joi, 22 noiembrie 2012

Cele mai tâmpite emisiuni TV 2

     Azi mi-am cumpărat baterii la telecomandă cu scopul unic de a căuta noi emisiune de interes zero. Am pierdut foarte mult timp, așa că vă rog pe voi, cei 5 cititori ai mei, să apreciați efortul de a îndura cele câte 5 minute în care m-am uitat să-mi dau seama despre ce fac ăia acolo.
     În gura presei: În primul rând titlul emisiunii n-are nicio treabă cu ce face Badea Mircea deoarece presa e în gura lui, nu el în gura presei. Nici n-ar putea fi vreodată în gura presei. E un tip atât de plictisitor și insipid încât cu greu găsești motive să faci mișto de el. Că s-a scobit în nas sau ceva, sau că și-a dedicat viața și cariera ca să-i strice imaginea lu Băsescu. Nici nu știu de ce se mai chinuie degaba. Emisiunea rulează de ceva vreme și prezidentul nu pare să-l doară-n ceva de treaba asta, chit că e pamflet. Eu m-aș fi sesizat, să fiu în locul lui, și mi-aș fi ales să prezint meteo sau alt căcat, cum a făcut Simona Gherghe. Revenind la titlu, mă gândesc că poate Badea vrea să sugereze că ar introduce subtil ceva organ contondent în gura presei dar trecuse cele 5 minute și nu am apucat să-mi dau seama.
     Happy Hour: Aceasta este emisiunea despre orice. Singurul scop evident este audiența. Cât mai multă. În fiecare zi scoate pe canapeaua lui de pensionară din Galați tot ce vor să vadă meltenii fără servici și casnicele care au terminat de pus murături. Concret, Măruță face cu subiectele lui ce fac oamenii de la țară când înmoaie același fel de mămăligă într-o farfurie murdară ca să-i dea câinelui impresia că mănâncă altceva. De exemplu azi vorbea despre regretabila trecere în neființă a actorului Șerban Ionescu. Păi, bă, milogule, lasă omu' să se odihnească în pace! Degeaba faci fața aia de câine lovit cu bocancu-n cur dacă mâine o pui pe Tonciu să facă pe proasta și te prefaci că nu e regizat. Ai luat și tu un interviu în mai și ai așteptat să moară omu' ca să deții exclusivitatea? Marș la TVR!!!
     Știrile Kanal D: Mi-a atras atenția coloana sonoră specifică filmelor de groază. Mă așteptam să văd cum reporterul scoate o drujbă și îi taie capul farmacistei care vindea paracetamol expirat. Atât de înspăimântat relata prezentatorul al cărui nume il știam dar acum îmi scapă. Dar, dezamăgire, nici măcar o coasă sau o unghieră. El a scos un microfon care l-a pus la gura unei babe, probabil vecină de palier care nici măcar nu știe unde e farmacia aia. S-au căcat pe ei degeaba cu muzica aia care prevestea un reporataj spectaculos, o dezvăluire epocală care avea să-mi schimbe percepția despre viață. Ca și cum violatorul te-ar prinde, te-ar dezbrăca și chiar când te aștepți să ți-o bage constați siderat că nu voia decât să vadă ce număr porți la chiloți.
     Atât azi. V-am zis că mi-am luat baterii noi la telecomandă, nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu