duminică, 18 mai 2014

Cărțile te fac deștept

     Trăim într-o țară în curs de dezvoltare. Teoretic am putea spune că situația e cât se poate de mișto dar tot ce au înțeles românii din conceptul de evoluție a fost: nu ai smar'fon și cont de Facebook, ești un lache întârziat care nu îmbrățișează viitorul.

     Dacă trăiai cu impresia asta, ghici ce? Doar 16.11% din populația globului are cont pe Facebook și numai 9.8% se conectează zilnic la rețeaua de pierdut după-amiezile. E statistic demonstrat că nu ai dreptate.

     Nu putem să negăm faptul că tehnologia evoluează și ne ușurează viața dar noi, românii, ne-am îngreunat dezvoltarea de care vorbeam la început în momentul în care am uitat de cărți. Nu am renunțat la tradiții, nu am renunțat la prejudecăți, ne place să credem cu suntem o nație de poeți dar, cu toate astea, nu ne-a fost greu să ne lăsăm de citit. „Nu am timp să citesc” e replica unui om a cărui jumătate din viață se petrece în spatele unui ecran LCD.

     Iată că tehnologia care ne aduce aproape unul de celălalt ne îndepărtează de cea mai simplă, ieftină și accesibilă formă de cultură. Un pachet de țigări, o cafea și un energizant costă 25 de lei dar o carte cum ar fi asta, este întotdeauna prea scumpă. De ce? Pentru că e mai simplu să consumi rodul imaginației altuia în loc să o pui pe-a ta la treabă? Sau pentru că românul nu e conștient că cititul îi poate lărgi orizontul intelectual?
   
     Conform unui studiu recent, mai mult de 50% dintre români nu au citit niciodată o carte ceea ce înseamnă că, din punctul de vedere personal, România are cu 50% mai multe șanse să mai rămână mult muuult mult timp o țară „în curs de dezvoltare”.

     Lucrul ăsta se poate schimba. În periplul vostru pe meleagurile internetului s-ar putea să întâlniți o librărie virtuală cum ar fi cea din stânga. „Virtuală” sunt sigur că știți ce înseamnă; „librărie” e un loc plin cu cărți din care n-ar trebui să poți să ieși până nu cumperi ceva.

     Nu o să vă spun să cumpărați neapărat de la ei, deși băieții au specificat în mod expres acest aspect. O să vă spun doar să citiți o carte. O să vreți apoi să mai citiți o carte și apoi altă carte, și apoi o să-mi mulțumiți pentru articolul ăsta.

     Ce regret cel mai mult în viață e că nu s-a găsit nimeni să-mi spună chestiile astea când eram mai mic.













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu