joi, 30 iunie 2011

Bac-ul si emotiile lui...

Cu toţii am trecut, sau o să trecem prin emoţiile examenului de bac! Acesta este momentul în care cei care au învăţat îşi testează cunoştinţele acumulate, iar cei care se bazează pe pregătirea particulară şi neimpozitată efectuată la profesorii de curs vor constata, filmaţi fiind din 4 colţuri, că utilitatea timpului şi banilor pierduţi tinde vertiginos către zero. Deşi mulţi îl consideră examenul vieţii, nu este deloc aşa. Când te hotărăşti cu cine să te însori, când eşti în dubii cât de mare să fie tatuajul de pe piept sau când te duci cu tensiunea 22 cu 17 la un interviu pentru primul loc de muncă, atunci DA! Poţi spune că acel rezultat obţinut îţi va schimba viaţa. Dar eu nu cred că un test pe care îl pici şi îl poţi repeta la 3 săptămâni poate fi ierarhizat astfel...mă rog... La bac tre' să ai şi un pic de noroc. Există aşadar două categorii de absolvenţi de liceu:
1. Cei care beau un litru de cafea şi învaţă pe brânci până la 12 noaptea iar la examen a doua zi, de obicei, nu-şi mai aduc aminte mare lucru. Aceştia sunt elevii cărora le pasă de viitorul lor şi de banii cheltuiţi de părinţi pe caiete şi pe florile de început de an şcolar. Ei sunt aceia care, deşi nu vor să recunoască, au destule informaţii cât să promoveze bacul.
2. Cei care duminică seara, după ce se întorc de la picnic, trimit rapid un sms: "Bă, mâine facem ore?" De obicei ei au noroc să copie de la colegul din faţă, pe care nu l-au văzut în viaţa lor dar care a învăţat până la 12 noaptea... şi să şi promoveze. Ei sunt cei ale căror planuri de viitor nu ajung la o durată medie mai mare de 2 săptămâni şi pentru care căutarea unui loc de muncă în eventualitatea ratării examenului de bac reprezintă o pierdere inutilă de timp.

Aşadar simţi importanţa bac-ului în momentul în care eşti elev şi ţi-a ieşit media să intri la facultatea dorită, eşti elev şi mama o să se laude la vecini că băiatu' ei a luat şi el bac, eşti profesor evaluator şi ţi-ai rotunjit un pic venitul astfel încât să-ţi permiţi motorina până la Eforie Sud sau eşti ministru al educaţiei (intenţionat scris au litere mici) şi ţi-a mai venit o idee instant despre cum ar fi dacă...

aaaa... mult succes la bac!

duminică, 19 iunie 2011

Lumea e prea mică? Ba nu, aş putea spune eu... sunt mulţi aceea care o vad mică. E plină de posibilităţi dar sunt mulţi cei care o privesc doar prin prisma problemelor pe care le au. Nimeni nu te mai apreciză decât în cazul în care îi oferi ajutor fără să ceri nimic in schimb, eşti dotată cu dimensiunile 90-60-90 sau tatăl tău intreprinde o activitate care iţi peminte ca suma de 550 de ron să ţi se pară marunţiş... Avem valori, dar noi apreciem plăcerea oferită de frumuseţea fizică... Intotdeauna dragostea trece prin stomac. Fetele o sa zica: ''eee nu-i adevarat, sufletul contează!'' Hai să fim serioşi, intro ţară in care shopping-ul este sport naţional contează mai mult cu ce e îmbrăcat sufletul! Şi ăsta e adevarul, oricat l-am nega...
 
FÍȚE s. f. pl. (Fam.; în expr.) A face fițe = a se arăta mofturos; a se lăsa rugat. Asta ne spune DEX-ul, o definiţie prea scurtă pentru cât de complicat e termenul in realitate şi pentru impactul pe care il are asupra noastră. Din pacate "fiţele" ajung să devină o necesitate în condiţiile in care nu poţi sa atragi atenţia asupra ta decât dacă ii imiţi pe cei care sunt deja în centrul atenţiei. Ce cred eu despre  fițe: Analizezi situaţia, vezi ''ce se poartă'' (chiar dacă nu-ţi place... dar n-ai ce să faci, îţi spui în minte, tre' să fii în rând cu lumea) şi te apuci sa faci o copie!! De aici pînă la obsesie nu mai ai mult de mers... Şi atunci mă intreb, e mai bine să fii o copie ieftină decat să fii tu insuţi şi să faci ce-ţi place? De ce să fii in pas cu o modă promovată de producatorii de înbrăcăminte, când eşti liber să fii chair tu un model? Desigur nu o să primesc niciun răspuns la aceste întrebări pentru că o să fiu repede catalogat ca "demodat", "ţaran" sau alt termen care se opune progresului. Un progres fictiv, zic eu, din moment ce nu vrem să fim decât nişte copii insipide ale unuia care a decis să-şi pună imaginaţia la treabă, in loc să ne acceptam defectele şi calităţile asa cum sunt ele şi sa le întoarcem în favoarea noastră... 

miercuri, 15 iunie 2011

Bun sau rau?

