duminică, 30 decembrie 2012

Vreau să fiu primar - câinii vagabonzi

     Dragi compatrioți, minorități și alte entități pe care vă ține să vă desfășurați activitatea pe teritoriul frumoasei Românii, eu vreau să fiu primar. Că salariul e bunicel și nu tre' să faci mai nimic. Eu n-am văzut primar să se plângă de dureri de spate sau că s-a făcut cartoful 3 lei. Dar, ca să vedeți că nu-s egoist, ci un cetățean conștiincios ce vrea binele comunității, eu am pus deja osu' la treabă și am căutat soluții pentru ca societatea noastră să funcționeze corect. Și nu e campanie electorală deci vă rog să apreciați.

     Câinii vagabonzi. Eu am avut în copilărie mai multe conflicte cu cel mai bun prieten al omului deci să nu ziceți că nu cunosc subiectul în profunzime că vă păcăliți.

     Indiscutabil problema câinilor vagabonzi a făcut și va face mulți ani de-acum încolo obiectul multor ședințe ale consiliilor locale din toate localitățile patriei pentru că haitele de maidanezi semi-sălbatici sunt o problemă mare, atât de imagine cât și de siguranță. Și ce-am făcut eu când am căutat soluția? Păi am analizat fenomenul pe principiul cauză-efect. Efectul este mai mult decât vizibil dacă nu ești fan Pariu cu viața sau dacă n-ai serviciu-n centru.

     Cauzele sunt:
- Țăranii care îi aduc în orașe din curțile lor suprapopulate de vietăți care cer de mâncare. A slăbit, a fătat, l-a mușcat alt câine și e șchiop și fără o ureche, nu mai latră sau latră prea tare, mănâncă găini, se cacă unde-i vine? Nicio problemă, îl bagi în sac și-l arunci dis-de-dimineață pe câmp când te mai duci tu cu treabă pe la oraș. De-acolo se descurcă el, că e câine, dă-l dracu'.
- Babele care nu au bani de pastile și cartofi când le găsesc televiziunile stând la cozi dar își permit să le dea de mâncare 2-3 pâini în fiecare zi. „Păi da, măi mamă, le dau, că e și ele suflete și ar trăi și ele”. Dacă aș fi câine și mi-ar da o babă să mănânc aș fi și eu de acord cu instinctul meu de reproducere. Îi înțeleg de ce-s așa mulți odată ce trăiesc într-un mediu ce le permite perpetuarea speciei.
- Lipsa de interes a autorităților față de câinii comunitari (ce mișto suna, „câini comunitari”, ca și cum existența lor ar fi cauzată de comunitate și tot aceasta e responsabilă de ei) este o altă cauză iată de ce:

Un câine care e cât se poate de comunitar merge pe stradă. El are instinctul de a-și marca teritoriul pișându-se pe garduri. O babă trece pe stradă și nu are inspirația să miroase gardul deci nu știe că tocmai a trecut „granița” pe un teren ostil, motiv pentru pentru care câinele ajunge la concluzia că se impune aplicarea corecției de rigoare. El nu știe de ce dar devine o problemă a comunității. Ca albina. Ea înțeapă că așa știe ea, că tre' să înțepe, dar moare ca proasta că nu știa până atunci că urmează s-o mierlească după penetrare. Crud destin. În biroul primarului:

 „Ce facem șefu'? Păi îl prindem. Și ce facem cu el? Păi îl eutanasiem. Cum, șefu', vreți să ne sară ONG-urile în cap și babele care îi dau de mâncare și Brigitte Bardot? Păi hai să-l sterilizăm. Și până moare nu mai mușcă altă babă? Păi îl ducem în adăpost. Păi nu mai avem loc că l-am umplut anul trecut când au fost Zilele Orașului. Și cât ne costă să facem unu mai mare? Păi, cu tot cu exproprieri, cu studiul de fezabilitate și toată documentația, plus contractul cu firma de construcții, plus bla bla bla, ar trebui cam 2 milioane de eu... Cââât? O să vină presa să ne întrebe și cât am dat pe kilul de cuie! Prea complicat. Prinde-l în ziua mare, să te vadă cât mai multă lume, și du-l pe câmp undeva în Brăila să fie câinele lor comunitar și să se descurce ei.”

Pentru că un câine care stă și mănâncă într-un adăpost mișto nu aduce niciun profit. De-aia.
   
     Soluția. Să nu credeți că eu sunt un blogger care are doar păreri și care se crede important când constată cât de nașpa e ceva. Eu în primul rând nu sunt blogger, sunt viitor primar, drept urmare am și soluții.
- Era o lege 9/2008 care spunea că dacă ești țăran și te debarasezi abuziv de animale în spații publice să primești ceva pedepse cu pușcărie și o amendă destul de consistentă. Însă nu se aplică pentru că, am mai zis, chestiile care nu aduc profit relevant sau contracte grase nu dau randament.
- Nu putem să omorâm babele „că e și ele suflete și ar trăi și ele”. Necazul e că nu poți nici să le interzici să mai arunce pe stradă pâine înmuiată-n ciorbă, din moment ce e pâinea lor, ciorba lor, cumpărată tot cu banii lor. Dar o ușoară modificare a legii 9/2008 ar putea să le oblige să dea pensia în două cu statul dacă le mai taie sentimentele de milă.

     Eu o să fac așa: O să creez o unitate specială de intervenții (încă nu m-am gândit ce nume să-i pun) care se va îngriji ca legea 9/2008 să se aplice cu strictețe și se vor ocupa cu sterilizarea tuturor câinilor, identificarea și izolarea animalelor bolnave și eutanasierea celor cu boli gen rabie, scabie, exces de purici, bla bla bla, care nu mai pot fi recuperate. Ca să meargă treaba muncitorii vor fi aleși pe criterii stricte și vor primi între 20 și 35 de milioane salariu. Că dacă-i zici că i-l faci 6 milioane dacă nu e eficient, trebuie sa se țină de treabă. Și uite-așa, în timp vom reuși să reducem numărul de javre pe care, dacă nu le sterilizăm, și-așa le dăm de mâncare până mor din proprie inițiativă numai că, în cazul în care băieții își fac treaba, ei nu se vor mai înmulți.
     Câinii care mușcă oameni vor fi eutanasiați pe loc, în ideea că dacă ai mușcat mânat de instinctul de conservare actul desăvârșit se numește mușcare din culpă.












duminică, 23 decembrie 2012

Idei de sfârșit de an

     Timpul este o chestie imaginară pe care oamenii o măsoară având ca scop: să-și dea seama când să plece de la muncă, să știe când o să fie ziua lor ca să primească mesaje pe feisbuc, efectuarea de calcule specializate în inginerie și tehnică, să poată determina sfârșitul anului și alte chestii care există și care nu mi-au venit mie acum. Sfârșitul anului și ora de plecare de la muncă sunt cele mai importante pentru că toată lumea, dar absolut toată lumea, le așteaptă.

     Plecarea de la muncă e la fel pe tot globul. Sunt puține zilele în care un pământean muncitor care nu e sclav sau retardat mintal zice: „Băga-mi-aș, e aproape 5 și n-am terminat căcatul ăsta de făcut!”. Oana Zăvoranu știe cum e, pentru că ea nu s-ar speria niciodată că se termină programul de muncă pentru că asta nu înseamnă decât că a doua zi va mai avea o pâine de mâncat. Îi convine că ea, acolo la televizor, probabil e plătită la oră, cum sunt remunerate de obicei doamnele care își exploatează imaginea ca sclave sau retardate mintal.

     Revenim însă la sfârșitul anului. Oamenii au consimțit că niște spirite rău intenționate care vor... nu se știe ce vor, ideea e că sunt rele, își cam fac de cap pe ici pe colo motiv pentru care e musai să fie alungate. Și cum fac asta? Cu măști ce înfățișează ființe odioase, cu chestii casnice sparte sau aruncate pe fereastră, cu păpuși pârlite în spații publice, cu dansuri specifice și multe alte ciudățenii considerate tradiții. Maiașii sunt mai șmecheri, la ei anul e mai lung decât al nostru așa că ei alungă spiritele rele cu apocalipse, lucru ce mi se pare ingenios, că și spiritele astea sunt și ele cineva și sunt destul de inteligente cât să se prindă că apocalipsa e ceva nasol de care te sperii. Eu, dacă aș fi un spirit diabolic în stare să stăpânească o nouă stare de agregare bănuiesc că aș fi suficient de potent intelectual cât să nu mă sperii de un tip cu un ciorap pe cap care zdrăngăne alert o talangă de 2 kile.

     Acum evoluția tehnologiei a făcut ca spiritele astea invidioase că o duci tu bine să fie alungate cu artificii zgomotoase și frumos colorate. Și se simte magia în aer, simți cum spiritele se cacă pe ele de frică atunci când plesnesc alea în beznă și te bucuri enorm că le-ai stricat karma. Dai refresh și începi un nou an în care speri că spiritele rele vor sta ascunse 12 luni undeva unde n-ai tu treabă.

     Mă gândesc acum că dacă n-aș fi luat BAC-ul m-ar fi tentat tare meseria de spirit rău, că nu ai de muncă decât 2-3 zile în ajunul anului nou și nici nu tre' să citești scrisori și să te urci pe case ca să faci fapte bune pentru copii pe care nu-i doare-n cur de tine decât 2-3 săptămâni pe an.

luni, 17 decembrie 2012

Drag Moș Crăciun,

     Am tot stat și m-am gândit că ar trebui să-ți scriu, Moșule. Eu când eram mic nu ți-am trimis nicio scrisoare că nu știam să scriu. Logic. Când am învățat să scriu era vacanță și cine plapuma mea mai avea chef de scris. Echitabil. Mai târziu mi-am regăsit simțul rațiunii și mi-am dat seama că scrisorile mele nu ajungeau la tine, mai mult pentru că le-am găsit câțiva ani la rând în coșul de rufe. Dezamăgitor. Mama nu prea știa să mintă. Am crezut-o atunci deși eram sigur că tu n-ai fi sortat niciodată rufele noastre ca să-ți cadă scrisoarea din sac. Cum dracu' tocmai rufele noastre, cum dracu' tocmai scrisoarea mea?
     Nu știu de ce-ți tot scrie lumea. Că umblă vorba că tu umbli pe la geamuri și ne spionezi pe ăia de nu suntem cuminți. Violatorule de intimitate ce ești, după ce că nu-mi aduci ce vreau mai ești și curios dacă amestec șosetele curate cu alea murdare și dacă mă doare-n cur când zice mama să închid ușa că se face curent. Și dacă tot ne vezi ce facem și auzi și ce ne dorim, scrisori pentru ce mai vrei? Eu cred că mai faci și mișto, Moșule. Ca faza aia, că Dumnezeu ne-a făcut să cădem în ispită ca să ne măsoare aversiunea instinctivă față de păcat. Păi, mușchiu' meu, cum a făcut erecția matinală nu putea să-mi programeze creierul să nu vrea friptură când nu e cruce cu negru în calendar? E aiurea, ca statusul cu „nu sunt” de pe mess.
     Și știi ce mi-e ciudă, Moșule, că alți copii au fost mai obraznici ca mine și au primit ce și-au dorit. Eu am avut obraz și nu mi-am băgat dosarul pentru ajutorul de șomaj după ce am plecat de la ultimul loc de muncă. Am zis să nu fiu un parazit social că de-ăștia sunt destui dar tu tot nu mă vezi, Moșule, tot alții sunt mai buni decât mine. Ăia cu bani mai ales. Tu nu vezi pîn termopane, sau ce? Că nu înțeleg cum funda mea faci. Că dacă aduci cadouri în funcție de declarațiile de avere ale părinților, se cam dărâmă toate miturile legate de bunătatea ta colosală sensibilă la aversiunea copiilor față de disciplină și obediență parentală.

