Cum văd eu bloggerii

     Cum stăteam eu așa, și cotrobăiam pe infinitul mediu virtual, am tot citit și am tot vazut bloguri. Asta fac eu când am timp de stat pe net, citesc bloguri. Că pe Facebook mi-au mai rămas 10 centimetri pătrați de ecran restul fiind ocupat de reclame la șampon, apă minerală și metode miraculoase de a păcăli natura pentru a slăbi în timp record. Și uite-așa citind, în simplitatea gândirii mele, mi-am permis să împart bloggerii în trei categorii. Cum ar fi:

     Categoria I. Aceștia sunt cei mai buni în ceea ce fac, orice ar fi ceea ce fac ei. Puncte de vedere mai mult decât interesante, coerente, adaptate la realitatea cotidiană, și transmise elegant, ce-i drept, într-o formă greu de interpretat pentru cineva care nu a citit decât sms-uri și subtitrări de telenovele. Ei nu au blog ca să dovedească faptul că știu să scrie, ci pentru că firea lor profund rațională le permite să aibă o amplă viziune de ansamblu asupra lumii în care trăim, care ar fi păcat să nu fie fructificată de cel care știe să o interpreteze și să profite de ea dacă e în stare. Sunt oamenii de la care ai ceva de învățat, pe care, când îi citești, te gândești: „Ce tare, cum de nu m-am gândit șii eu la chestia asta până acum?”. Pe ei nu îi interesează cine îi vizitează și cine îi aprobă pentru că nu ăsta e scopul blogului. Despre ei nu pot să vorbesc prea mult pentru că nu îmi permite condiția intelectuală să-i analizez așa că mă mulțumesc să-i citesc.

     Categoria II. Nu toată lumea are ceva potent de spus în online. Aceștia muncesc, investesc timp, chiar și bani, și mai și câștigă un bănuț suplimentar ce le permite să-și ia un suc natural și un corn de la peco atunci când fac plinul la Logan. Ei scriu mult. Uneori scriu bine, uneori foarte bine, alteori scriu execrabil dar fac asta în timp ce au un job real, unde au un program sau un deadline. Și totuși găsesc subiecte. Unele texte sunt chiar interesante, unele nu interesează decât un public restrâns, altele nu interesează pe nimeni. Ei scriu despre orice pentru că au nevoie de trafic dacă vor bani de corn. Ce e drept e că au și ei păreri despre multe chestii, dar doar păreri. Când ești de părere că Dan Diaconescu e un clovn care poate aproape de perfecțiune să imite simultan un papagal și o maimuță, sau că nuștiucare politician e un jegos asentimental pe care nu-l doare-n cur de tine decât atunci când ești pe cale să pui mâna pe ștampilă, astea s-au mai auzit, nu prea zici nimic nou. Ce mai fac ei e că le place să colaboreze strâms cu ceilalti bloggeri, să se adauge unul pe altul în blogroll și să-și comenteze reciproc părerile. Cele mai multe comentarii sunt ceva gen: „ Foarte tare!” sau „Mmda, ai dreptate... :) ”. Deci tot o părere, nicio idee noua.


     Categoria III. Cum orice domeniu are proștii lui, așa și mediul online. Această categorie este formată de obicei din foști elevi care nu au reușit să termine liceul decât din punct de vedere calendaristic, deci nu au avut nici măcar șansa să se numere printre cei 50șiceva % care au picat la BAC. Ca și cum ai fi făcut școala de șoferi dar nu ai fi reușit să dai traseul cu poliția. La fel de util ca o căruță fără proțap. Ei nu apar în nicio statistică și nici nu au mulți prieteni. Nu au trafic pe blog pentru că nu le citește nimeni un articol întreg, ca să nu mai vorbim de revenit pe blog. Nu ai ce să citești pe blogul lor. Ei de obicei se plâng de ceva și dau vina pe politicieni pentru că e scumpa șaorma și că nu își găsesc de muncă. Mulți dintre ei scriu despre melteni în trening de firmă care colindă discotecile rurale cu scopul de a-și umple burțile cu bere din banii aduși de la sere din Spania, și îi critică pentru stângăcia intelectuală ce îi caracterizează, bucuroși parcă la gândul iluzoriu că ei au depășit de mult aceasta etapă și că nici nu vor intra niciodată într-un disco-bar dintr-un sat din Brăila. Când nu ajung la concluzii banale, cum ar fi că oamenii ar trebui să-și schimbe mentalitatea, să fie mai buni, să nu mai tăie pădurea și să nu-i mai urască pe câinii vagabonzi care sugrumă babe în suburbii, ei devin profund afectivi. Când fac asta ei vor să pară victime ale societății, să dea impresia că au fost tradați și ca nu sunt respectați cum știu ei că ar merita. Prietene, dacă ești singur și fug toți de tine, nu da vina pe aproapele tau! Când omu nu poate să asocieze persoana ta cu niciun sentiment, atunci cum mother father sfincter vrei să se găndească la tine? Când nu însemni nimic pentru nimeni e din cauză că ești un fraier plictisitor care nu poate ajuta pe cineva cu nimic. Dar ei au blog, și așa se elibereaza, scriind. Au o pagină cu 50 de vizitatori pe zi și le crește inima suficient de mult cât să se creadă un fel blogger „la început”, un maestru autodidact ce pe viitor va reuși să-și cumpere șaorma din banii munciți ca blogger. Eu nu sunt blogger, când închid laptopul devin om normal care face chestii normale. Dar ei sunt bloggeri chiar și când stau la coadă la șaorma.

    Țin să menționez că eu nu mă consider blogger, ci un tip simplu care nu știe prea multe și care scrie moca niște chestii pe o pagină.  Studiul meu se bazează pe tot ce am citit eu până la ora actuală, deci dacă ai blog, te vezi într-o categorie de-asta și te repezi să-mi sari la gât, stai calm, e posibil să nu fi citit blogul tau...