duminică, 30 septembrie 2012

Despre femei

     Printre alte chestii pe care le fac oamenii aceștia sunt frumoși. Dintr-un motiv necunoscut și practic imposibil de determinat, frumusețea este cunoscută ca fiind o calitate. Eu nu consider că faptul că m-am născut cu doua mâini sau că am o structură anatomică ce îmi permite mersul biped este e o calitate. Pur și simplu așa m-am născut. Și frumusețea e la fel, o chestie cu care ne naștem.
      Oamenii au o slăbiciune în legatură cu frumusețea pentru că ei vor să fie frumoși, în special femeile. Și acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă marile companii producătoare de cosmetice nu le-ar fi păcălit de-a lungul timpului arătându-le o poză cu o femeie care s-a nascut frumoasă zicând: „Dacă vrei și tu să fii frumoasă, ca tanti asta din poză, e musai să cumperi chestiile astea de la noi”. Pe aceeași lungime de undă se află barbații dar la ei isteria se reflectă aspră mărimii. Cum se uită femeile la reclame la AVON, văd o tipă frumoasă și își doresc să arate ca ea, așa se uită barbații la filme porno și visează să se trezească într-o zi cărând la purtător un falnic exemplar idem celui cu care se lucrează în film.
     Cel puțin din punctul meu de vedere frumusețea nu există. Adică, ajungi să depășești anumite praguri intelectuale care îți permit să nu judeci oamenii în funcție de felul în care arată. Nu că le-aș fi atins eu. Ne naștem diferiți pentru a reuși să ne deosebim între noi nu pentru a ne compara unul cu altul. Și, dacă stai să te gandești, nu puteam să fim toți frumoși, Mama Natură ar fi rămas fără combinații la un moment dat deci ar fi fost clar nevoită să facă și oameni urâți până la urmă.

    Ce nu înțeleg eu e de ce femeilor le place când le spui că sunt frumoase? Tu nu ai facut nimic să fii frumoasă, așa te-ai născut, cu excepția câtorva culori aplicate pe ici pe colo. Nu e ca și cum ar fi trebuit să faci o facultate și, după multă muncă asiduă și studiu aprofundat, ai devenit frumoasă, iar la auzul complimentului în cauză sa-ți tresalte inima de bucurie, mândră pentru că rodul muncii tale e vizibil și te poți bucura din plin de el. Și altceva ce nu înțeleg, de ce toate femeile îți mulțumesc atunci când le spui că sunt frumoase? Înțeleg dacă aș ajuta o femeie să parcheze mașina, sau să schimbe roata de rezervă, dar ce poate fi în sufletul unei femei atunci când un tip îi spune că e frumoasă? Că pe femeie n-o mai interesează ce vrea ăla de la ea...

miercuri, 19 septembrie 2012

O lume plină de penibili

     Printre alte chestii pe care le desfășoară omul în decursul vieții sale, acesta poate fi penibil. O insușire ce tinde abrupt spre paradoxal în condițiile în care acela ajuns să fie caraterizat de ea nu are posibilitatea să constate intrarea în penibil. Nu pot să mă gândesc la ceva mai nasol decât să fii penibil și toată lumea să vadă, numai tu să nu vezi. Și eu sunt penibil deși nu asta îmi doresc. Sunt multe chestii care mi se întâmplă și nu mi le doresc, și sunt sigur că printre aceste chestii se gasește și penibilul. Și vă spun imediat de ce. Penibilul are pricipala caracteristică aceea că el poate fi perceput diferit de oameni. Mie mi se pare penibil cum Andreea Marin face reclamă la leuștean uscat, Andreea Marin ar putea considera penibilă postarea asta, poate pentru că zic eu aici ceva neinteresant, deci penibil din punctul dumneaei de vedere, sau poate pentru că am repetat cuvantul „penibil” de 10 ori până acum. Sau poate cuiva i s-ar parea extraordinar faptul ca Helmut Dukadam a făcut o treabă extraordinară în fotbalul românesc atunci când a facut istorie la Sevilla, dar altul ar putea spune: „Ce penibil... a apărat și el 2-3 goluri acum x-șpe mii de ani și îl pupă toți în fund pentru că, vezi Doamne, ce-a mai făcut el. A mai apărat ceva de-atunci?” (Să fie clar: n-am nimic cu omul, am auzit o astfel de replică din partea cuiva care părea mai deștept decât mine. Mi s-a părut penibil). Poate cineva crede că Radu Banciu vorbește aiurea și jignește oameni ca să facă audiență, mie mi se pare un tip deștep care are niște puncte de vedere interesante. Poate din cauza asta altcineva mă poate considera penibil.
     Ideea e că noi, oamenii, facem maxim ceea ce ne ingăduie capacitatea intelectuală pe care o avem la un moment dat, respectiv momentul în care facem chestia în cauză. Așa că în mod clar poți fi considerat penibil de cel cu o capacitate intelectuală mai mare decât a ta, atunci când nu te ridici la nivelul acestuia. Toți, dar absolut toți, suntem sau putem fi penibili. Important e SĂ OBSERVI CĂ EȘTI PENIBIL!