     Știi ce vreau să-mi aduci? Și sper să-mi aduci, mai ales că am scris și-n titlu „Drag” să pară mai masculin. Că dacă ziceam „Dragă”, cum fac ceilalți copii care au părinții lor bani, să nu zici că bat apropo la ceva legat de faptul că te îmbraci în roșu. Vreau să-mi aduci niște magie de-aia de-a ta, Moșule. Că tu ești bun și faci cadouri, stai la Polul Nord, ai lista neagră cu copii obraznici, ai sanie, sac, reni, dar când e vorba de ceva inexplicabil o bagi pe-aia cu magia. „E magică, frate, de-aia zboară!”. Așa vreau și eu, Moșule, să fac ceva să fie magic.
     Și știi ce-aș face cu ea? Aș face să crească urzici magice pe horn, băi, Moșule!

vineri, 14 decembrie 2012

Cum mă bip eu pe taxa lor

     De undeva de sus, din inima Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din grija profundă pentru bunăstarea cetățeanului, din iubirea pentru popor ce-i penetrează adânc pe oamenii cu putere de decizie, din...oricum noi, șoferii, n-avem de unde să știm decât dacă dăm sărci pe Google, se preconizează făurirea unei noi taxe!
     Ieeheee, ce bineeeeee! am zis eu. Abia așteptam o nouă taxă care să mă ajute să nu mai merg pe stradă ca prostu'. Că mă duc să plătesc taxa domn'le, sunt și eu cineva, am treabă în oraș, nu stau pe feisbuc ca elevele alea care vorbesc singure, cu pseudocitate gen „Vai, ke curva sunt multe ji c bn imi pare k io sunt mai putzin curva k iele” sau „Muriti fa de invidie ca-s eu mai smechera ca voi, aha vam ziso”.
     În fine, m-am bucurat tare când am văzut titlul la televizor. Dar visul meu de a părea om important în societate s-a spulberat când Esca a zis că este vorba despre o taxă de mers pe autostradă, care autostradă este eminamente neglijabilă întrucât nu are o utilitate sesizabilă decât atunci când e vorba de mers în concediu. Ca un caiet de teme. Îl ai acolo da' nu prea îl umpli de scris decât atunci când se încheie mediile, ești elev model da' prost și profa n-are alt motiv mai bun să te treacă decât punând o notă pe caiet.
     Inițiativa e binevenită dacă ești politician și nu știi de unde să scoți banii de salarii, șomaje, pensii și ajutoare sociale. Șoferii însă trebuiesc preveniți să-și ia mâncare mai multă la ei că planul e să pună barieră la intrarea pe autostradă. Motivul pentru care zâmbetul meu de om aproape important s-a transformat în grimasa pe care o faci când n-ai destui bani ca să plătești la casă. Și cum pe noi, românii, ne taie cheful de mers la plajă cam în același weekend, e limpede unde vreau s-ajung. 
     Pe mine, care n-am timp să merg la mare că tot timpul am treabă în oraș plătind taxe, nu mă va afecta noua decizie decât în oarecare măsură pentru că eu intenționez să fentez statul atunci când intru pe centură să mă duc la carrefour. Îmi las mașina la petrom și iau taxiul! Nu e mare diferență, că e 10 lei dus/întors, plus economia pe care o fac la benzină până găsesc loc de parcare, 5 lei, plus apelul la taxi, plus plimbatul sacoșelor din taxiu în papuc, tralala... eahh tot pe-acolo da', frate, nu le plătesc lor 15 lei pe-o suta de kilometri de autostradă pe care eu, până la carrefour, abia am spațiu de demaraj pentru trapta a IV-a.

     E chiar o idee bună dacă nu vreau să-mi cumpăr frigider.

miercuri, 12 decembrie 2012

Se poate supraviețui după apocalipsă! Iată cum

     Dragi internauți plictisiți, adolescenți fără ocupație sau care nu vă pricepeți să faceți ceva cu timpul vostru, neveste casnice și țărani care nu știați că există și altfel de internet, nu doar ăla pe mobil, am două vești pentru voi.
     Vestea proastă: După cum știți, planeta Pământ mai are câteva zile și se va transforma în ceva care seamănă cu o portocală coaptă bine pe care o uiți 2 săptămâni într-un dulap în care oricum umbli numai atunci când pute ceva în bucătărie. Cu toții am fost martorii multor dovezi irefutabile ale dezastrului cataclismic ce va bucura numai datornicii la bănci și copii plictisiți de școală. Ninsori abundente, cutremure, alegera a 588 de parlamentari la alegerile din decembrie 2012, sinuciderea contrafacută a Oanei Zăvoranu ca să aibă Măruță motiv s-o cheme pe canapeaua lui, multe altele, etc. Ce știm este că incidentul e inevitabil și cu cât acceptați mai repede cataclismul cu atât mai bine.
     Vestea bună: Însă nu trebuie să disperați. O portocală uitată într-un dulap nu explodează doar se împute și ăși schimbă forma. Voi, românii, sunteți obișnuiți cu atmosfera asta pentru că cei mai mulți dintre voi sunt foarte puturoși deci s-ar putea ca în cazul ăsta selecția naturală să lucreze în avantajul vostru. Lumea se va schimba și aveți șansa sa trăiți în continuare o viață normală.
     Ca să vin în ajutorul vostru mi-am pus serios la treaba solidele cunoștințe de inginer licențiat ca să inventez revoliționarul BRICEAG 10 în 1!!! Mai jos vedeți modelul BG35508HD, cu ecran tactil de 2,5 inch, baterie solară auto-reîncărcabilă, impermeabil, memorie internă 8Gb și cameră foto de 8 MP. Deocamdată este  disponibil numai la comandă, la prețul de 666 ron + TVA. Stoc limitat!!!





Chestii mișto pe care poți să le faci iarna

    Știu că nu toți ne-am ales să ne câștigăm pâinea într-un birou călduros. Nu zic că e mai bine așa și nici nu vreau să arăt că munca la birou e mai ușoară prin faptul că o compar cu ceva mai greu de făcut. Doar că există meserii care se practică în are liber cum ar fi polițist, paznic, gunoier, vânzător în piață agroalimentară și obor, reporter, gropar, casnică la țară, etc, care presupun expunerea hoitului la temperaturi specifice sezonului de iarna.
     E redundant să mai precizez că toți cei anterior menționați și-ar dori cu ardoare să lucreze la birou așa că trec repede la lista cu chestii mișto pe care poți să le faci iarna:

     1. Sex. Când ești agent de circulație și aștepți să treacă un tir căruia să-i zici pîn ce sat cu 3 case e preferabil să rămână împotmolit, primul lucru pe care i-l spui colegului tău de muncă, în timp ce sufli în pumni, este: „Băă, pe vreme de-asta e bine să stai acasă și să dai la buci, nu să stai aicea-n frig!”. Evident, răspunsul primit va fi „Așa e, bă.”. Și are dreptate.
     Dintre toate chestiile la care poți să te gândești, sexul e cel mai mișto lucru de făcut iarna. Apropo, nu înțeleg de ce oamenii se feresc să vorbească despre sex, un lucru care aduce fericire în viețile oamenilor. El provoacă cele mai intense emoții și reprezintă chintesența socializării între doi oameni de sex opus (și nu numai). Nu e ca violul. Când vorbești despre sex sau exprimi ceva cu astfel de conotație deja te gândești la un lucru asupra căruia amândoi partenerii au consimțit.
     Nici înjurăturile cu trimitere la porniri sexuale nu au sens. Că sexul se traduce prin act desfășurat cu acordul ambelor părți și nu dă bine să te superi când cineva te apelează „Fuck you!” că asta înseamnă că ești de acord cu el. Doar n-a zis „Rape you!”.
     Da' ăștia îl interzic de la televizor că, vezi tu, dragă, n-ar fi educativ și bla bla bla. De parcă noi, oamenii, ne-am coțcăi ca lăcustele alea schiloade, Călugărițele, și unul din parteneri ar sfârși cu capul mâncat. Asta da, ar fi oribil de privit dar oricum copii află cine este Barza cu mult înainte de a afla cine este Moș Crăciun.
     Și peste tot sexul e ostracizat. Dacă îi arăți un film porno unei babe în autobuz îți primești inevitabil o geantă în cap fără să-ți spună de ce. Să-i fi arătat un film cu un viol înțelegeam, e vorba de violența și de obligarea unui om să facă ceva împotriva voinței personale, da' așa se lamentează aiurea. De parcă hedonistele de babe nu s-au babardit și ele de n-am eu ore pierdute pe feisbuc cât au stat ele ancorate.
     Dar când vorbim de un lucru absolut normal nu văd de ce ezitarea asta. O fi din cauză că tre' să te dezbraci, unde văd iar o problemă. Că dacă ajungi în situația în care ești pe cale să consumi una bucată porție act sexual deja ești undeva la adăpost deci este exclus să-ți fie frig și să nu mai poată ștrumful să se mai ridice la nivelul așteptărilor.

    2. Clătite.

Va urma...

luni, 10 decembrie 2012

Chestii tâmpite de pe feisbuc

     Nu știu, probabil 90% din prieteni mei de pe feisbuc sunt mucoși îndrăgostiți fără ocupație pentru că peretele meu e plin de astfel de aberații. Azi am avut timp să-mi pun mintea cu o chestie superficială care sunt sigur că n-are nicio logică pentru ăia care postează de-astea.


duminică, 9 decembrie 2012

Votul la unii români

     Dragi cei 5 cititori ai mei, vă vorbeam zilele trecute despre majoritate și minoritate. Și cum aceste două chestii mișto se diferențiază foarte bine între ele analizându-le în raport cu anumite aspecte cotidiene. Ei bine, votul este cu siguranță unul dintre acele aspecte chiar dacă nu e cotidian. Și, tre' să recunosc, în cazul de față îmi place că la noi în țară arată destul de bine procentul de superioritate al majorității având în vedere seriozitatea clasei politice. O prezență la vot de, să zicem 25%, se traduce prin faptul că există aproximativ 13.650.000 de români la care rațiunea bate detașat simțul civic.

     De ce avem ~25% de români care votează. Analizăm un caz random.

     Uite, să zicem că ești un cetățean domniciliat în mediul rural, de vârstă medie și cu drept de vot. Că dacă n-ai drept de vot nu te mai interesează, te doare-n stres. Ca elevii care nu-s în situație de corigență: ai două note bune, nu te mai interesează prin ce trece ăla care trebuie să se gândească ce să-i spună profului să-l treacă și pe el clasa. Și să zicem că de obicei te duci ca tot omul, gură cască pîn centru, ca să vezi cine-a mai murit, cine pe cine a mai violat și ce alte mondenități de interes local s-au petrecut în sat. Și te simți așa, nesigur, frustrat. Că dacă nu s-a întâmplat nimic în sat și te duci degeaba? Speri să nu te întâlnești cu cineva care să te întrebe unde ai fost și tu să n-ai ce să-i zici. Te simți aiurea, nu?

     Ei bine când vine vorba de votare lucrurile se schimbă radical. Votarea este unul din cele mai așteptate evenimente din viața omului de la țară, care nu-și dorește mai mult decât să se reproducă și să aibă o casă, o șură și un puț de apă numai ale lui. La fel de important ca atunci când îți fată vaca și ești emoționat că nu știi ce iese. Dar cazul ăsta e mai banal pentru că se întâmplă în fiecare an, nu ca votarea. Când te trezești de dimineața abia aștepți să termini de adăpat animalele ca să-ți iei nevasta și să te duci la votare. Te întreabă vecinul tău, care zice la orice vorbă „mai taie din ele, dă-le dreacu!”, când te duci la votare dar nici nu-l bagi în seamă. Azi ești prea important. Cineva va sesiza calitatea ta de cetățean și te simți tare bine mai ales când te gândești că cineva a scris numele tău pe o hârtie și aia nu e somație de plată sau factură la curent. Nu știi cum îi cheamă pe candidați că nu prea îi dă pe EtnoTV și Favorit. Chiar dacă te-ai uita, limbajul lor este prea sofisticat pentru capacitatea ta cognitivă și, în plus, nu te mai uiți niciodată în continuare la un talk-show după pauza de reclame ca să vezi ce mai zic ăia. Oricum sunt niște hoți toți și o să votezi unul diferit de alți ani sau pe ăla care e din partidul din care e și primarul, în cazul în care ești rudă cu el.