E anul 2011... E 2011 calendaristic, caci privind situatia din teren nu stam prea bine la capitolul progres, de orice fel ar fi el. Autostrazile ies in evidenta doar prin absenta lor desavarsita. Stim ca avem autostrazi si drumuri de calitate numai atunci cand ne ducem la ghiseu sa platim rovigneta, dar in trafic, viteza a 5-a se dovedeste de multe ori inutila. Dar aici nu e vina noastra, tre' sa ne multumim cu ce avem. In fine, nu avem cai de comunicatie, dar avem din plin cai de comunicare!! Toata lumea comunica, cu sa fara un motiv util... Inca ne ducem la piata cu sacosa in buzunar dar ne place sa fim la curent cu tendintele legate de tehnica. Curand, daca n-ai telefon cu bluetooth, nu o sa mai ai acces nici la WC-ul public. Dar chintesenta comunicarii se gaseste pe internet. Aici e locul in care esti asa cum vrei. Iti faci 5 poze in parcare la Mall langa un BMW, le pui pe profil si astepti sa te bage lumea in seama. Ce poate fi mai simplu de-atat? Indiferent de numele retelei peste tot e la fel: toata lumea e perfecta, toata lumea iubeste pe cineva sau ceva, cea mai multa lume are ochelari de soare (desi multe poze sunt facute in spatii inchise) si desi la status scrie: ''ast com...pls'', toata lumea are cei mai multi prieteni. De aici pana la comunicare nu mai e decat un pas. Vrem nu vrem viata noastra devine publica. Si aici isi face treaba miracolul tehnologiei, pentru ca iti ofera avantajul critic de a te promova asa cum doresti, fara defecte, fara temeri, fara inhibitii, esti asa cum vrei tu sa te vada lumea... Problema cea mare apare atunci cand esti mai fericit in lumea virtuala, in care esti perfect, si ajungi sa nu mai poti rezolva probleme din viata reala. Ne vindem viata sociala pe iluzia unei situatii in care, perfecti fiind, suntem mereu in centrul atentiei... Cine a zis ''Hai sa socializam'' s-a gandit oare si la efectele negative ale promovarii individului in lumea virtuala? Cati dintre noi oare au acum prieteni ''imaginari'' cu care nu vor interactiona niciodata, dar cu care se simt maxim de impliniti? Cati dintre noi au renuntat la invitatia la bere facuta de colegi numai ca sa se duca repede acasa sa vada cate notificari noi are de verificat? Oare am putea trai fara internet?

luni, 13 iunie 2011

Sa fim noi de vina???

Peste tot aud lumea: ''Eeee ma plictisesc...''     Si nici nu e de mirare. N-ai ce face domn'le pe-acasa... Te pui in pat, desfaci berea, cauti telecomanda si apesi butonu rosu: Teleshoping... un set de cutite si un aparat de dat cu var care nu au nici o utilitate in apartamentul tau isi fac aparitia. Interes 0. Mai departe, reality-show cu divortati. 5 cuvinte cenzurate si alte 3 (care sunt cuvinte de legatura) isi fac aparitia spontan etaland cu succes un exemplu fictiv de degradare a omului in societate. Continuam cautarea si dam peste un talk-show politic. Un nene depune eforturi substantiale sa ne convinga ce de fapt o ducem bine, cei care o duc rau patesc asta din cauza celor dinaintea lor...am mai auzit asta... interesul scade sub 0. Dupa alte 2 relity-show-ri (absolut identice ca idee de baza cu anteriorul) si un film indian din 1992, ajungem la canalul de sport. Romania nu s-a calificat nici acum pentru ca baietii erau obositi dupa antrenamentele riguroase de la Bamboo de seara precedenta. Fara niciun progres semnificativ dam de o telenovela siropoasa, chiar in momentul in care Ea afla ca de fapt e fiica unui bogatas de care e indragostita pana peste cap si care a babardit-o pe ma-sa in banchetul de adsolvire... Unii scenaristi chiar nu au imaginatie... Ajungem la canalul cu muzica. O piesa noua ruleaza. Asteptam sa vedem cum se numeste ca sa o putem da jos de pe net si din nou apelam la functia ledului cu infrarosu din dotarea telecomenzii. Incheiem apoteotic, din nou, cu clasicele reality-show-ri, care nu tarziu o sa-si faca loc si pe Trinitas tv. Aceleasi povesti, aceeasi actori platiti cu 500 de lei pe episod, acelasi dezinteres... Bine ca s-a terminat berea si avem un motiv bun sa ne ridicam din fata televizorului...

Dragi moguli, producatori tv si jurnalisti, pentru ceilalti oameni, cei care doresc informare si entertainement de calitate, nu faceti televiziune??

duminică, 12 iunie 2011

Am blog!! suna bine, e clar... Dar in ziua de azi asta e deja un stereotip. Nu mi-am propus decat sa fiu acelasi  Eu de zi cu zi, nu am idei multe dar imi place sa le impart cu toata lumea... atat deocamdata ca e tarziu