De-aici socotesc eu următoarea chestie: Prieten adevărat e ăla care te trage de mânecă atunci când vede că ești penibil!

duminică, 16 septembrie 2012

Blogosfera Vrancea

     De ceva vreme am avut privilegiul să fiu acceptat într-o comunitate extraordinară, care este formată din oameni extraordinari, cu idei extraordinare. Personal sunt un tip de la țară, cu laptop dar cu puține cunoștințe în domeniul IT care scrie chestii pe o pagină, adică aici, dar am învățat multe de la acești oameni deși nu prea am reușit să mă implic în activitățile desfășurate de acest colectiv, din diverse motive. Nu mă consider un blogger în adevăratul sens al cuvântului.
     Dar Blogosfera Vrânceană nu e doar un grup de oameni care stau de vorba. E un colectiv unit, cu idei, cu proiecte, cu rezultate, care conlucrează și se bucură de avantajele internetului pentru a-și promova proiectele și pentru a aduna într-o singură casă cât mai mulți bloggeri vrânceni. Această casă există și se numește Blogosfera Vrancea. Și e o casă primitoare și calduroasă unde dacă ai o idee bună cineva o va vedea și va face ceva din ea, și unde daca nu ai o idee buna sau ai o idee care este chiar penibilă, cineva îți va da un sfat.
     Sper ca pe viitor, pe măsură ce o să aprofundez mai multe cunoștințe în domeniul ăsta, să pot să pot să mă implic și eu în activitățile Blogosferei Vrâncene și să pot să vă spun: Poftiți în casa noastră!

Cum va fi peste 10 ani

     Ca un tânăr optimist ce sunt, am ajuns inevitabil și aproape involuntar să mă gândesc: oare cum voi fi eu, și ce voi face eu peste 10 ani?

     Acum, eu sunt deopotrivă un tip realist și nu m-am mulțumit doar să-mi imaginez cum aș vrea eu să ajung peste 10 ani ci m-am gândit la cum am fost eu acum câțiva ani și cât de repede am progresat, ca să-mi dau seama la ce nivel voi ajunge peste câțiva ani. Nu prea mi-a ieșit. Asemenea unui cetâțean rrom intervievat pe patul de spital, care țipă în gura mare că toporul înfipt în capul lui a avut la capătul celalalt un dușman invidios ce l-a atacat în timp ce el săracu se întorcea de la o munca cinstită, eu am vrut la rândul meu să cred că nu e vina mea că până la vârsta asta nu am reușit să fac mai multe. Dar m-am trezit repede. Îmi furam singur căciula și tot mie mi-o vindeam.
   Gândindu-mă, așa realist cum eram eu, și căutând calea către o viață frumoasă și lipsită de griji, am ajuns la concluzia că ceea ce vreau eu de fapt este să fiu mulțumit cu ceea ce fac și să fiu fericit alături de jumătatea mea. Atât! Nu pare mare chestie dar când ești ambițios, așa cum cred eu că sunt, e foarte greu să fii mulțumit cu ceea ce faci. În fiecare zi descoperi un lucru nou care te face sa vezi că ai putea să faci mai mult decât știai că poți să faci. Când mă uit la ziua de ieri și am capacitatea să văd cât de prost eram, eu cred că evoluez.
     Și asta vreau peste 10 ani, să mă simt un om împlinit, să fac ce-mi place și în tot acest timp să fiu în stare să o fac fericită pe fata de lângă mine.

Moș Crăciun, dacă îmi citești blogul, asta îmi doresc, să știi!

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Idei și iar idei

     Din seria „Ia să vedem ce s-ar întâmpla dacă...” Ministerul Educației a mai găsit o idee care te face să te întrebi: „De ce, Doamne, m-am născut în țara asta?”...