     Faptul că ai drept de vot îți dă senzația că ai puterea să schimbi soarta lumii și că ești așteptat în sat ca să restabilești echilibrul universului cu votul tău. Acum ai o destinație precisă lucru care te face să simți că ești respectat de comunitate. Că te-ai dus cu treabă în sat. Chiar dacă între timp ai participat activ sau pasiv la un viol în grup, cu finalizare, când te întreabă cineva de unde vii, tot ce contează e că vii de la votare și că ai votat. Ți-ai făcut datoria de cetățean, având senzația că puterea ta de a alege ceva de undeva te face să pari cel mai important pai din căpița de fân.

     Chiar o vei face pe vaca ta să se simtă vita supremă: „MhuuUite, domn'le, ce mai cetățean respectabil îmi rânește mie balega!”.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Despre Crăciun

     Ce frumos, a venit iarna, peisajul e mirobolant, copii îl așteaptă pe Moșu'. Moșu' e tipul ăla roșu cu sac șmecher în care încap multe chestii mișto și care timp de o lună și ceva e folosit de mămici ca să-și stăpânească odraslele dezobediente: „Lasă aia jos că nu mai vine Moșu'!”, „Mai ia o flanică pe tine că dacă răcești se duce Moșu' la alți copii care au flanică pe ei!”, „Las că te vede el, Moșu', că nu ai flanică și nu mai vezi tu niciun cadou!”. Mare teleantipatic mai ești tu, Moșule, de vezi tu simultan toți copii fără flanică de parcă alta treabă n-ai avea.
     Dar, iată, a venit iarna și ninge mișto. Deci ce alt motiv mai bun ai mai avea să asculți colinde dacă nu ăsta. Colindele sunt niște aceleași versuri pe care le știm cu toții din școala generală și care nu au niciun sens dacă nu ninge afară. Dacă ar ninge brusc în iulie și ai auzi colinde în supermarket nici măcar nu ți-ai da seama că, deși tu te-ai dus să cumperi cremă de protecție solară factor 50+, te taie bizar senzația de sărbătoare. Colindele sunt cea mai simplă muzică. E ca muzica house. Ești liber să cânți ce vrei pentru că nimeni nu dă atenție versurilor, fiind fie banal de cunoscute fie arhiprevizibile dar au ele beat-ul ală zurgălat (care, paradoxal, n-are nicio treabă cu ce se spune că s-a întâmplat pe 25 acum 2012 ani) și care face toată treabă responsabilă cu aducerea subconștientului în starea de emoție glacial festivă.
     Cum zice reclama, de Crăciun pe unii îi doare-n cot când încarcă, alții când încarcă sunt regulați. Oricum ar fi, Crăciunul este un eveniment care mănâncă bani. Băga-mi-aș, vin sărbătorile și n-am bani. Tre' să fac o combinație, ceva, să am și eu bani de sărbători, frate. Am atâtea de făcut. Nu e chiar așa simplu. Tre' să ai bani de sărbători, frate, să cumperi 3 baxuri de suc, portocale preambalate la 3 lei și 3 cutii de fursecuri. Că nu știi cine mai vine pe la tine, iei 3 cutii ca să fie acolo. Mai iei și o ghirlandă mai voluminoasă așa, să ocupe mult loc, că globulețe mai pui din alea de anu' trecut. Cine floci de brad își dă seama că globulețele nu sunt noi. Și dacă nu sunt ce? Irelevant. Bine că am avut bani de sărbători.
   

vineri, 7 decembrie 2012

Cuvinte șmechere din viața românului

    Majoritatea românilor au o imagine clară de ansamblu asupra lumii ce le permite să ia deciziile potrivite privind propria persoană, nu simt nevoia să se plângă de nimic și sunt mulțumiți de evoluția lor la momentul vorbirii. Adică oameni normali. Mai sunt tinerii care abia încep să-și stabilească prioritățile și mai e și restul românilor care contribuie doar la recensământ și uneori la buget, sub diferite forme. Ăștia din urmă pot fi identificați prin faptul că ei dau mereu vina pe ceva când lucrurile nu le ies așa cum vor și cei mai mulți au nevoie de idoli pe care să-i copie din dorința de a fi ca ei. Majoritatea de obicei trăiește bine exploatând hibe care se găsesc adeseori în comportament la restul românilor, ca și la alte popoare de altfel. Adică vorbele alea care pătrund în subconștientul lor și le influențează deciziile. Dar asta nu e o regulă, la astea se adaugă multe alte fraze care le trezesc emoții neașteptate. Cum ar fi (ordinea e pur întâmplătoare):

Până la 25% REDUCERE; 5 + 1 GRATIS; Ești grasă; Uite, frate, blugii ăștia, sunt modele noi, aseară mi i-a adus; SENZAȚIONAL; Cu Vitamina C și extract de mușețel; Mă-ta; Apă NATURALĂ plată (naturală? serios?); Pentru că ești client fidel...; Muie Steaua; Elodia; Esti foarte frumoasă; Începând de la 299 de lei; Ce te uiți mă?; Lasă, frate, probează că ne-nțelegem noi; Bună ziua, agent Bla Bla Bla..escu, vă rog să-mi prezentați documentele; Mă, ai închis tu butelia aia?; Acum, la un preț special; Ne pare rău, postul pentru care ați aplicat a fost ocupat; ORIGINAL; „Extraopțiunea 500 min/500 sms/50 MB se va reactiva automat doar dacă ai minim 5 euro în cont pe data de...”; Ai șansă să câștigi un Logan; Visați la un corp perfect? Îl puteți obține cu ajutorul unui produs revoliționar! Noul Blablacăcatcualoevera”, Nou!; 



Aaaa, uite și un cuvânt care nu mă așteptam să pună astfel de probleme:


miercuri, 5 decembrie 2012

Ce talentu' meu, mă?

     Domn'le, știe toată lumea că românul s-a născut priceput la atât de multe chestii încât are nevoie de o campanie televizată care să-l avertizeze ca e cam nasol să scormonești cu șurubelnița pîn aragaz existând riscul să modifici subtil demografia patriei. Din fericire, uuh ce bine, cei mai mulți români dețin veleități artistice cu precădere muzicale.

     Dat fiind faptul că numărul de voci depășește lejer microfoanele capabile să amplifice în eter rezultatul artistic al talentului lor nestăvilit, niște producători TV au consimțit că e imperios necesară lansarea unei emisiuni-concurs. Ca să mai potolească vreo câțiva. N-a fost greu, că aveau americanii gata făcute și, cum vocile abia așteptau să orăcăie exhaustiv, nu a mai fost timp să se caute ceva original. Așa, dragi cei 5 cititori ai mei, au luat naștere X Factor și Vocea României.

     X Factor a apărut primul, ca reacție la Românii au talent, pe urmă ăștia au zis să le rupă gura din nou și au replicat imediat cu un concurs exclusiv cu cântăcioși - Vocea României. Și bine că le-a ieșit, că ce le mai place când se laudă ei cu poziția de lider la audiențe. Cele mai mari audiențe le fac preselecțiile, în ambele cazuri. Că oamenii se uita cât de proști sunt unii și se bucura în sinea lor că ei sunt suficient de deștepți cât să le fie clar că nu o să ajungă niciodată se facă de râs la televizor. Da, cei mai mulți se fac de râs, mai ales tipele alea sclifosite care se mândresc cu Conservatoare și canto de la 5 ani dar nu impresionează niciun membru din juriu. Bine, juriul e doar de formă, să zică chestii mișto care să-i facă să pară interesanți și să clarifice ideea de concurs.

     E o mare pierdere de timp să vrei să ai o părere despre ce se întâmplă acolo, despre concurenți sau despre competiția în sine, că e clar că totul e regizat. Ei aleg un număr de oameni, pe cei mai proști îi fac de râs la preselecție iar ăia buni sunt păstrați în funcție de audiența pe care o face fiecare și de reacțiile publicului de pe feisbuc și youtube (vezi cazul Gigel Frone - deși e nasol, tipul face audiență, de-aia l-au tot ținut p-acolo). E logic de ce: dacă era concurs pe bune îi selectau numai pe cei mai buni și nu mai stricau filmul cu babele, cocalarii și fătucele insipide care clar n-au nicio treaba cu muzica. E de înțeles, circul dacă are maimuțe care se scarpină în cur și fac cu mâna la public deja e mai interesant decât fără.
     .
     Ideea e că la Vocea României și X Factor niște tipi cântă la comandă piese ale altor căntăreti. Da' eu mă întreb, dacă s-ar face x-factor pentru bloggeri m-ar pune să scriu ideile altui blogger?

vineri, 30 noiembrie 2012

La mulți ani Andreea, la mulți ani români

     Cum probabil știți deja, e Sfântul Andrei, dragi cei 5 cititori ai mei, prilej de bucurie pentru căcănari să se bage în seamă cu gagici pe care le cheamă Andreea, dacă tot anul nu au avut suficient sânge-n ștromeleag ca să întreprindă vreun demers în acest sens. Și ar fi și păcat să nu profite de această festivitate pentru că e printre puținele care nu e copiată de la alte țări mai șmechere. Asta e credibilă ca fiind autohtonă.
     Iată de ce: Se zvonește că, înainte să devină sfânt șmecher cu exclusivitate în clubul lui Dumnezeu,  apostolul Andrei ar fi venit din proprie inițiativă pe meleaguri neaoșe ca să explice prostimii băștinașe câte bomboane să pună pe colivă și ce alte chestii să mai facă pe lumea asta ca să nu sfârșească pe veci opăriți într-un cazan cu smoală. Deci nu e ceva de inspirație exclusiv occidentală, avem și noi impresia că avem o contribuție undeva motiv pentru care asta nu e ca celelalte sărbători mișto da' pe care le avem de la americani.
     Americanii au Sfântul Valentin, l-am luat și noi, americanii au Moș Crăciun, l-am împrumutat și noi, americanii au zi națională, uite domn'le că nici noi nu suntem mai proști, avem și noi. Bine, aici am fost cam cretin, toate țările au zi națională dar la noi e diferit. Românii au sentimentul că, dacă e ziua națională, automat importanța lor în societate crește semnificativ odată ce, fiind români, e și ziua lor.
     Și nu e ca și cum te-ai intitula „Andreea” și ți-ar zice 10-15 dârlăi „la mulți ani”. Poți până la urmă să te simți oarecum specială pentru că din toți ăștia e posibil ca măcar doi să se fi gândit la persoana ta înainte să caute în lista de prieteni de pe feisbuc toate gagicile mișto pe care le cheamă „Andreea”. În schimb aici nu ai niciun drept să îți înfigi steagul autosuficienței în reduta sentimentului de om împlinit. Faptul că te-ai născut în țara asta nu te face cu nimic mai special în așa fel încât să ai brusc impresia că cineva te va aprecia mai mult pentru că faci parte dintr-un colectiv care celebrează ceva.

     Eu stau și mă gândesc: Cum să simt că e ziua mea când instituțiile care mă reprezintă celebrează această zi prin aceleași parade plicticoase și costisitoare, cu aceiași tineri militari plătiți gras ca să șteargă praful de pe aceleași rabe seculare care cară falnic aceleași arme cu care nu s-a făcut niciodată nimic?

joi, 29 noiembrie 2012

iPhone, iSă-mi bag...

-Smartfonu', se știe, este moțul suprem de pe fesul industriei de telefonie mobilă.
-Smartfonu' e pentru netoții care au nevoie să compenseze lipsa de materie cenușie cu ceva deștept care să îndrepte aparent balanța.
-Un smartfon este util numai dacă ești jurnalist, contabil sau ai alt job care presupune să ai permanent acces la internet rapid sau tehnică de calcul/programe/hărți/căcat cu balamale. În orice altă situație combinația om-smartfon este la fel de cretină ca asortatul fesului cu ochelarii de soare toamna.

-Smartfonu' nu este altceva decât o strategie de marketing prin care sunt păcăliți proștii să cumpere la suprapreț un lucru de care nu au nevoie pentru simplul fapt că e nou sau le oferă siguranța că, față de ceilalți proști cu telefoane cu butoane, ai în plus ceva deștept în buzunar care la un moment dat s-ar putea să fie util.
-Smartfonu' atrage cumpărători idioți pentru că e plin de chestii inutile de care aceștia cred nu doar că se pot folosi de ele, ci și că le fac viața mai ușoară. Ca mașinile cu 280 de kilometri-n  bord.
-iPhone5 nu putea fi prea deștept pentru că, indiferent cât de multe idei le-ar fi venit celor de la Apple, oricum ar fi trebuit să păstreze din ele pentru iPhone6 care urmează să iasă pe piață imediat ce se plictisesc idioții și scad vânzările la versiunea actuală.
-Smartfonu' este cel mai scump accesoriu vestimentar. El are întotdeauna touchscreen ca să întărească ideea de ceva smart.
-Dacă ai calculator acasă smartfonu' este cea mai inutilă chestie pe care poți să cheltui două salarii.
-Smartfonu' e ...m-am plictisit.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Mai sunteți mulți, bă?

     Chiar când credeam că o dezamăgire e de-ajuns să te facă să-ți pierzi încrederea în prietenii tăi, iată cum mi s-a taiat firul din nou, odată ce-am aflat că trăiam cu dușmanul în casă. Laptopul meu este un obsedat sexual!!!





marți, 27 noiembrie 2012

Magia cadourilor

     „Oooh, vai, vin sărbătorile, ce mișto”, zic în gând tinerii lipsiți de imaginație care în general simt că au atins apogeul dezvoltării intelectuale și sociale atunci când văd mai mult de 15 comentarii la statusul lor cu „Ce faci de sfârșitul lumii” de pe Facebook. „Mamă, să vezi ce mă-mbăt” zic ei hotărâți și conștienți că orice altă zi din an n-ar fi putut în nicio circumstanță să se termine cu ei având chef de consum exagerat de alcool.
     Sărbătorile sunt ocazia perfectă să faci chestii care nu au sens tot anul. Cum ar fi să te duci în vizită la rude, să cumperi/tai/furi carne de porc, să mănânci caltaboș și șoric până îți intră metabolismul în stand-by sau să dăruiești cadouri inutile pretenilor. Apropo de cadouri, mi se pare cel mai aiurea sentiment ca tocmai de sărbători prietenii tăi simt nevoia să-ți facă un cadou. E aiurea pentru că sentimentul ăsta nu există.
     Nu e ca și cum prietenii mei ar merge pîn magazine, ar vedea ceva și s-ar gândi la mine, motiv pentru care îmi cumpără instant obiectul respectiv. Cadourile de Crăciun sunt cumpărate ca o necesitate, ca o obligație. Și știm bine că atunci când faci ceva pentru că ești obligat nu-ți iese niciodată cum trebuie. De-aia de Crăciun primim cele mai tâmpite cadouri, pentru că le primim să fie ceva acolo, că dă bine gestul pe care îl faci. Pe mine m-ar mișca mai mult să primesc când nu mă aștept mai puțin, într-o zi oarecare, un breloc în formă de ceva care îmi trezește un sentiment decât să mă bage cineva în seamă cu un ceas de perete cu Moș Crăciun pe care o să-l arunc după sărbători din motive evidente.

     Sentimentele care vin împachetate alături de cadourile de Crăciun sunt ca diferența aia, greu de sesizat de mulți dintre noi, dintre magie și truc. Când ești suficient de fraier cât să crezi că ce face ăla e magie totul e ok.  Nu te interesează cum l-a făcut sau de ce, ție ți se pare minunat faptul că cineva vrea să te impresioneze cumva. Dar când știi de ce primești cadoul (adică nu contează de ce e Crăciun, important e să dăm cadouri) îți cam dai seama că ăla e un truc, uneltit frumos și efectuat în așa fel încât tu să nu poți să-ți explici cum se face.

     Nu, nu vreau cadouri de Crăciun.

luni, 26 noiembrie 2012

Sfârșitul unei ere

     Iată domn'le  ce  nouă problemă are să zguduie din temelii bazele acumulării de cunoștințe generale:
eRCeeS eRDeeS are două posturi noi pe care le bagă pe gât clienților eliminând alternativa. Adică postul Discovery e scos din grilă că uite-așa vrea mușchiu' erect al lui eRDeeS eRBeLeS. Cum era de așteptat au început să apară reacțiile. Sute de cretini fără ocupație s-au mobilizat rapid în favoarea păstrării postului în cauză de frică să nu rămână proști sau să se prostească iremediabil dacă până acum „discovereau” lumea uitându-se la niște tipi care dau foc la rulote sau mănâncă râme pîn nuj ce junglă pustie.
     Am o problemă cu oamenii ăștia: Păi, băi, căcat plouat dacă te uiți la Discavări nu ești nicidecum mai deștept decât ăla care nu se uită. Dacă într-adevăr ții la înflorirea instant a culturii tale îți bagi frumos una bucată organ contondent în eRBeLeS-ul lor, îți schimbi operatorul de cablu și îți vezi în continuare de treabă.
     Da' probabil mulți dintre ei nici măcar n-au cablu de la eRDeeS, ei pur și simplu vor să-i vadă lumea că ce deștepți sunt ei că se uită la Discovery. Păi băi, cretinoidule, te faci de râs. Un tip care se uită la astfel de programe poate fi la fel de prost ca unul care ascultă manele în mașină în fața blocului, exact la fel cum o curvă care iese mirosind a parfum dintr-un BMW-u fițos e la fel de curvă ca aia care se șterge cu mâneca la gură în timp ce se dă jos dintr-un Saviem din '93, de-ăla cu obloane scurte.

duminică, 25 noiembrie 2012

De ce politica este cea mai mare pierdere de timp din viața românului

     Că tot e nuj ce campanie electorală am stat și m-am tot gândit ce-o fi în capul oamenilor care iau în serios politica românească de la ora actuală. Și am dedus simplu că tre' să fii ori prea prost ca să respiri în continuare aerul ăsta tot mai poluat, ori să ai rude în politică pentru că altfel nu găsesc alt motiv pentru care să pupi în cur pe cineva exceptând, bineînțeles, banii.

     Iată de ce politica este cea mai mare pierdere de timp din viața românului:

     Știm cu toții de separarea puterilor în stat, parlament, guvern și alte bălării care n-ar trebui să te intereseze decât dacă lucrezi în domeniu. Ei bine, toate astea sunt mecanisme administrative pe baza cărora funcționează un stat. Politica este așadar un motor care pune în mișcare țara și, cum românul s-a născut nu doar poet ci și pseudoinginer omniscient, el își așează tacticos după ureche șurubelnița liberului cuget și se dă meseriaș. În trecut politica avea haz pentru că partidele împărtășeau ideologii și strategii diferite și era pertinent să ai o părere despre ea. Dar azi nu mai contează numele sau culoarea partidului. Totul ține de imagine și de fructificarea ideii absurde inoculate în subconștientul colectiv potrivit căreia părerea cetățeanului de rând chiar contează. Că are și el ceva de spus și tot universul gravitează în jurul părerii lui. Ei bine, nu contează decât cam cât de ușor poți fi convins să votezi pe cineva. De ce credeți că nu s-au legalizat căsătoriile gay? Pentru că la noi sunt prea puțini pentru ca votul lor să mărească semnificativ procentul în favoarea candidaților.
De ce e aiurea? Pentru că un motor e un motor și, bun sau rău, îți faci treaba cu el așa cum îl ai. Ca și cum i-ai spune vecinului după patru ani: „Știi, nu-mi mai place deloc motorul ăsta, vreau unul verde!”

     Nu înțeleg de ce politicienii sunt atât de notorii din moment ce ei sunt părți componente ale acestui mecanism despre care meseriașii își dau frenetic cu părerea. Până la urmă și funcționarele de la poștă au un rol esențial în funcționarea statului dar ăsta nu e un motiv pentru care să le vedem la televizor și să ne dăm cu părerea despre ele. Îmi și imaginez doi bătrâni plictisiți în timp ce joacă table în parc: „-Ai văzut, Costele, cum ștampilează Florica? Ea e cea mai buna! -Daa, chiar mai bună decât Tanța, care scrie cu stânga!”. Bine, nu au aceleași răspunderi dar, având în vedere că Mircea Diaconu a fost dat afară, a venit în continuare la servici, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu (adică nimic) și nu a fost observat de nimeni , pot să garantez că funcționarele ajută mult mai mult societatea decât politicienii.
De ce e aiurea? Pentru că politicienii sunt singurii bugetari care primesc salaraii colosale deși nu prea se duc la muncă. Și deși se duc rar nu fac decăt să inițieze legi care să nu le încurce afacerile. Și există oameni care își dau cu părerea despre ei. Aiurea, nu?

     Campania electorală este de departe cea mai proastă reclamă la ceva care nu există și care e plătită din bani publici. Nu e ca pastilele de slăbit, că nici alea nu fac nimic, dar ce se vinde în campanii nici măcar nu există fizic ca să-ți dea impresia că ai dat banii pe ceva. Apropo, cei care pierd alegerile ar trebui să plătească toate cheltuielile pentru că, logic, pierderea lor nu mă ajută cu nimic pe mine, cetățeanul care oricum plătește impozit. Din punctul meu de vedere alegerile sunt cel mai tămpit mod de a face diferența între cine este capabil să dețină o funcție și cine nu. Votul în România e ca și cum ai pune un cioban din Brăila să aleagă între Guns N' Roses și AC/DC. Nici măcar n-ar trebui să aibă toată lumea drept de vot. Dacă stau bine să mă gândesc nici n-ar trebui să se mai voteze. Corect ar fi să se organizeze concurs de aptitudini pe fiecare domeniu: primărie, senat, camera deputaților, prezidențiale, etc. Și, cine dovedește că deține cunoștințele teoretice și practice să câștige. Da, deși nu e democratic, sunt de părere că nu toți cetățenii sunt capabili să-și aleagă conducătorii. Dar ăsta e doar un vis de-al meu din categoria „ce bine-ar fi daca...”.
De ce e aiurea? Cum de ce? Păi în România sunt 150.000 de analfabeți, la care se adaugă alte câteva milioane care știu să citească dar se uită urât la tine când le spui că salamul nu e făcut din carne. Să decidă ăștia cine se joacă cu bugetul la care contribui și eu? Ce e mai aiurea de-atât?

   

vineri, 23 noiembrie 2012

Muzicieni, ia treceți, bă, la treabă!

