Ca un conștiincios plătitor de abonament TV ce sunt, mă mai uit uneori la televizor cu scopul excluziv de a mă uita la el, nu de a-l ține pur și simplu deschis ca să nu-mi pară casa pustie.
Națiune, te cunosc: e un fel de concurs prezentat de magnificul și inegalabilul Pepe (inegalabil pentru că, na, cine-ar vrea să fie ca el?), care are mai mult gel în cap decât are silicon în țâțe coprezentatoarea plictisitoare care se preface că e deșteaptă citind niște chestii inutile. E un concurs clasic, în care sunt invitați tot felul de oameni cunoscuți și unde nimeni nu câștigă nimic. Și e o materializare atât de fidelă a plictiselii încât, în momentele alea în care țin pur și simplu televizorul deschis, ca să fie gălăgie în casă, și începe emisiunea asta, ceva din subconștient mă face sa caut telecomanda.
Top Chef: Nu e pe TarafTV, e pe Antena 1 și nu e cu bere la pet, manele din stick-ul înfipt în DVD-player și dans din buric cum ar fi previzibil, e cu mâncare. Nu e cheful suprem, e o aberație de concurs făcut cu scopul de a se putea face lejer plasare de produse. L-au cumpărat de la americani ca reacție la emisiunea mai mișto de pe ProTV, unde oamenii se uită pentru că au proști și chestia asta îi face să se simtă superiori. Aici avem niște bucătari fără talent actoricesc care se prefac că știu despre ce vorbesc atunci când probabil recită ceva prestabilit, la comanda unui regizor. Te uiți degeaba pentru că oricum ăia vorbesc limbi străine și, din punctul meu de vedere, nu gătește niciunul ceva comestibil. Eu n-aș mânca așa ceva decât dacă aș fi stat 3 săptămâni la Auschwitz într-o ladă din lemn.
Roata Norocului: Brenciu a plecat de la un concurs unde câștigi chestii și a ajuns la muzică. Vârciu a făcut învers, păstrând fidel proporțiile: muzică de căcat, emisiune pe măsură. Oamenii se uită pentru că una din cerințe este aceea de a ghici un proverb sau o rimă insipidă, pe care ei, din fotoliile lor confortabile, o nimeresc. Ei se cred automat mai deștepți decât prostul de concurent și, atunci când ăla câștigă un aspirator, ei au impresia că au câștigat și ei ceva și că merită și ei o parte din aspiratorul ăla. Ca steliștii ăia care sunt atât de bucuroși de câte-o victorie, de parcă ar fi meritul lor că Steaua a câștigat și ca și cum ăia ar da banii în două cu ei.
Focus Monden: Dacă vrei să te plictisești vre-odată sau nu te ia somnu pentru că ai băut mai multe cafele la serviciu atunci când a avut șeful chef de vorbă (le-ai băut, că doar nu erai prost să te 'năpustești la muncă), acesta este programul TV care îți trebuie. Te plictisești pentru că, fiind monden, nu are cum să fie original. Pur și simplu e o enumerare de chestii inutile pe care la fac niște doamne pe care le cunoaște toată lumea. „Vai, ce mai vilă are Madonna, bla bla bla...”, „Uite ce crede Adelina Pestrițu despre avortul spontan bla bla...”, „Ooo, uite cum se scaprina în fund Oana Roman când mănâncă pizza cu ciuperci și bla bla bla”, „Extraordinar, Andreei Raicu i se văd țâțele prin sutien bla bla bla...”. Deci ei practic nu fac nimic decât să citească niște chestii din ziarele de scandal și să ia interviuri de la niște tanti notorii în speranța că există în fața ecranului cineva care dă doi lei pe părerea lor. Nimic nou. Ca și cum ai face poze pe câmp și te-ai crede agricultor.
Lista-i lungă, sunt sigur. Da' mă opresc deocamdată aici. Mă mai uit și vă mai zic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu