A fi sau a nu fi pe Facebook

     La început au fost surprizele din gumele Turbo, apoi pixurile cu patru culori, adidașii de firmă, brichetele, bicicleta cu suspensie,  telefoanele cu cameră foto și mp3, până am ajuns la Facebook. Observați o evoluție constantă a acestor obiecte care au fost, la vremea lor, criterii relevante de departajare a omului în societate. Nu știu dacă mai observați și faptul că, de când cu Facebook la nas, omul nu prea și-a mai găsit alt viciu social unanim acceptat. Se pare că, dintre toate invențiile moderne, această lume virtuală pare să fie mediul perfect în care oamenii se simt speciali. Că asta vrem noi, oamenii, să vorbească alții despre noi și să ne simțim importanți.

    Dar lucrurile se schimbă. Cu cât se răspândesc mai mult, cu atât încearcă să te facă sclavul lor, să pătrundă cât mai adânc în viața ta și să vadă dacă te speli pe mâini de fiecare dată când te piși ca să le spună și prietenilor tăi. La început îți făceai un cont de Facebook de pe telefonul mobil în timp ce erai la coadă la șomaj, dar acum ai nevoie de un expert IT ca să înțelegi ce vor ăștia de la tine. Ei îți vorbesc frumos, „să te găsească prietenii tăi mai ușor”, „să fii văzut mai des de prietenii tăi” și îți umplu pagina cu un buton mare, albastru „Accept” și tu dai click cu emoția unui adolescent care vede pentru prima dată un film porno. Cu alte cuvinte, „Da, o să te vadă toată lumea și o să te simți important dar mai întâi tre' să promovezi toate chestiile care ne aduc nouă foarte mulți bani. Nu lăsa o felație psihologică să stea între tine și șansa de a deveni cel mai mișto din grupul tău de prieteni, Înscrie-te, este gratuit și așa va fi întotdeauna.” 

     Și fenomenul ia amploare pentru că, și aici pot să pun pariu, dacă n-ai avea Facebook și Youtube, nu prea ai avea ce să faci cu internetul. Referate? Nu faci referate în fiecare zi. Un abonament costa 50 de lei, cu siguranță ai tu un prieten care sa te primească o oră la net-ul lu ta'su. Nu sunt ipocrit, și mie îmi pare bine când primesc mesaje de ziua mea de la niște străini, dar cred că Facebook-ul deformează realitatea în așa fel încât, dacă sunt proști, oamenii dezvoltă personalități diferite. La un moment dat ajungi atât de obsedat încât nu mai faci diferența între cele două lumi. De exemplu, la un moment dat ajungi la concluzia că ai stat cam mult în casă așa că ieși afară. Ce faci tu când ieși afară: scoți telefonul și o mie și ceva de oameni află cum bei tu apă plată. Problema e că tu ai impresia că trebuie să scrii tuturor ce faci. Ai o părere atât de bună despre tine încât ți se pare că 1000 de oameni vor să știe ce faci. Deci, atâta ești de prost.

     Eu mă întreb ce-o să se întâmple cu contul tău în viitor având în vedere cum evoluează lucrurile. De exemplu atunci când mori. Ce se întâmplă cu contul tău atunci când mori? Facebook îți șterge contul sau îți sparge parola și pune pe cineva să-ți țină locul până se obișnuiește lumea cu lipsa ta din viața reală?

 „-Bună, MadyMyk, ce faci? :*

-Bine, fată, uite am murit. :D 

-A, da? :o 

-Da, n-ai văzut? :( Am pus poze de la accident. Parcă te-am etichetat și pe tine, nu? :-? 

-Aaa, nu... Dar cum ai murit fată și mie nu mi-ai spus?

-Eee, n-am știut fată că nici n-am văzut bine. Eram pe chat cu Robyy. Da' stai că îți pun și ție tag acum! Uite, eu sunt aia de sub roțile autobuzului, cu părul în flăcări. Ce zici, am ieșit bine? Că mai am una...”

     Totuși, moartea ta e un pas decisiv pe care îl faci în viață și nu vrei să dezamăgești 1000 de oameni care așteaptă vești de la tine, nu?