     Smiley lovește din nou în telefoanele adolescenților din România cu o nouă piesă gen Kiki Riki Miki (cine n-a avut cablu în copilărie știe). Piesa are succes pentru că, pe lângă faptul că e nouă, deci un argument cât se poate de solid să asculți muzică, ea se adresează adolescenților care nu știu să facă altceva decât să se îndrăgostească și să povestească pe Facebook despre asta.
     Numai că aici nu e vorba de îndrăgosteli ci, dacă ne luam după titlu, nu e vorba despre nimic. Cai verzi pe pereți înseamnă „nimic”. Aceleași probleme generale pe care le avem cu toții la vârsta la care zburdăm ecvestru pîn nemârginita noastră imaginație. Nu înțeleg de ce l-au băgat pe Velea. Îl știți pe Velea, tipul ireal de musculos care este atât de preocupat de felul cum arată încât a uitat că el de fapt cânta și de-aia îl chema lumea la televizor.
     El cântă și aici câteva versuri banale ale căror înțelepciune o știam cu toții când Alunelul ni se părea un dans extraordinar de complex. Și mai e și absent la refren. Era prea mult pentru el să cânte „La, la la, la la la la la bla bla bla...”. Prea multe note. Apropo de refren, mă întreb ce s-a întâmplat în studioul ăla în care au scris băieții piesa asta. Cum adică, au stat câteva săptămâni și s-au strofocat și s-au concentrat la maxim, că doar ăsta și concertele erau jobul lor, dar nu au găsit versuri și pentru refren? Păi, băi, refrenul face toată treaba, el dă sens muzicii. E ca frișca pe savarină. Că dacă nu era partea cu la la la bla bla piesa nu avea niciun haz, era ca oricare piesă noua dar nasoală. Care putea fi mai puțin nasoală dacă nu era și Velea pe-acolo.
     Tot pe aceeași lungime de undă se găsește și creația pseudoartistică a altei cântăcioase care nu rezistă în topuri mai mult decât coșurile adolescenților care o ascultă și care mai mult ca sigur a interpretat mult timp în gama FAlus MAJOR până să ajungă aici. Corina Ciorbă se numește dumneaei și piesa, ați ghicit, e aia cu „a”-uri multe care se cântă din gât: „âa aaa a ta, âa aaa a ta”. Adică nu înțeleg de ce n-are text și refrenul ăsta care  în afară de versul ăla „[...] numa-n caz că vrei s-ooo ... [...]” e singura chestie interesantă la melodie. Restul e o poveste de amor plictisitoare dintre o pițipoancă ahtiată să parvină și un ghiolgău agramat și bazat pe portofel.
     Acuma, nu că-s eu vre-un cunoscător, că ma pricep la muzică la fel de bine cum poate bunicu' să instaleze sisteme de operare, dar eu cred că voi, artiștii de scoateți muzică pe bandă rulantă, nu prea vă dați silința, băi. Știu că piesa tre' să fie cât mai simplă, ca să nu oblige ascultătorul să-și folosească imaginația și să-l facă să creadă că e deosebit, dar dacă vreți succes și vreți să vă zică lumea „muzicieni” puneți osu' la muncă, bă, că nu faceți ringtonuri de telefon!

joi, 22 noiembrie 2012

Cele mai tâmpite emisiuni TV 2

     Azi mi-am cumpărat baterii la telecomandă cu scopul unic de a căuta noi emisiune de interes zero. Am pierdut foarte mult timp, așa că vă rog pe voi, cei 5 cititori ai mei, să apreciați efortul de a îndura cele câte 5 minute în care m-am uitat să-mi dau seama despre ce fac ăia acolo.
     În gura presei: În primul rând titlul emisiunii n-are nicio treabă cu ce face Badea Mircea deoarece presa e în gura lui, nu el în gura presei. Nici n-ar putea fi vreodată în gura presei. E un tip atât de plictisitor și insipid încât cu greu găsești motive să faci mișto de el. Că s-a scobit în nas sau ceva, sau că și-a dedicat viața și cariera ca să-i strice imaginea lu Băsescu. Nici nu știu de ce se mai chinuie degaba. Emisiunea rulează de ceva vreme și prezidentul nu pare să-l doară-n ceva de treaba asta, chit că e pamflet. Eu m-aș fi sesizat, să fiu în locul lui, și mi-aș fi ales să prezint meteo sau alt căcat, cum a făcut Simona Gherghe. Revenind la titlu, mă gândesc că poate Badea vrea să sugereze că ar introduce subtil ceva organ contondent în gura presei dar trecuse cele 5 minute și nu am apucat să-mi dau seama.
     Happy Hour: Aceasta este emisiunea despre orice. Singurul scop evident este audiența. Cât mai multă. În fiecare zi scoate pe canapeaua lui de pensionară din Galați tot ce vor să vadă meltenii fără servici și casnicele care au terminat de pus murături. Concret, Măruță face cu subiectele lui ce fac oamenii de la țară când înmoaie același fel de mămăligă într-o farfurie murdară ca să-i dea câinelui impresia că mănâncă altceva. De exemplu azi vorbea despre regretabila trecere în neființă a actorului Șerban Ionescu. Păi, bă, milogule, lasă omu' să se odihnească în pace! Degeaba faci fața aia de câine lovit cu bocancu-n cur dacă mâine o pui pe Tonciu să facă pe proasta și te prefaci că nu e regizat. Ai luat și tu un interviu în mai și ai așteptat să moară omu' ca să deții exclusivitatea? Marș la TVR!!!
     Știrile Kanal D: Mi-a atras atenția coloana sonoră specifică filmelor de groază. Mă așteptam să văd cum reporterul scoate o drujbă și îi taie capul farmacistei care vindea paracetamol expirat. Atât de înspăimântat relata prezentatorul al cărui nume il știam dar acum îmi scapă. Dar, dezamăgire, nici măcar o coasă sau o unghieră. El a scos un microfon care l-a pus la gura unei babe, probabil vecină de palier care nici măcar nu știe unde e farmacia aia. S-au căcat pe ei degeaba cu muzica aia care prevestea un reporataj spectaculos, o dezvăluire epocală care avea să-mi schimbe percepția despre viață. Ca și cum violatorul te-ar prinde, te-ar dezbrăca și chiar când te aștepți să ți-o bage constați siderat că nu voia decât să vadă ce număr porți la chiloți.
     Atât azi. V-am zis că mi-am luat baterii noi la telecomandă, nu?

miercuri, 21 noiembrie 2012

Nu poți să mai ai încredere în nimeni!

     Știi momentele alea nasoale în care ești profund dezamăgit de cineva? Asta trăiesc eu acum. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că se va ajunge aici. Am zeci de prieteni și cunoștințe la care m-aș fi așteptat să mă dezamăgească dezvăluind o a doua față. I-am acordat toată încrederea și acum, când văd dovezile trădării mârșave la care tocmai am fost supus, nu pot să cred cum de nu mi-am dat seama că tocmai contul meu de mail era cea mai mare curvă cibernetică!!!





luni, 19 noiembrie 2012

Cele mai tâmpite emisiuni TV

     Ca un conștiincios plătitor de abonament TV ce sunt, mă mai uit uneori la televizor cu scopul excluziv de a mă uita la el, nu de a-l ține pur și simplu deschis ca să nu-mi pară casa pustie.
     Națiune, te cunosc: e un fel de concurs prezentat de magnificul și inegalabilul Pepe (inegalabil pentru că, na, cine-ar vrea să fie ca el?), care are mai mult gel în cap decât are silicon în țâțe coprezentatoarea plictisitoare care se preface că e deșteaptă citind niște chestii inutile. E un concurs clasic,  în care sunt invitați tot felul de oameni cunoscuți și unde nimeni nu câștigă nimic. Și e o materializare atât de fidelă a plictiselii încât, în momentele alea în care țin pur și simplu televizorul deschis, ca să fie gălăgie în casă, și începe emisiunea asta, ceva din subconștient mă face sa caut telecomanda.
     Top Chef: Nu e pe TarafTV, e pe Antena 1 și nu e cu bere la pet, manele din stick-ul înfipt în DVD-player și dans din buric cum ar fi previzibil, e cu mâncare. Nu e cheful suprem, e o aberație de concurs făcut cu scopul de a se putea face lejer plasare de produse. L-au cumpărat de la americani ca reacție la emisiunea mai mișto de pe ProTV, unde oamenii se uită pentru că au proști și chestia asta îi face să se simtă superiori. Aici avem niște bucătari fără talent actoricesc care se prefac că știu despre ce vorbesc atunci când probabil recită ceva prestabilit, la comanda unui regizor. Te uiți degeaba pentru că oricum ăia vorbesc limbi străine și, din punctul meu de vedere, nu gătește niciunul ceva comestibil. Eu n-aș mânca așa ceva decât dacă aș fi stat 3 săptămâni la Auschwitz într-o ladă din lemn.
     Roata Norocului: Brenciu a plecat de la un concurs unde câștigi chestii și a ajuns la muzică. Vârciu a făcut învers, păstrând fidel proporțiile: muzică de căcat, emisiune pe măsură. Oamenii se uită pentru că una din cerințe este aceea de a ghici un proverb sau o rimă insipidă, pe care ei, din fotoliile lor confortabile, o nimeresc. Ei se cred automat mai deștepți decât prostul de concurent și, atunci când ăla câștigă un aspirator, ei au impresia că au câștigat și ei ceva și că merită și ei o parte din aspiratorul ăla. Ca steliștii ăia care sunt atât de bucuroși de câte-o victorie, de parcă ar fi meritul lor că Steaua a câștigat și ca și cum ăia ar da banii în două cu ei.
     Focus Monden: Dacă vrei să te plictisești vre-odată sau nu te ia somnu pentru că ai băut mai multe cafele la serviciu atunci când a avut șeful chef de vorbă (le-ai băut, că doar nu erai prost să te 'năpustești la muncă), acesta este programul TV care îți trebuie. Te plictisești pentru că, fiind monden, nu are cum să fie original. Pur și simplu e o enumerare de chestii inutile pe care la fac niște doamne pe care le cunoaște toată lumea. „Vai, ce mai vilă are Madonna, bla bla bla...”, „Uite ce crede Adelina Pestrițu despre avortul spontan bla bla...”, „Ooo, uite cum se scaprina în fund Oana Roman când mănâncă pizza cu ciuperci și bla bla bla”, „Extraordinar, Andreei Raicu i se văd țâțele prin sutien bla bla bla...”. Deci ei practic nu fac nimic decât să citească niște chestii din ziarele de scandal și să ia interviuri de la niște tanti notorii în speranța că există în fața ecranului cineva care dă doi lei pe părerea lor. Nimic nou. Ca și cum ai face poze pe câmp și te-ai crede agricultor.
     Lista-i lungă, sunt sigur. Da' mă opresc deocamdată aici. Mă mai uit și vă mai zic...





marți, 13 noiembrie 2012

De ce nu își găsesc tinerii de muncă

      Mă număr printre cei mulți care au o diplomă în șifonier și nu au idee ce să facă cu ea. Nu toată lumea are probleme de-astea, la fel cum, în ciuda a ce spune prezentatorul, nu toate concurentele la miss au o deviză în viață. La miss totul e regizat, dar la mine nu e. Eu constat că mai multe șanse are Dacia mea papuc să câștige 4 stele la Euro NCAP decât ca eu să îmi găsesc un loc de muncă platit binișor. Și cred că tocmai mi-am dat seama de ce.
     Toți vecinii și rudele mă întreabă unde mă angajez, moment în care am senzația aia de confuzie în care știi că trebuie să te scuzi cumva dar nu-ți vine replica. Atunci îmi aduc aminte cu melancolie de anii studenției în care spuneam confortabil: „Stai, frate, să termin facultatea apoi văd eu ce fac!”. Așa că încep să îmi caut de muncă. Mai întâi pe net, apoi pîn ziare sau apelând la cunoștințe. Mă duc cu CV-uri și aștept să fiu chemat la interviu. Angajatorul e conștient că nu are nevoie de cineva care știe să deschidă o conservă cu lingura sau să navigheze superfluu pe internet, în consecință nu sunt angajat.
     Și ce fac? Că bunică-mea mă tot întreabă când mă mai angajez și eu. Nu mai merg scuzele cu „să mă mai relaxez”, „să mă mai destind dup-atâta stres”, că îmi trebuiesc bani să mănânc și eu o șaorma cu de toate fără să mă întrebe mama de rest. Vorba vine, nu că până acum m-a întrebat, am muncit cu palmele să fac facultatea dar acum zic și eu că e timpul să îmi caut un job adevărat.
     Am avut momente când mă scuzam: „Băi, n-ai, băi, cum să-ți găsești de muncă în țara asta dacă n-ai pile sau bani, niște hoți și ăștia, băi, să mor io. Vor experiență, da' de unde, buei, dacă eu abia am terminat facultatea?” Și eram mulțumit cu răspunsul ăsta pentru că îi satisfăcea bunică-mii curiozitatea, nefiind capabilă să mai contraargumenteze teoria mea.

     Problema era că eu credem că angajatorii sunt vinovați de faptul că abilitățile mele nu sunt cerute pe piața muncii. Că ce cretini sunt ei că nu mă angajează. În realitate aceste abilități nu prea există! Nimeni nu dă doi lei pe ambiția mea și pe plăcerea cu care sunt hotărât să fac ceva. Exact în situația din imaginea alăturată se regăseau cei din biroul din care se citea scrisoare de intenție în care scriam Vai, cât de pregătit sunt să vă pup în cur și să fac ce vreți voi, până la ce oră vreți voi, numa' să mă angajați!”


     Ideea e că atunci când într-adevăr ești bun la ceva, intotdeauna vei fi văzut de cineva care va ști să exploateze acel ceva de la tine pentru că acest lucru îi este util. Și dacă nu îi ești util nimănui, cum flori dă măr în decembire să te angajeze? La ce să te pună? Să înveți? Omul are copii acasă, nu are nevoie de încă un stres.

duminică, 11 noiembrie 2012

Extratereștrii chiar există!!!