Să vă fie rușine!!!

     Mă trezesc azi dimineață, cam pe la 6 și ceva. Așa mă trezesc de obicei, indiferent la ce oră mă culc, și pornesc somnoros televizorul. Nu caut nimic anume, dar schimb canalele în căutare de ceva care să nu mă facă să adorm la loc, pentru că, dacă adorm ma doare ușor capul când mă trezesc apoi.
      Și vad o știre despre Floarea Leonida. O fostă gimnastă care, după ce și-a încheiat cariera sportivă, strălucită de altfel, a ajuns să presteze cea mai veche meserie din lume într-un bordel din occident. Nu m-a impresionat această poveste. Fiecare face ce vrea cu viața lui. Fata a aluat o decizie în niște circumstanțe pe care noi nu le cunoaștem, deci nu avem dreptul să o judecăm pentru asta.
     Ce mi s-a părut deplasat a fost faptul că o reporteriță ambițioasă s-a dus la ușa tatălui fetei să-i dea minunata veste. Cât de cretin poți să fii să faci așa ceva? Să te duci la ușa omului cu o poză și să zici: „Ete, nene, știai că fata matale face alea alea pe la nemți?” ? Nu s-au gândit că poate omul știa dar nu a avut ce să-i faca fetei? Nu au știut că omul ăla are vecini pe care nu îi va mai putea privi în ochi de rușine? Omul ăla nu are suflet?
     Mă uitam în ochii lui și vedeam un tată dezamagit, care probabil se împăcase cu ideea că fata lui nu a avut noroc în viață. Un gând liniștitor pe care acești, să zicem, jurnaliști l-au spulberat când au mediatizat intens povestea fetei. Ei nu au vrut să prezinte o poveste de viață.  Ei au vrut să zică: „Uite, bă, ce țară de căcat! Foștii noștri campioni nu au ce să manance aici și se duc să se prostitueze la nemți! Aaa, și, uite, nici ceilalți campioni nu mai primesc nimic moca de la stat!”.
     Au rănit grav sentimentele unui tată și asta este o dovada clară de neprofesionalism! Se agață ca nebunii de tot ce miroase a audiență... Sper că atunci cănd vor număra banii primiți pe reportaj, să se gândeasca la omul ăla și la faptul că vor avea la rândul lor copii!

     Să vă fie rușine!!!

joi, 6 septembrie 2012

Omul şi moda

     Omul ca și ființă biologică s-a descurcat de minune la a face tot ce îi stă în putere pentru a-și complica viața. Un bun exemplu în acest sens este moda. La început scopul hainelor era să ofere protecție hoitului împotriva temperaturilor scăzute sau a chestiilor predispuse a zgâria anumite organe externe delicate în timp ce posesorul acestora își desfășura liniștit, sau nu, activitatea de hrănire. Cu timpul femeile au constatat că proeminențele lor pectorale sunt diferite de ale bărbaților dar și că aceștia tind să devină labili psihic la vederea acestora. De aceea ele au catadicsit să le acopere, reușind astfel să exploateze eficient o slăbiciune a bărbatului. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de-atunci. Astăzi hainele îndeplinesc același scop, cu excepția unora, care cred că decorațiile exterioare îi fac să pară mai importanți.

     Ce face moda? Când auzi „modă” te gândești la niște oameni cu imaginație care fac bani vânzând țoale. Însă moda este ceva mult mai complex. „Modă” înseamnă niște oameni care vor să te convingă că hainele pe care le porți te fac să pari un copac uscat şi, ca să fii din nou verde, trebuie musai să îți cumperi noile creații care corespund „curentului actual în materie de modă”. Ei vor să crezi că societatea te va respinge irevocabil și singura șansă de a fi un om normal este să fii „la modă”. Omul modern are instinctul ăla „da' ce bă, io-s mai prost?”, de aceea se conformează rapid și acceptă schimbarea, de unde, evident, moda are succes.

     Însă moda  e o industrie, Și ca oricare altă industrie aceasta se bazează pe o investiție cât mai mică și un profit cât mai mare. În realitate nu-i pasă nimănui cît de prost te simți în hainele tale ci cum ar putea să te convingă să dai banii pe alte cârpe cusute frumos deși tu ai deja un dulap plin de alte țoale care încă nu s-au rupt deci își pot îndeplini în continuare scopul primordial despre care am vorbit.