona bani de perfuzii, doar n-aș fi prost să mor în glorie. Dar când Măruță te pune pe ecran pentru că face audiență, nu pentru că ești tu cine ești, e cam aiurea să accepți condiția asta. Acum doi ani se pozau lingându-se reciproc și se căcau din avion că nu le pasă ce crede lumea și acum au ajuns la mila ei. Penibil. E ca și cum Steaua ar fi vrut să bată Realul în 2011 pentru că Bănel Nicoliță e un băiat sărac de la țară.
     Ceilalți oameni răpuși de boala asta nu apar la televizor. De ce? Pentru că nu s-a întâmplat să fie și ei vedete și să vrea să-i vadă la televizor potențialul client al companiilor care plătesc publicitate în funcție de audiență. Motiv pentru care viața nu e dreaptă.



     Acuma poate sunt eu un imbecil sau nu-i vreau binele omului, dar spuneți și voi cine merită o nouă șansă!



           



Surse foto:  http://www.ghidulbacaului.rohttp://vedete-vip.blogspot.ro.












luni, 5 noiembrie 2012

Dilema nopții

     „Nu mai stau pe Facebook” am zis eu plictisit de aglomerația de copii care știu sensul figurat al cifrei 69 și întrebându-mă simultan dacă personajele din Avatar se cacă fosforescent. Chiar niciun scop nu mai are această cârciumă virtuală, nu te mai excită cu nimic și nimic constructiv nu ți se mai întâmplă decât că se măresc inevitabil sanșele ca utilizatorii cu puține idei să nu fie vre-odată utili societății. Discutabil și plictisitor, că de-aia am ieșit de pe Facebook, că m-am plictisit.

     Și am dat drumul la televizor. Nu știu dacă tot timpul se difuzează tâmpenii la televizor sau acestea se nimeresc taman în puținele momente în care mă uit eu. Discutabil dar interesant. Discutabil pentru că, na, mass-media e câinele de pază al societății și teoretic n-ar fi frumos să latre prostii și interesant pentru că ar fi și culmea să se dea prostii la televizor tocmai când mă uit eu. Și am rămas dezamăgit. Nu că aș ști eu ce-i aia jurnalism și cum se face o știre ca lumea dar nu știu dacă e știre chestia următoare:

     Probabil aflată intr-o criză provizorie de violuri proaspete, Tanti Esca incepe glorios: „Iarna începe încet dar sigur!” Să mor eu dacă nu muream prost. A venit toamna și acum, noroc cu ProTeveul că habar nu aveam că mai vine și iarna. Și vine și încet că e abia noiembrie. Știm că lumea se schimbă și e posibil, mai ales că e programat sfârșitul lumii, să nu se mai facă iarnă, dar anul ăsta SIGUR vine iarna, că așa a zis Esca. Și nu e chiar așa o știre din lobodă, cum ar zice Măruță că Nicoleta Luciu a avut chiloți roz când fost la peco să ia biscuiți, e o știre reală și credibilă pentru că are și un trimis special! Acesta, mai bine zis aceasta, a ieșit pe Pache Protopopescu cu un microfon și cu niște temperaturi pe care le-a enumerat și care cică seamănă ce cele de anul trecut. Uimitor, nu? Și nu ni se spune nici unde e locul în care tanti reporte a fost trimisă special pentru ca noi să aflăm că o să vină iarna, nici de unde a obținut informațiile relevatoare. Păi asta e știre?

     Cert e că m-am plictisit și aici și m-am băgat în pat întrebându-mă simultan dacă personajele din Avatar chiar se cacă fosforescent.