     Cum stau la țară, se întâmplă să am timp să continui liber încercările mele de a cunoaște lumea exhaustiv, încercări pe care le-am demarat imediat ce a-nceput să-mi vină mintea la cap și mi-am dat seama ce înseamnă exhaustiv. Am pornit cu lucruri simple. La fel ca oamenii care mănâncă pe rând chestiile tocate simplist în aperitivele care se servesc la nunți. Că amestecate cumva ar crea confuzie și, mâncate separat, lucrurile sunt mai clare, știi ce mănânci și ești perfect conștient de reacția pe care urmează sa o ai. Lucrurile simple sunt mai ușor de înțeles, de aceea prefer să încep cu ele.
     Azi m-am gândit la extratereștri! Gârâie internetul de acest subiect intens controversat care încâ mai atrage curioșii care mănânca separat chestiile din aperitiv. Așadar, am ajuns la o serie de concluzii bazate pe faptul că există lucruri neexplicate care fascinează lumea prin incoerența cognitivă ce le caracterizează:

     În primul rând extraterestrul este arătat ca fiind un tip mai inteligent decât noi, deci noi nu putem să știm ce căcat vrea el de la noi atunci când se plimbă cu farfuria lui lucioasă. El vine de sus, din cer, unde se află universul, o altă chestie pe care oamenii nu o înțeleg. Inexplicabil deci fictiv.
     Extraterestrul îi atacă doar pe americani, care de fapt sunt cei care l-au plămădit în studiourile lor de filmare văzând cum oamenii devin repede fascinați de chestii pe care nu le înțeleg. Fiecare civilizație are eroi și antagoniști. Ei au pe Tom Cruize pregatit să-i facă felul unui extraterestru curios, noi avem Bianca Drăgușanu, Oana Zăvoranu, Andreea Tonciu și celulita. Da' noi nu putem să facem filme cu ele, petru că acestea s-ar numi reality show-uri și s-ar uita la ele numai casnice plictisite și eleve de liceu prea nasoale ca să fie agățate pe Facebook.
     E clar că extraterestrul e o strategie de piață. Odată inoculat în subconștientul colectiv, un lucru inexplicabil va atrage întotdeauna curioși. De exemplu, dacă eu, ipotetic, aș deveni un blogger de un succes sublim aș putea să promovez frenetic ceva greu de explicat și acel ceva ar putea să devină atât de popular încât oricine ar ști de existența lui teoretică. Cum a făcut Coca-Cola cu Moș Crăciun. Să zicem că voi promova Râma Inteligentă și o voi numi, să zicem, Intraterestru. Ca să fie credibil trebuie să asociez Intraterestrul meu cu orice chestie banală din viața omului simplu, consumator de povești inexplicabile: Intraterestrul trăiește sub pământ și se se află printre noi încă de la începutul civilizației. El are pielea fotosensibilă și nu suportă lumina solară dar tehnologia lui superșmecheră îi permite să ia forme cunoscute omului, cum ar fi castraveți, roșii sau salam. El speră ca acesta să le combine inconștient astfel încât să creeze o mutație genetică că îi va facilita și lui viața supraterană. Oamenii deja vor spune: „Băi, ce bine că mănânc separat chestiile din aperitiv, vezi cum putea Intraterestrul să intre în corpul meu și să-mi sechestreze creierul?”. Ziariștii de la CanCan vor scoate niște poze în exclusivitate cu un Intraterestru care s-a metamorfozat într-o șaormă cumpărată de Adriana Bahmuțeanu iar Kanal D va prezenta un breaking news cu o babă care a găsit în timp ce prășea un obuz care s-a dovedid a fi nava unui Intraterestru. Renumiți savanți vor analiza frescele cu Cina cea de Taină și Gioconda lui da Vinci unde vor găsi ascunse primele detalii ale existenței irefutabile a Intratereștrilor. Ei vor cere fonduri de la Ministerul Educției și Cercetării pentru a demara acțiuni de excavare a gradinii unde baba a găsit OSN-ul (Obiect Subteran Neidentificabil). Acest mit va deveni atât de popular încât orice fabrică de supozitoare, sau alt căcat relativ inutil ce poate fi cumpărat, va dori să asocieze imaginea produsului lor cu Intraterestrul meu.
     Bla bla bla...  Restul ține de imaginația fiecăruia.

     Deși nu vă vine să credeți, tocmai am făcut împreună o descoperire epocală care va revoluționa știința: extratereștrii nu numai că trăiesc printre noi, ei trăiesc ÎN noi! Asta pentru că ei sunt EXCLISIV RODUL IMAGINAȚIEI UNOR PRODUCĂTORI DE FILM! De ce e un subiect răsuflat? PENTRU CĂ FILMELE CU EXTRATEREȘTRI AU DEVENIT MAI BANALE DECÂT FILMELE PORNO.

joi, 8 noiembrie 2012

Motivul pentru care viața nu e dreaptă

     Iurie Darie a fost un mare actor, care a jucat roluri memorabile și care acum nu mai este băgat în seamă decât de Măruță, atunci când nu găsește alt rahat de trântit pe post la ora 5. Nu că n-aș aprecia valoarea omului ca actor, el are talent și a fost un mare artist, dar eu zic că i-a cam trecut vremea.
     Nu mai are nimic de arătat lumii decât că s-a îmbolnăvit nasol de o boală gravă, de care suferă și alte câteva mii de persoane. Deci, nimic deosebit doar că el e celebru și ceilalți nefericiți nu sunt. Omul e caz social și face audiență, motivul primordial pentru care apare la televizor, dar mi se pare aiurea să abuzeze de calitatea de actor șmecher ca să se vindece și apoi să ce? Să devină pensionar obișnuit, nu un actor desăvârșit care să bucure în continuare lumea practicând meseria care l-a consacrat? Nu are sens. Sunt mii de copii cu hidrocefalie care au nevoie de ajutor, au nevoie de șansa de a se bucura de viață și de a face la 25 de ani pozele pe care le-a făcut el la 81.
     Nu zic, poate că nu sunt mulți capabili să facă ce face el, și bravo lui, dacă are această șansă e normal să profite de ea. Și eu dacă, ipotetic vorbind, aș deveni un blogger de un succes sublim și fanii mei mi-ar putea dona bani de perfuzii, doar n-aș fi prost să mor în glorie. Dar când Măruță te pune pe ecran pentru că face audiență, nu pentru că ești tu cine ești, e cam aiurea să accepți condiția asta. Acum doi ani se pozau lingându-se reciproc și se căcau din avion că nu le pasă ce crede lumea și acum au ajuns la mila ei. Penibil. E ca și cum Steaua ar fi vrut să bată Realul în 2011 pentru că Bănel Nicoliță e un băiat sărac de la țară.
     Ceilalți oameni răpuși de boala asta nu apar la televizor. De ce? Pentru că nu s-a întâmplat să fie și ei vedete și să vrea să-i vadă la televizor potențialul client al companiilor care plătesc publicitate în funcție de audiență. Motiv pentru care viața nu e dreaptă.



     Acuma poate sunt eu un imbecil sau nu-i vreau binele omului, dar spuneți și voi cine merită o nouă șansă!



           



Surse foto:  http://www.ghidulbacaului.rohttp://vedete-vip.blogspot.ro.












luni, 5 noiembrie 2012

Dilema nopții

     „Nu mai stau pe Facebook” am zis eu plictisit de aglomerația de copii care știu sensul figurat al cifrei 69 și întrebându-mă simultan dacă personajele din Avatar se cacă fosforescent. Chiar niciun scop nu mai are această cârciumă virtuală, nu te mai excită cu nimic și nimic constructiv nu ți se mai întâmplă decât că se măresc inevitabil sanșele ca utilizatorii cu puține idei să nu fie vre-odată utili societății. Discutabil și plictisitor, că de-aia am ieșit de pe Facebook, că m-am plictisit.

     Și am dat drumul la televizor. Nu știu dacă tot timpul se difuzează tâmpenii la televizor sau acestea se nimeresc taman în puținele momente în care mă uit eu. Discutabil dar interesant. Discutabil pentru că, na, mass-media e câinele de pază al societății și teoretic n-ar fi frumos să latre prostii și interesant pentru că ar fi și culmea să se dea prostii la televizor tocmai când mă uit eu. Și am rămas dezamăgit. Nu că aș ști eu ce-i aia jurnalism și cum se face o știre ca lumea dar nu știu dacă e știre chestia următoare:

     Probabil aflată intr-o criză provizorie de violuri proaspete, Tanti Esca incepe glorios: „Iarna începe încet dar sigur!” Să mor eu dacă nu muream prost. A venit toamna și acum, noroc cu ProTeveul că habar nu aveam că mai vine și iarna. Și vine și încet că e abia noiembrie. Știm că lumea se schimbă și e posibil, mai ales că e programat sfârșitul lumii, să nu se mai facă iarnă, dar anul ăsta SIGUR vine iarna, că așa a zis Esca. Și nu e chiar așa o știre din lobodă, cum ar zice Măruță că Nicoleta Luciu a avut chiloți roz când fost la peco să ia biscuiți, e o știre reală și credibilă pentru că are și un trimis special! Acesta, mai bine zis aceasta, a ieșit pe Pache Protopopescu cu un microfon și cu niște temperaturi pe care le-a enumerat și care cică seamănă ce cele de anul trecut. Uimitor, nu? Și nu ni se spune nici unde e locul în care tanti reporte a fost trimisă special pentru ca noi să aflăm că o să vină iarna, nici de unde a obținut informațiile relevatoare. Păi asta e știre?

     Cert e că m-am plictisit și aici și m-am băgat în pat întrebându-mă simultan dacă personajele din Avatar chiar se cacă fosforescent.

duminică, 28 octombrie 2012

Personalitatea mea și televizorul

     Mă uit mai puțin la televizor pentru că am uneori impresia că mă prostește. Nu că-s eu prea deștept pentru inepțiile care curg din micul ecran și uitându-mă la ele risc să-mi scadă IQ-ul sub 85. Pur și simplu nu văd cu ce m-ar ajuta că văd ce chestii plictisitoare și absolut banale fac alți oameni și ce aș putea eu să invăț de la ei. Că asta curge tot mai des pe cablu. Sunt și excepții, de-aia am zis „uneori”. Și odată ce-am stabilit că televizorul nu prea îmi servește la nimic, doar la ascultat muzică, am zis că poate să stea liniștit deschis în timp ce eu îmi văd de treabă pîn casă.
     Dar, tocmai când mă așteptam mai puțin, inevitabilul s-a produs. Televizorul mi-a dovedit că e mai deștet decât mine și mă poate influența. Era pauză de șampon, margarină și pastile pentru diaree pe canalul de muzică și mă uitam accidental la Vocea României unde un cocalar fără talent făcea glume de doi lei cu Brenciu, moment în care eu, da, râdeam! Absolut inexplicabil și greu de înțeles personalitatea mea a evadat din corpul meu plictisit de monotonia zilei astfel încât reușeam să mă uit uimit la mine de undeva din colțul camerei. Pentru câteva secunde am avut o imagine clară de ansamblu: televizorul și eu care mă uitam și râdeam ca prostu la o glumă de doi lei. Ori sunt eu prea prost ori televizorul e mai destept? a intrebat personalitatea mea din colțul camerei.
     Așa am realizat că televizorul este într-adevăr un mijloc de a manipula oameni, că reacția mea nu poate să rezide exclusiv în incultură atâta timp cât și Brenciu și ceilalți „toată lumea” au râs deși era o gluma de doi lei.  N-am scris asta ca să vedeți voi cât de deștept sunt ci pentru că vreau să citesc la anu' acest post și să mă mai uit odată la Vocea-Factor bla bla concurs probabil regizat, cu cocalari care refuză să înțeleagă că n-au talent și fac glume de doi lei, și să-mi aduc aminte să vad dacă mai râd vre-un pic. Personalitate, fii pe fază!

joi, 25 octombrie 2012

Chestii pe care cred că sunt prea prost să le înțeleg

   
     Urăsc oamenii care scuipă pe stradă, își suflă nasul pe stradă (la propriu, azvârlind pe trotuar martorul de un verzui morbid al răcelii lor) și li se pare normal acest gest. Înțeleg să mai scapi un pârț în plin centrul bulevardului, nu obligi decât câțiva nefericiți să suporte consecințele dar, frățioare, pe acea stradă oamenii mănâncă șaorma și pizza încălzită la microunde, cum să faci așa ceva? Bleaachh... scârbos + neigienic!

