miercuri, 14 mai 2014

Lucruri pe care nu le inteleg

     Există printre noi oameni care au impresia ca le știu pe toate. Este imposibil să se întâmple o chestie fără să apară cineva care știe exact cauzele care au generat-o sau cum s-ar fi putut evita. E posibil ca acel cineva să fie vecinul tău, un coleg de muncă sau chiar tu, pentru că fiecare dintre noi deține în informația genetică o cantitate variabilă de stimă de sine care îi controlează deciziile. Eu stau foarte prost la capitolul ăsta în sensul că, dacă trăirile mele interioare ar fi animale domestice, vanitatea ar fi câinele bătrân și răpciugos din fundul curții căruia iți aduci aminte că nu i-ai dat mâncare abia atunci când vezi o baba mușcată de un maidanez pe Pro TV. Da, nu am niciodata destui bani,  n-am fost niciodată la mare, conduc o Dacie și am o părerea generala proastă despre propria persoană (ceea ce e chiar sănătos). Considerând aceste aspecte ca fiind adevărate pot spune ca exista chestii în jurul meu pe care ar fi normal să nu le înțeleg. Iată câteva dintre ele enumerate absolut aleatoriu:

1. Șapcă de rapper. Știu că rasa umană e definită de diversitate culturală și căcaturi simbolice diferite de la o regiune la alta dar nu înțeleg de ce unii oameni încearcă să-și îmbunătățească personalitatea ascunzându-și vârful capului sub o șapcă de rapper fără să fie rapperi. Dacă ești Ice Cube, 50 Cent, Eminem sau cel puțin Cerebel, da, ești rapper și șapca de rapper pe capul tău se justifica le fel de bine ca sutana pe popă, dar dacă ești un lache cu skateboard care iși face selfie cântând cu chitara în parc, arăți la fel de cretin ca Elena Udrea cu batic făcând sarmale.

2. De unde au săracii bani de țigări? Sunt sigur ca aveti in cartier, in bloc sau in sat un individ care nu a avut niciodata a doua zi acelasi loc de munca, are 3-4 copii intr-o casa mostenire de la ta'su dar are tot timpul bani sa-si cumpere tigari si bautura. Cum procedeaza individul ala? Ca eu sunt singur, muncesc 10 ore pe zi 6 zile pe saptamana, platesc utilitati, scad benzina si mancarea si, cand fac o socoteala si incerc sa adaug 3-4 milioane daca as fuma, niciodata  nu ies pe plus.

3. Picioarele de pod. Cum fac aia sub apa un stalp de beton care sa sustina un drum timp de 40-50 de ani e mult peste puterea mea de intelegere. Da, e 2014 si tehnologia a ajuns atat de departe incat jumatate din viata noastra se petrece in spatele unui ecran LCD, dar nu am inteles niciodata cum fac aia cimentul sa se usuce sub apa. De ce nu pun acelasi material si la construit drumuri si autostrazi?

4. Horoscopul. Cum se poate sa existe oameni care cred ca cineva poate sa anticipeze evenimente din viitor uitandu-se la niste stele? Sunt oameni de stiinta care studiaza de ani de zile sistemul solar si toate celelalte chestii care se intampla in afara atmosferei de jur imprejurul Pamantului dar care nu si-au dat seama nici macar cum aceasta s-a format, dar o grasa cu breton si cu liceul facut la seral poate sa-si dea seama ca o sa am scandal cu persoana iubita daca iau decizii importante peste zi? Uite eu chestia asta nu pot s-o inteleg.

5. Jocurile de noroc. Cine le-a inventat si care a fost scopul lor primordial? De fapt, care este scopul lor? De ce exista? In afara de faptul ca mii de indivizi sunt gata sa-si amaneteze perdeaua de la dus pentru inca un zar aruncat si chestia asta aduce profit cuiva. Cum de e legal asa ceva? In fiecare luna moare cineva, de regula politist sau jandarm, si totusi ele continua sa existe. Chiar si satele cu un singur drum asfaltat acum 30 de ani au cel putin un chiosc cu pacanele sau barbut si oameni mor din cauza lor dar nimeni nu face nimic. Sa fie asta o cale subliminala de a accelera procesul de selectie naturala, sau sa fie o simpla coincidenta faptul ca majoritatea clientilor de cazinouri sunt cei mai prosti oameni de pe planeta?



Foto: http://iphone4wallpapershd.com

Un comentariu:

  1. 1Sapca de rapper exista pt ca unii "imbraca muzica" cum imi place mie sa spun
    2.saracii au bani de tigari.pt ca fiecare isi alimenteaza viciul chiar si cu putini bani,eu sunt dependenta de cola si chiar daca nu am bani am undeva pus niste marunt cu care imi pot lua o doza.
    3.cu picioarele de pod si eu am avut mereu o curiozitate,nu fac autostrazile din acelasi material pt ca firmele de constructii ar falimenta daca o autostrada ar tine 30 de ani.
    4.horoscopul s-a nascut din dorinta noastra de a stii ce e in viitor.
    5.jocurile de noroc sunt profitabile si tot ce genereaza profit e bun,chiar si moartea e o afacere(firmele de pompe funebre au site).
    Am avut si eu o perioada in care imi facusem o lista cu intrebari la care nu am raspuns si incet incet gasesti o justificare pt orice,in final totul capata sens.Cat despre oamenii care le stiu pe toate eu am o vorba:"doar prostii au certitudini".
    .

    RăspundețiȘtergere