     Nu înțeleg de ce studenții la medicină stomatologie fac 6 ani de facultate. Un dinte e o bucată de os care poate avea o gaura în el și pe care tu o polizezi și o umpli cu ceva. Dacă te pregătești 6 ani pentru așa ceva, ca să operezi o tumoare pe creier cât trebuie să mai studiezi? Sau asta e doar o strategie de a umfla prețul, ca să poți să zici: „Frate, eu am încălzit 6 ani conserve pe reșou și tu îmi spui mie că e mult un milion? Beși de-aici și scoate-o tu dacă nu-ți convine!”.

     N-am nimic cu ei dar mă enervează rasiștii ipocriți care își doresc ca țiganii să nu se fi născut, care descriu țiganii dându-ți de înțeles că dacă ar fi fost acolo când Mama Țiganilor a rămas insărcinată ar fi fost în stare să își vândă un rinichi ca să-i plăteasca un avort. Și n-aș avea nimic cu ei dacă nu i-aș vedea cum se scălămbăie robotizat pe manele la nunți și majorate, cum se regăsesc ei în versurile alea care le satisfac nevoia de cunoaștere și care se pare că se potrivesc cu trăirile lor interioare legate de dușmani și de gagica de te-a lăsat taman când aveai nevoie de ea. Nu știu lor cum li se pare dar eu consider total aiurea să urli în gura mare că urăști țâța din care tocmai sugi cu poftă.

     Nu văd ce sens are moda în viețile noastre și nu găsesc nicio utilitate revistelor de modă. De ce să-mi spună cineva cum să mă îmbrac de parcă eu n-aș ști ce-mi place? Mă simt jignit. Moda e pentru cei lipsiţi de imaginaţie care simt nevoia să se aboneze la simţul estetic al altcuiva pentru că al lor se remarcă exclusiv prin absența lui desăvîrșită. Nu-i interesează ce utilitate are o eșarfă răsucită în jurul gâtului sau dacă ești mai aerodinamic în pantaloni verzi mulați pe glezne, dacă toată lumea are, automat tre' să fie ceva mişto. Mă întreb cu vag interes ce-ar face oamenii ăștia dacă mâine ar muri toți designerii vestimentari, toate casele de moda și toate izvoarele știute și neștiute din care curg atâtea idei colorate.

   

joi, 18 octombrie 2012

Mesajul din versuri

   Am văzut zilele astea la televizor, în timp ce număram a cinșpea oară cele 20 de canalele din grilă, un tip cu o freză feng shui deosebit de dubioasă care îmi recomanda, mie, telespectatorul, să-i ascult muzica pentru faptul că are un mesaj, domn'le. Zicea ceva gen: Ce-i cu atâta Inna și Dj NooShtiuCoom care amestecă două aceleași versuri și cinci note de tropmpetă pe o coloană sonoră ce poate fi executată lejer de un elev de clasa a șaptea cu un program furat în 5 minute de pe net!? Eu am un mesaj, frate și, dacă vrei să nu mai fii prost care ascultă house comercial, ascută mesajul meu din muzica mea, frate!!!

Se lamenta în spume cum că publicul nu mai ascultă muzica de calitate, a lui, și nici nu mai cumpără CD-urile, tot la ale lui se referea. Că deh, tre' să-i dai melteanului ce vrea să asculte, frate, dacă vrei să reziști pe piață.

Aș avea două sugestii pentru acest Moise contemporan, plin de mesaje moralizatoare, un domn artist neinteresant pe care nu-l cunosc și de care sunt convins că nu o să aud:

1. De obicei oamenii ascultă muzică atunci când vor să se relaxeze (dacă fie au peste 35 de ani fie nu au niciun prieten sau ceva bun de făcut în timpul liber) sau dacă vor să se distreze. Că asculți accidental muzică în mașină sau la cârciumă nu se pune, pentru că nu asculți în mod deliberat. Pur și simplu s-a întâmplat să asculți. E ca și cum ți-ai cumpăra gumă de mestecat de la supermarket. Ajungi la casă, fără nevoia sau intenția să cumperi gume, dar dacă tot sunt acolo și ajungi la ele, de ce nu. Tinerii de care te rogi tu să asculte mesaje ascunse în versuri, după 2-3 beri nu vor să mai audă altceva decât un ritm care să le permită să dea din cur fără să pară proști. Adică să danseze. Dacă ar fi cum spui tu, îmi imaginez următoarea conversație într-un club: ”mhââc... coaie, toarnă mai incet că n-aud...mhâââc... mesajul...”.

2. Dacă ai un mesaj ce crezi tu că merită transmis nu-ți mai obosi imaginația cu muzica, scrie o carte sau fă-te prezentator de revista presei. Uite Mircea Badea și Radu Banciu unde-au ajuns! Nici ei n-au mesaje suficient de potente cât să facă un om normal să îi privească mai mult de 3 minute, dar pe ei îi cunoaște lumea și, dacă ar scoate CD-uri cu mesaje pentru adolescenți, ți-ar cam face concurență, frate...

duminică, 7 octombrie 2012

Cum văd eu bloggerii

     Cum stăteam eu așa, și cotrobăiam pe infinitul mediu virtual, am tot citit și am tot vazut bloguri. Asta fac eu când am timp de stat pe net, citesc bloguri. Că pe Facebook mi-au mai rămas 10 centimetri pătrați de ecran restul fiind ocupat de reclame la șampon, apă minerală și metode miraculoase de a păcăli natura pentru a slăbi în timp record. Și uite-așa citind, în simplitatea gândirii mele, mi-am permis să împart bloggerii în trei categorii. Cum ar fi:

     Categoria I. Aceștia sunt cei mai buni în ceea ce fac, orice ar fi ceea ce fac ei. Puncte de vedere mai mult decât interesante, coerente, adaptate la realitatea cotidiană, și transmise elegant, ce-i drept, într-o formă greu de interpretat pentru cineva care nu a citit decât sms-uri și subtitrări de telenovele. Ei nu au blog ca să dovedească faptul că știu să scrie, ci pentru că firea lor profund rațională le permite să aibă o amplă viziune de ansamblu asupra lumii în care trăim, care ar fi păcat să nu fie fructificată de cel care știe să o interpreteze și să profite de ea dacă e în stare. Sunt oamenii de la care ai ceva de învățat, pe care, când îi citești, te gândești: „Ce tare, cum de nu m-am gândit șii eu la chestia asta până acum?”. Pe ei nu îi interesează cine îi vizitează și cine îi aprobă pentru că nu ăsta e scopul blogului. Despre ei nu pot să vorbesc prea mult pentru că nu îmi permite condiția intelectuală să-i analizez așa că mă mulțumesc să-i citesc.

     Categoria II. Nu toată lumea are ceva potent de spus în online. Aceștia muncesc, investesc timp, chiar și bani, și mai și câștigă un bănuț suplimentar ce le permite să-și ia un suc natural și un corn de la peco atunci când fac plinul la Logan. Ei scriu mult. Uneori scriu bine, uneori foarte bine, alteori scriu execrabil dar fac asta în timp ce au un job real, unde au un program sau un deadline. Și totuși găsesc subiecte. Unele texte sunt chiar interesante, unele nu interesează decât un public restrâns, altele nu interesează pe nimeni. Ei scriu despre orice pentru că au nevoie de trafic dacă vor bani de corn. Ce e drept e că au și ei păreri despre multe chestii, dar doar păreri. Când ești de părere că Dan Diaconescu e un clovn care poate aproape de perfecțiune să imite simultan un papagal și o maimuță, sau că nuștiucare politician e un jegos asentimental pe care nu-l doare-n cur de tine decât atunci când ești pe cale să pui mâna pe ștampilă, astea s-au mai auzit, nu prea zici nimic nou. Ce mai fac ei e că le place să colaboreze strâms cu ceilalti bloggeri, să se adauge unul pe altul în blogroll și să-și comenteze reciproc părerile. Cele mai multe comentarii sunt ceva gen: „ Foarte tare!” sau „Mmda, ai dreptate... :) ”. Deci tot o părere, nicio idee noua.


     Categoria III. Cum orice domeniu are proștii lui, așa și mediul online. Această categorie este formată de obicei din foști elevi care nu au reușit să termine liceul decât din punct de vedere calendaristic, deci nu au avut nici măcar șansa să se numere printre cei 50șiceva % care au picat la BAC. Ca și cum ai fi făcut școala de șoferi dar nu ai fi reușit să dai traseul cu poliția. La fel de util ca o căruță fără proțap. Ei nu apar în nicio statistică și nici nu au mulți prieteni. Nu au trafic pe blog pentru că nu le citește nimeni un articol întreg, ca să nu mai vorbim de revenit pe blog. Nu ai ce să citești pe blogul lor. Ei de obicei se plâng de ceva și dau vina pe politicieni pentru că e scumpa șaorma și că nu își găsesc de muncă. Mulți dintre ei scriu despre melteni în trening de firmă care colindă discotecile rurale cu scopul de a-și umple burțile cu bere din banii aduși de la sere din Spania, și îi critică pentru stângăcia intelectuală ce îi caracterizează, bucuroși parcă la gândul iluzoriu că ei au depășit de mult aceasta etapă și că nici nu vor intra niciodată într-un disco-bar dintr-un sat din Brăila. Când nu ajung la concluzii banale, cum ar fi că oamenii ar trebui să-și schimbe mentalitatea, să fie mai buni, să nu mai tăie pădurea și să nu-i mai urască pe câinii vagabonzi care sugrumă babe în suburbii, ei devin profund afectivi. Când fac asta ei vor să pară victime ale societății, să dea impresia că au fost tradați și ca nu sunt respectați cum știu ei că ar merita. Prietene, dacă ești singur și fug toți de tine, nu da vina pe aproapele tau! Când omu nu poate să asocieze persoana ta cu niciun sentiment, atunci cum mother father sfincter vrei să se găndească la tine? Când nu însemni nimic pentru nimeni e din cauză că ești un fraier plictisitor care nu poate ajuta pe cineva cu nimic. Dar ei au blog, și așa se elibereaza, scriind. Au o pagină cu 50 de vizitatori pe zi și le crește inima suficient de mult cât să se creadă un fel blogger „la început”, un maestru autodidact ce pe viitor va reuși să-și cumpere șaorma din banii munciți ca blogger. Eu nu sunt blogger, când închid laptopul devin om normal care face chestii normale. Dar ei sunt bloggeri chiar și când stau la coadă la șaorma.

    Țin să menționez că eu nu mă consider blogger, ci un tip simplu care nu știe prea multe și care scrie moca niște chestii pe o pagină.  Studiul meu se bazează pe tot ce am citit eu până la ora actuală, deci dacă ai blog, te vezi într-o categorie de-asta și te repezi să-mi sari la gât, stai calm, e posibil să nu fi citit blogul tau...

duminică, 30 septembrie 2012

Despre femei

     Printre alte chestii pe care le fac oamenii aceștia sunt frumoși. Dintr-un motiv necunoscut și practic imposibil de determinat, frumusețea este cunoscută ca fiind o calitate. Eu nu consider că faptul că m-am născut cu doua mâini sau că am o structură anatomică ce îmi permite mersul biped este e o calitate. Pur și simplu așa m-am născut. Și frumusețea e la fel, o chestie cu care ne naștem.
      Oamenii au o slăbiciune în legatură cu frumusețea pentru că ei vor să fie frumoși, în special femeile. Și acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă marile companii producătoare de cosmetice nu le-ar fi păcălit de-a lungul timpului arătându-le o poză cu o femeie care s-a nascut frumoasă zicând: „Dacă vrei și tu să fii frumoasă, ca tanti asta din poză, e musai să cumperi chestiile astea de la noi”. Pe aceeași lungime de undă se află barbații dar la ei isteria se reflectă aspră mărimii. Cum se uită femeile la reclame la AVON, văd o tipă frumoasă și își doresc să arate ca ea, așa se uită barbații la filme porno și visează să se trezească într-o zi cărând la purtător un falnic exemplar idem celui cu care se lucrează în film.
     Cel puțin din punctul meu de vedere frumusețea nu există. Adică, ajungi să depășești anumite praguri intelectuale care îți permit să nu judeci oamenii în funcție de felul în care arată. Nu că le-aș fi atins eu. Ne naștem diferiți pentru a reuși să ne deosebim între noi nu pentru a ne compara unul cu altul. Și, dacă stai să te gandești, nu puteam să fim toți frumoși, Mama Natură ar fi rămas fără combinații la un moment dat deci ar fi fost clar nevoită să facă și oameni urâți până la urmă.

    Ce nu înțeleg eu e de ce femeilor le place când le spui că sunt frumoase? Tu nu ai facut nimic să fii frumoasă, așa te-ai născut, cu excepția câtorva culori aplicate pe ici pe colo. Nu e ca și cum ar fi trebuit să faci o facultate și, după multă muncă asiduă și studiu aprofundat, ai devenit frumoasă, iar la auzul complimentului în cauză sa-ți tresalte inima de bucurie, mândră pentru că rodul muncii tale e vizibil și te poți bucura din plin de el. Și altceva ce nu înțeleg, de ce toate femeile îți mulțumesc atunci când le spui că sunt frumoase? Înțeleg dacă aș ajuta o femeie să parcheze mașina, sau să schimbe roata de rezervă, dar ce poate fi în sufletul unei femei atunci când un tip îi spune că e frumoasă? Că pe femeie n-o mai interesează ce vrea ăla de la ea...

miercuri, 19 septembrie 2012

O lume plină de penibili

     Printre alte chestii pe care le desfășoară omul în decursul vieții sale, acesta poate fi penibil. O insușire ce tinde abrupt spre paradoxal în condițiile în care acela ajuns să fie caraterizat de ea nu are posibilitatea să constate intrarea în penibil. Nu pot să mă gândesc la ceva mai nasol decât să fii penibil și toată lumea să vadă, numai tu să nu vezi. Și eu sunt penibil deși nu asta îmi doresc. Sunt multe chestii care mi se întâmplă și nu mi le doresc, și sunt sigur că printre aceste chestii se gasește și penibilul. Și vă spun imediat de ce. Penibilul are pricipala caracteristică aceea că el poate fi perceput diferit de oameni. Mie mi se pare penibil cum Andreea Marin face reclamă la leuștean uscat, Andreea Marin ar putea considera penibilă postarea asta, poate pentru că zic eu aici ceva neinteresant, deci penibil din punctul dumneaei de vedere, sau poate pentru că am repetat cuvantul „penibil” de 10 ori până acum. Sau poate cuiva i s-ar parea extraordinar faptul ca Helmut Dukadam a făcut o treabă extraordinară în fotbalul românesc atunci când a facut istorie la Sevilla, dar altul ar putea spune: „Ce penibil... a apărat și el 2-3 goluri acum x-șpe mii de ani și îl pupă toți în fund pentru că, vezi Doamne, ce-a mai făcut el. A mai apărat ceva de-atunci?” (Să fie clar: n-am nimic cu omul, am auzit o astfel de replică din partea cuiva care părea mai deștept decât mine. Mi s-a părut penibil). Poate cineva crede că Radu Banciu vorbește aiurea și jignește oameni ca să facă audiență, mie mi se pare un tip deștep care are niște puncte de vedere interesante. Poate din cauza asta altcineva mă poate considera penibil.
     Ideea e că noi, oamenii, facem maxim ceea ce ne ingăduie capacitatea intelectuală pe care o avem la un moment dat, respectiv momentul în care facem chestia în cauză. Așa că în mod clar poți fi considerat penibil de cel cu o capacitate intelectuală mai mare decât a ta, atunci când nu te ridici la nivelul acestuia. Toți, dar absolut toți, suntem sau putem fi penibili. Important e SĂ OBSERVI CĂ EȘTI PENIBIL!

De-aici socotesc eu următoarea chestie: Prieten adevărat e ăla care te trage de mânecă atunci când vede că ești penibil!

duminică, 16 septembrie 2012

Blogosfera Vrancea

     De ceva vreme am avut privilegiul să fiu acceptat într-o comunitate extraordinară, care este formată din oameni extraordinari, cu idei extraordinare. Personal sunt un tip de la țară, cu laptop dar cu puține cunoștințe în domeniul IT care scrie chestii pe o pagină, adică aici, dar am învățat multe de la acești oameni deși nu prea am reușit să mă implic în activitățile desfășurate de acest colectiv, din diverse motive. Nu mă consider un blogger în adevăratul sens al cuvântului.
     Dar Blogosfera Vrânceană nu e doar un grup de oameni care stau de vorba. E un colectiv unit, cu idei, cu proiecte, cu rezultate, care conlucrează și se bucură de avantajele internetului pentru a-și promova proiectele și pentru a aduna într-o singură casă cât mai mulți bloggeri vrânceni. Această casă există și se numește Blogosfera Vrancea. Și e o casă primitoare și calduroasă unde dacă ai o idee bună cineva o va vedea și va face ceva din ea, și unde daca nu ai o idee buna sau ai o idee care este chiar penibilă, cineva îți va da un sfat.
     Sper ca pe viitor, pe măsură ce o să aprofundez mai multe cunoștințe în domeniul ăsta, să pot să pot să mă implic și eu în activitățile Blogosferei Vrâncene și să pot să vă spun: Poftiți în casa noastră!

Cum va fi peste 10 ani

     Ca un tânăr optimist ce sunt, am ajuns inevitabil și aproape involuntar să mă gândesc: oare cum voi fi eu, și ce voi face eu peste 10 ani?

     Acum, eu sunt deopotrivă un tip realist și nu m-am mulțumit doar să-mi imaginez cum aș vrea eu să ajung peste 10 ani ci m-am gândit la cum am fost eu acum câțiva ani și cât de repede am progresat, ca să-mi dau seama la ce nivel voi ajunge peste câțiva ani. Nu prea mi-a ieșit. Asemenea unui cetâțean rrom intervievat pe patul de spital, care țipă în gura mare că toporul înfipt în capul lui a avut la capătul celalalt un dușman invidios ce l-a atacat în timp ce el săracu se întorcea de la o munca cinstită, eu am vrut la rândul meu să cred că nu e vina mea că până la vârsta asta nu am reușit să fac mai multe. Dar m-am trezit repede. Îmi furam singur căciula și tot mie mi-o vindeam.
   Gândindu-mă, așa realist cum eram eu, și căutând calea către o viață frumoasă și lipsită de griji, am ajuns la concluzia că ceea ce vreau eu de fapt este să fiu mulțumit cu ceea ce fac și să fiu fericit alături de jumătatea mea. Atât! Nu pare mare chestie dar când ești ambițios, așa cum cred eu că sunt, e foarte greu să fii mulțumit cu ceea ce faci. În fiecare zi descoperi un lucru nou care te face sa vezi că ai putea să faci mai mult decât știai că poți să faci. Când mă uit la ziua de ieri și am capacitatea să văd cât de prost eram, eu cred că evoluez.
     Și asta vreau peste 10 ani, să mă simt un om împlinit, să fac ce-mi place și în tot acest timp să fiu în stare să o fac fericită pe fata de lângă mine.

Moș Crăciun, dacă îmi citești blogul, asta îmi doresc, să știi!

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Idei și iar idei

     Din seria „Ia să vedem ce s-ar întâmpla dacă...” Ministerul Educației a mai găsit o idee care te face să te întrebi: „De ce, Doamne, m-am născut în țara asta?”...


Să vă fie rușine!!!

     Mă trezesc azi dimineață, cam pe la 6 și ceva. Așa mă trezesc de obicei, indiferent la ce oră mă culc, și pornesc somnoros televizorul. Nu caut nimic anume, dar schimb canalele în căutare de ceva care să nu mă facă să adorm la loc, pentru că, dacă adorm ma doare ușor capul când mă trezesc apoi.
      Și vad o știre despre Floarea Leonida. O fostă gimnastă care, după ce și-a încheiat cariera sportivă, strălucită de altfel, a ajuns să presteze cea mai veche meserie din lume într-un bordel din occident. Nu m-a impresionat această poveste. Fiecare face ce vrea cu viața lui. Fata a aluat o decizie în niște circumstanțe pe care noi nu le cunoaștem, deci nu avem dreptul să o judecăm pentru asta.
     Ce mi s-a părut deplasat a fost faptul că o reporteriță ambițioasă s-a dus la ușa tatălui fetei să-i dea minunata veste. Cât de cretin poți să fii să faci așa ceva? Să te duci la ușa omului cu o poză și să zici: „Ete, nene, știai că fata matale face alea alea pe la nemți?” ? Nu s-au gândit că poate omul știa dar nu a avut ce să-i faca fetei? Nu au știut că omul ăla are vecini pe care nu îi va mai putea privi în ochi de rușine? Omul ăla nu are suflet?
     Mă uitam în ochii lui și vedeam un tată dezamagit, care probabil se împăcase cu ideea că fata lui nu a avut noroc în viață. Un gând liniștitor pe care acești, să zicem, jurnaliști l-au spulberat când au mediatizat intens povestea fetei. Ei nu au vrut să prezinte o poveste de viață.  Ei au vrut să zică: „Uite, bă, ce țară de căcat! Foștii noștri campioni nu au ce să manance aici și se duc să se prostitueze la nemți! Aaa, și, uite, nici ceilalți campioni nu mai primesc nimic moca de la stat!”.
     Au rănit grav sentimentele unui tată și asta este o dovada clară de neprofesionalism! Se agață ca nebunii de tot ce miroase a audiență... Sper că atunci cănd vor număra banii primiți pe reportaj, să se gândeasca la omul ăla și la faptul că vor avea la rândul lor copii!

     Să vă fie rușine!!!

joi, 6 septembrie 2012

Omul şi moda

     Omul ca și ființă biologică s-a descurcat de minune la a face tot ce îi stă în putere pentru a-și complica viața. Un bun exemplu în acest sens este moda. La început scopul hainelor era să ofere protecție hoitului împotriva temperaturilor scăzute sau a chestiilor predispuse a zgâria anumite organe externe delicate în timp ce posesorul acestora își desfășura liniștit, sau nu, activitatea de hrănire. Cu timpul femeile au constatat că proeminențele lor pectorale sunt diferite de ale bărbaților dar și că aceștia tind să devină labili psihic la vederea acestora. De aceea ele au catadicsit să le acopere, reușind astfel să exploateze eficient o slăbiciune a bărbatului. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de-atunci. Astăzi hainele îndeplinesc același scop, cu excepția unora, care cred că decorațiile exterioare îi fac să pară mai importanți.

     Ce face moda? Când auzi „modă” te gândești la niște oameni cu imaginație care fac bani vânzând țoale. Însă moda este ceva mult mai complex. „Modă” înseamnă niște oameni care vor să te convingă că hainele pe care le porți te fac să pari un copac uscat şi, ca să fii din nou verde, trebuie musai să îți cumperi noile creații care corespund „curentului actual în materie de modă”. Ei vor să crezi că societatea te va respinge irevocabil și singura șansă de a fi un om normal este să fii „la modă”. Omul modern are instinctul ăla „da' ce bă, io-s mai prost?”, de aceea se conformează rapid și acceptă schimbarea, de unde, evident, moda are succes.

     Însă moda  e o industrie, Și ca oricare altă industrie aceasta se bazează pe o investiție cât mai mică și un profit cât mai mare. În realitate nu-i pasă nimănui cît de prost te simți în hainele tale ci cum ar putea să te convingă să dai banii pe alte cârpe cusute frumos deși tu ai deja un dulap plin de alte țoale care încă nu s-au rupt deci își pot îndeplini în continuare scopul primordial despre care am vorbit.